Comunicate Romprest
08 Iunie 2011Grija faţă de mediu, văzută de copii: 'Lumea ta? Curata!' la finalul celei de-a treia editii
Bucureşti, 8 iunie 2011. În cadrul săptămânii care celebrează la nivel global mediul, ne putem pune o întrebare şi să căutăm un răspuns? „Lumea ta? Curată!" - LTC, aşa se numeşte proiectul naţional educaţional iniţiat de către Fundaţia PRAIS şi implementat în Bucureşti în parteneriat cu Sectorul 1 al Municipiului Buycuresti şi Romprest. Ajuns la a treia ediţie, programul a angrenat la nivel de sector peste 4.200 de elevi de clasa a IV‑a din 38 de şcoli şi peste 8.000 membri ai familiilor acestora.
„Lumea ta? Curată!" - LTC este componenta educaţională a mişcării noastre naţionale de plantări: „Milioane de Oameni, Milioane de Copaci", recunoscută oficial de UNEP şi care are ca obiectiv principal dezvoltarea unui comportament civic-responsabil al tinerei generaţii faţă de mediu şi resursele planetei, susţine colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile, promovând metodologiile noastre moderne de educare extracurriculară a acestora", declară Silvia Bucur, Preşedinte Fundaţia PRAIS.
În cadrul LTC, elevii au primit gratuit o carte educaţională extracurriculară şi au acces alături de părinţi, rude, prieteni, la informaţii pe platforma on-line: www.lumeatacurata.ro. În cadrul celor 3 concursuri şcolare, elevii au colectat selectiv deşeuri reciclabile, 786 metri cubi de hârtie şi 239 de metri cubi de plastic, ca rezultat al consumului lor curent. Rezultatele au fost înscrise periodic pe site, generându-se automat topul al celor mai active şcoli. Copiii au creat şi expus peste 1.000 de obiecte decorative din materiale reciclabile şi au înscris pe site 180 de lucrări scrise pe teme ecologice şi premiate lunar. Activarea elevilor a continuat în cadrul celor 43 de lecţii deschise pe teme de mediu la care au participat aproximativ 2.500 de elevi.
"Este un moment de bucurie pentru noi toţi, cei implicaţi în această campanie, să încheiem şi cel de-al doilea an de educaţie ecologică „Lumea ta? Curată!", implementată în toate şcolile cu clase primare din Sectorul 1, Bucureşti. Am remarcat o implicare mult mai puternică a copiilor şi cadrelor didactice, pe toată perioada desfăşurării campaniei, surprinzându-ne rezultatele ce sunt cu mult peste aşteptările noastre", a declarat Adriana Calcan, Manager Comunicare şi Marketing Romprest.
Compania de salubrizare Romprest a asigurat colectarea selectivă din şcoli, iar specialiştii săi au participat la lecţiile deschise. Cele 38 de şcoli din sectorul 1, Bucureşti, au fost dotate cu pubele pentru colectarea selectivă a hârtiei şi plasticului.
Alte comunicate
16 Mai 2012OFERTA PRESTARI SERVICII - INCHIRIERI
Compania Romprest Service detine un impresionant parc auto si de utilaje. Propunem o abordare eficienta, corecta, dar mai ales orientata catre client a serviciilor oferite. De aceea vă punem la dispoziţie o gamă variată de servicii şi inchirieri utilaje: Basculante 8 x 4/ 6 x ...
Citeşte continuarea »11 Mai 2012Romprest sustine Let's Do It, Romania! si in 2012
“Let`s do it, Romania!” isi tine si in 2012 prietenii aproape asadar Compania Romprest Service ne ajuta si in acest an cu colectarea sacilor de gunoi din urmatoarele judete: Buzau, Galati, Ilfov, Prahova si Tulcea. Romprest isi propune sa ofere o viziune ...
Citeşte continuarea »10 Mai 2012Lumea Ta? Curata! - Editia a IV-a
Colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile începe la şcoală: 2.137 de elevi din 38 şcoli din Sectorul 1 activi în a IV-a ediţie „Lumea ta? Curată!”. Fundaţia PRAIS alături de Romprest - partener principal, a lansat cea de-a IV-a ediţie a programului educaţional extracurricular „Lumea ta? Curată!” LTC, ce ...
Citeşte continuarea »Date Romprest
SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA
Sediul în
Bucuresti, Sector 1, B-dul Poligrafiei nr. 1C, etaj 3
Înregistrată la Registrul Comerţului sub nr.
J40/3673/2011
Cod de înregistrare fiscală:
RO13788556
Capital social:
15.010.000 RON
Despre noi
Compania Romprest Service SA, înfiinţată în anul 2001 a devenit unul dintre principalii jucătorii pe o piaţă în curs de maturizare ... Citeşte continuarea »
Compania Romprest Certificari Transport deseuri din constructii (documente)


