DREPT LA REPLICA ca urmare a afirmatiilor
Primarului
Sectorului 1 postate public pe o retea de socializare in data de 9 decembrie
2020
Ne aflam, din nou, in situatia de a formula un
Drept la replica ca urmare a afirmatiilor pe care Primarul Sectorului 1 le-a emis in spatiul
public, prin postarea pe o retea de socializare a raspunsului sau la pozitia exprimata de catre
Primarul General referitor la situatia contractului de utilitate publica al Companiei, care se
desfasoara pe raza administrativ teritoriala a Sectorului 1.
In ceea ce priveste
legalitatea tarifelor de decontare a prestatiei, consideram ca acest subiect nu poate fi invocat
de catre Primar, ca reprezentant al Autoritatii publice locale, si pus in sarcina Operatorului
ca si culpa. In cazul Contractelor de delegare a gestiunii unui serviciu public, tarifele sunt
aprobate de catre Autoritate, conform prevederilor contractuale, prin Act aditional la Contract,
aprobat prin Hotarare a Consiliului Local. Operatorul delegat este deci obligat sa factureze
prestatia in baza acestor tarife aprobate legal, aflate in vigoare. Facturile sunt, deci, emise
in deplina legalitate.
De asemenea, consideram ca, invocarea caracterului nelegal al
unor acte aflate in vigoare, care au fost aprobate de catre Autoritatea Locala prin organul
deliberativ, Consiliul Local Sector 1, si contestarea acestora exced cadrului contractual in
care Operatorul isi desfasoara activitatea, subiectul fiind de competenta institutiilor
abilitate in acest sens.
Referior la asa zisa analiza a aparatelor GPS, vom face
o serie de precizari de ordin tehnic, operational, la care ne obliga lejeritatea cu care sunt
aruncate in spatiul public acuzatii nefondate, care incearca sa duca in derizoriu o activitate
economica complexa desfasurata de profesionisti.
Decontarea prestatiilor din cadrul
activitatii de Curatenie Cai Publice pentru operatiunile de Maturat mecanizat si Spalarea
carosabilului nu se face raportat la inregistrarile GPS, respectiv la numarul de ore
de prestatie (asa cum este cazul deszapezirii), ci la suprafata salubrizata, conform programelor
intocmite de catre Autoritatea Contractanta. Mentionam ca, datele GPS confirma pozitia
autospecialelor si, prin diferenta timpilor inregistrati, numarul de ore de prestatie in care
functioneaza echipamentele montate pe autospecialele Romprest.
In cazul operatiunii de
maturat mecanizat, atunci cand nu este posibil sa se intervina mecanizat, data fiind situatia
reala din teren la data prestatiei (masini parcate, blocaje in trafic, alte motive
punctuale constatate in timp real), se intervine complementar manual, in cadrul
aceluiasi program zilnic de salubrizat mecanizat, fara consemnarea separata a
operatiunii manuale. Mentionam ca, reprezentantii partilor au convenit asupra acestui mod de
lucru inca de la inceputul contractului. Trebuie avut in vedere ca operatiunea complementara de
maturat manual este mai costisitoare, dar, prin aceasta interventie manuala, pe care ne-am
asumat-o integral din punct de vedere operational si financiar, reusim sa asiguram starea de
curatenie, singura obligatie contractuala pe baza careia se confirma prestatia.
Aceeasi
situatie este si in cazul operatiunii de spalat mecanizat carosabil unde, in situatiile in care
pe partea carosabila apar blocaje de tipul celor enumerate mai sus, operatiunea complementara
manuala este cea de spalat manual a carosabilului, care se executa odata cu spalarea manuala
a trotuarelor.
Verificarea prestatiilor pe baza de GPS este realizata de catre
Romprest din proprie initiativa, tocmai pentru a asigura monitorizarea si
optimizarea continua a operatiunilor din cadrul activitatii de Curatenie Cai Publice, prin
aplicarea de metode performante de management, menite sa conduca la reducerea costurilor
specifice de operare, in folosul Autoritatii.
Ne declaram, inca o data,
disponibilitatea de a supune toate inregistrarile GPS aferente prestatiilor din cadrul
activitatii de Curatenie Cai Publice unei noi verificari, la solicitarea si sub coordonarea
Autoritatii contractante, Consiliul Local al Sectorului 1.
Avem
insa solicitarea, legitima, de a se confirma intocmai rezultatele
acestei verificari. Pentru ca, asa cum dealtfel se cunoaste la nivelul directiilor
de specialitate ale Primariei Sectorului 1, Romprest desfasoara activitati
de salubrizare stradala pe suprafete suplimentare, conform unor proceduri de lucru stabilite
intre parti, care sunt confirmate in procesele-verbale dar nu sunt incluse in
centralizatoarele bilunare anexe la facturi, deci nu se deconteaza, nefiind cuprinse in
facturile pentru plata prestatiilor. Rezultatul acestui demers este deci, integral,
in favoarea Operatorului. Daca decontarea prestatiei s-ar face conform inregistrarilor GPS,
valoarea facturilor ar creste substantial, suprafata salubrizata, confirmata si nedecontata
fiind de milioane de metri patrati lunar.
Pentru conformitate, si pentru ca, mai nou,
corespondenta dintre Autoritate si Operator este publica, adresele fiind postate pe retele
de socializare prin grija unor binevoitori, facem referire la o adresa semnata de Primarul
Sectorului 1, primita in data de 10 decembrie 2020, prin care ni se returneaza o factura si ni
se transmit spre verificare riguroasa situatiile aferente prestatiilor din perioada 16-31
octombrie. Avand in vedere cele expuse mai sus cu privire la inregistrarile GPS, suprafetele
salubrizate rezultate in urma acestei verificari riguroase, pe care Directia operationala a
efectuat-o
intocmai, cresc semnificativ, iar valoarea facturii va fi in consecinta mai mare.
Nu
s-a intrebat nimeni cum se face ca, desi in toti acesti ani in care Romprest a
prestat serviciul delegat, sub administratii locale cu majoritati conjuncturale diferite,
partile au avut adeseori pozitii contrare (dar exprimate in cadrul legal) si
chiar litigii in instanta (deci supuse solutionarii pe cale legala), nu s-a intrebat nimeni,
deci, cum se face ca s-a ajuns acum, pentru prima data in decursul a 12 ani, la
invocarea de catre Operator a dreptului legal de diminuare a prestatiei, pentru
incalcari ale drepturilor sale garantate prin contract?
Pentru ca aceasta nu este
o intrebare retorica, este o intrebare legitima, care are raspuns.
Sunt
afirmatii si actiuni ale actualului Primar, expuse in spatiul public, care conduc catre acest
raspuns.
Demersul unilateral al Primarului nou ales al Sectorului 1 nu are nimic de a
face cu cetatenii Sectorului 1, cu Contractul de delegare, cu prevederile acestuia, nu are nimic
de a face cu tarifele, cu prestatia sau cu datele GPS. Documente si date pe care, dealtfel,
Primarul nu are nici calitatea si nici cunostintele necesare, fara consultarea directiilor si
personalului primariei abilitat in acest sens, pentru a le analiza si a emite
constatari pertinente.
Pentru ca, analizand atat la nivelul starii de curatenie cat si
la nivel financiar, respectiv al implicatiilor pentru bugetul local, este evident ca NU
se urmareste interesul cetatenilor, din contra. Pentru ca, orice incalcare
a legislatiei de mediu privind atingerea tintelor de deviere atrage amenzi si orice
intarziere la plata serviciilor atrage penalitati. Deci costuri suplimentare la bugetul
local.
Pentru ca, toate demersurile intreprinse pentru o asa-zisa
rezolvare a acestei situatii reprezinta un lung sir de actiuni de instigare la
incalcarea prevederilor legislatiei de mediu si a legilor si regulamentelor pe baza carora se
desfasoara serviciul de salubrizare.
Motivul invocarii clauzei de diminuare a
prestatiei este acela ca, in cazul de fata, a fost epuizata, inca de la primul nostru
demers, orice cale de comunicare institutionala cu actuala administratie reprezentata prin
Primar, comunicare menita a angaja partile in rezolvarea amiabila a acestei
situatii a carei culpa cade exclusiv in sarcina Autoritatii.
Am incercat, va asiguram,
cu rabdare si cu toate argumentele legale si contractuale. La intalnirea care NU a avut loc,
conform declaratiei Primarului din cadrul Sedintei de Consiliu Local din data de 04.12.2020,
dar care s-a desfasurat in realitate, in sediul Primariei, in data de 16 noiembrie 2020.
Intalnire la care, pentru a intruni reprezentativitatea necesara asumarii imediate a solutiilor
ce urmau a fi agreate de catre parti, din partea Romprest au participat cinci membri din
conducerea executiva si avocatul Companiei.
Am sperat ca se va da dovada de o minima
diligenta pentru a intelege situatia reala precum si impactul economic pe care il are
neplata facturilor restante pentru serviciile prestate si confirmate asupra Operatorului, in
conditiile in care la acea data erau depasite de scadenta facturi in valoare de peste 85
milioane lei. Am sperat ca se va da dovada de o minima diligenta pentru a constientiza
specificul si importanta acestui serviciu si, in consecinta, ca vom stabili, de comun acord,
solutii viabile care sa conduca la rezolvarea amiabila a situatiei, in interesul comun
al cetatenilor si al partilor contractante. Or, in plenul Sedintei de Consiliu Local, Doamna
Primar a negat insasi existenta acestei intalniri.
Am vazut solutiile unilaterale ale
Doamnei Primar. Au fost intens mediatizate. Urmeaza sa vedem si urmarile acestora.
Multumim
tuturor celor care au avut decenta de a solicita, de a prelua si de a difuza punctele de vedere
oficiale ale Companiei Romprest.
Din pacate, astazi, in Romania, situatia in care
esti obligat sa dovedesti buna credinta si nevinovatia reprezinta o stare de normalitate.
Oricare ar fi instanta care te acuza, fie ea si lipsita de legitimitate, morala, in cazul de
fata.
Compania Romprest anunta pe aceasta cale ca nu va mai emite comunicate ca
drept la replica la afirmatiile pe care Primarul Sectorului 1 le face prin
intermediul retelelor de socializare.
Apreciem importanta comunicarii si a
accesului la libera informare, dar, consideram ca nu aceasta este modalitatea de rezolvare
a acestei situatii complexe, ci doar aceea a dialogului institutional. Dialog necesar, pe care
l-am solicitat si pe care il dorim.
Avem, insa, toata disponibilitatea fata de cei
interesati si vom raspunde, ca si pana acum, la toate solicitarile mass-media menite a realiza o
informare impartiala si completa a opiniei publice.
Cu deosebita
consideratie,
Compania Romprest Service SA