Concern for everything around you

Ddd

14 septembrie 2017

ddd

Romprest - partener la PARK(ing) Day 2017

12 septembrie 2017
Romprest va fi partener pentru al şaselea an consecutiv la PARK(ing) Day. Vineri, 18 septembrie, RFI România va plasa Capitala pe harta mondială PARK(ing) Day – evenimentul în care locuitorii marilor metropole oraşe sunt invitaţi să îşi imagineze un oraş mai verde, fără automobile, ambuteiaje, si poluare. Asemenea ediţilor precedente, porţiunea din spatele Băncii Naţionale a străzii Lipscani va fi acoperită, pentru câteva ore, cu gazon. La această a şasea ediţie, iniţiativei RFI România i se vor alătura domnul Francois Saint-Paul, ambasadorul Franței în România și actriţa Medeea Marinescu, ambasadoarea Paris Climat 2015 pentru România. Copii se vor bucura de prezența actorilor de la Teatrul Ion Creangă, care vor susţine spectacolul „Pinguinii melomani”, de ateliere de plantat flori și de un concert de percuție. Anul acesta, PARK(ing) Day va atrage atenţia asupra [...]

Romprest, partener la a şaptea ediţie Balkanik Festival

11 septembrie 2017
După ce a primit recunoaştere internaţională ca fiind unul dintre cele mai energice şi autentice festivaluri de gen din Europa, Balkanik Festival a  revenit la Bucureşti cu cea de-a şaptea ediţie, la Gara Regală Băneasa, între 8 şi 10 septembrie.   Romprest a fost prezent cu serviciile de salubritate la  evenimentul care a adunat oamenii pentru a se bucura, în primul rând de muzică, iar mai apoi, pentru proiecţii de filme, pentru expoziţii de fotografie sau pentru obiecte lucrate de meşteşugari.  Printre vocile feminine care vor domina scena se află Yasmine Hamdan (Liban), Mitzura, Dikanda, Surorile Osoianu, Barcelona Gypsy BalKan Orchestra şi Kolektif Istanbul, iar pentru prima dată în România, Fanfara Ciocârlia îşi uneşte forţele cu Adrian Raso pentru a susţine un spectacol de jazz manouche.     Pe lângă concerte cu muzică specifică, vizitatorii vor avea parte de [...]

Romprest prezent cu serviciile de salubrizare la Bucharest Street Food Carnival

11 septembrie 2017
În perioada 7 – 10 septembrie a avut loc, la Romexpo, Bucharest Street Food Carnival cel mai mare eveniment dedicat street-food din Europa de Est.   Romprest a fost present cu serviciile de salubritate la a doua ediţie a Bucharest Street Food Festival - The Carnival, care a reunit aproape 100 de comercianţi de mâncare, cei mai mulţi adunaţi vreodată din România, plasandu-l astfel pe harta celor mai renumite festivaluri de mâncare europene.      Carnavalul vine în continuarea festivalului Bucharest Street Food Festival de anul trecut, însă cu  un spaţiu de desfăşurare de două ori mai mare, dar şi zeci de spectacole culinare, artistice precum şi concerte live. Publicul a avut la dispoziţie peste 20 de zone de relaxare, activităţi dedicate copiilor, cea mai mare selecţie de burgeri din România (Burger Arena), cea mai mare varietate de deserturi (Dessert [...]

INFORMARE

21 august 2017

Urmare a apariţiilor din massmedia, din ultima perioadă, referitoare la legatura dintre S.C. Compania Romprest Service S.A. şi domnul Florian Walter, precizăm următoarele:

‘’Domnul Florian Walter nu mai ocupă nicio funcţie de conducere în cadrul S.C. Compania Romprest Service S.A. şi nu are calitatea de acţionar/să reprezinte un grup de acţionari ai Companiei Romprest sau beneficiar al unuia dintre acţionarii Romprest."

COMUNICAT DE PRESĂ

18 august 2017
 În cadrul articolelor din media apărute/preluate din articolul publicat de cotidianul online “Evenimentul Zilei” (http://evz.ro/vicepresedintele-gunoaie-dna.html) “Vicepreședintele unei firme de gunoaie, investigator-denunțător al DNA, se laudă că este nepotul lui Kovesi și intim cu Coldea”), au aparut o serie de informatii tendentioase la adresa D-lui Bogdan Adimi – Vicepresedinte al S.C. Compania Romprest Service S.A.. Urmare acestor apariţii, Dl. Bogdan Adimi, Vicepreşedinte al S.C. Compania Romprest Service S.A. face următoarele precizări: -        Domnul Bogdan Adimi nu are nicio legătură de rudenie cu D-na Codruţa Kovesi sau cu Dl. Florian Coldea şi nici nu s-au cunoscut vreodată; această afirmaţie nu are la bază nicio atestare a celor menţionate; -        În paragraful: “În anul 2014, Antrepriza Construcții Montaj nr 4 [...]

COMUNICAT DE PRESĂ

18 august 2017

Urmare a recentelor apariţii în presa naţională cu privire la interesele externe ale Companiei Romprest Service SA, conducerea acesteia face următoarele precizări:

Pe parcursul celor 16 ani de experienţă, Compania Romprest SA a avut ca preocupare unică îndeplinirea tuturor angajamentelor şi obligaţiilor contractuale şi legale în vederea asigurării serviciilor la cele mai înalte standarde;

Aspectele relatate de mass media fac deja obiectul unor investigaţii interne derulate de o echipă juridică specializată, încă din luna aprilie 2017;

În perioada imediat următoare Compania Romprest Service SA va întreprinde toate măsurile legale necesare pentru clarificarea situaţiei şi eliminarea oricăror posibile deficienţe interne.

BIAS 2017 - cel mai mare show aerian din Romania revine la Bucuresti

18 iulie 2017
Pe 22 iulie 2017 are loc cel mai așteptat eveniment aviatic al anului. BIAS 2017 este cel mai impresionant show aerian din România şi va avea loc pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa - Aurel Vlaicu. BIAS 2017, cel mai dinamic show aerian Romprest va fi prezent cu servicii de salubritate la evenimentul, care a adunat nu mai puţin de 150.000 de oameni la ediția precedentă. Printre partenerii BIAS 2017 se numără și AIR 24, care va transmite evenimentul. Evenimentul va începe la ora 8 dimineața, iar oamenii pasionați de avioane sunt așteptați la impresionantul spectacol. BIAS 2017 se laudă cu 100 de aeronave în evoluții aeriene și expuse la sol 250 de piloți și parașutiști de elită, eveniment, așadar, de neratat. PARTICIPANȚI Flying Bulls Flying Bulls revin la Bucureşti cu o surpriză la înălţime, așa cum ne-au obișnuit în fiecare an! Vom putea urmări în evoluție cinci aeronave unice: Vought F4U [...]

Peste 10.000 de bucuresteni si turisti prezenti la a sasea editie Bucharest Jazz Festival

11 iulie 2017
 Duminică, 9 iulie, Bucharest Jazz Festival a încheiat, cu aplauze la scenă deschisă, o ediție efervescentă care a reușit, printr-un program diversificat și un lineup cu artiști inovatori, să recruteze noi fani ai muzicii de jazz din rândurile ascultătorilor de rock, electro, samba, etno și muzică clasică. Între 3 și 9 iulie, cu șapte zile de festival, jurnaliști străini, două scene de concerte, artiști de Grammy, colaborări muzicale în primă audiție, un nou concurs de jazz și un public de peste 10.000 de persoane, evenimentul organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, Bucharest Jazz Festival 2017, a adus jazzul mai aproape de locuitorii orașului, de la cei pasionați de fotografie, la exploratori ai noilor curente în muzică, interesați de jurnalism muzical sau nostalgici ai jazzului clasic.  În seara zilei de luni, 3 iulie, fotograful independent al revistei americane Jazz Times, Sánta István [...]

Romprest la Food Truck Festival in Herastrau

01 iunie 2017
   Nu mai este un secret ca ne plac plimbarile in natura si preparatele#streetfood savurate in aer liber.   De data aceasta, cucerim parcul Herastrau din 1 in 5 iunie, in perimetrul Roaba de Cultura. Ne urcam in camionete, punem rotile in miscare, pornim la drum si parcam in mijlocul naturii. Cu prietenii, la iarba verde, preparatele capata un gust aparte, iar pofta de #streetfood te va atrage ca un magnet catre zona noastra cu food truck-uri.  Te asteapta un mix de experienta culinara si de entertainment in mijlocul naturii. Participantii vor putea gusta din varietatea de preparate disponibile, de la burgeri deliciosi, pana la clatite uriase sau waffles belgiene. Optiunile culinare poarta semnătura: Arrosticini ★ Betty Ice ★ Big John Foodtruck ★ Burger Peter ★ Burger Van★ Crepes Charmees ★ Cubano Food Truck ★ Delicii pe Roti Waffles & Coffee ★ Drunken Squid ★ La Finca Alioli ★ Meat Busters ★ Moritz Eis ★Nori [...]

FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE STRADĂ BUCUREȘTIB-FIT 2017 - Editia a IX a

28 iunie 2017
Primăria Capitalei prin ARCUB organizează singurul festival internațional de teatru de stradă din București, care anul acesta devine cel mai mare eveniment de profil din țară. Între 1 și 30 iulie, a noua ediție a festivalului aduce la București sute de artiști internaționali și peste 40 de spectacole din Franța, Columbia, Italia, Germania, Olanda, Austria, Spania și România. ​ Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București - B-Fit in the Street! mărește în 2017 doza de distracție cu un program  de spectacole de teatru de stradă, în fiecare weekend din luna iulie, de vineri până duminică, de la ora 19:00 până la ora 23:00 în următoarele zone din Capitală: Piața George Enescu, Piața Revoluției, Parcul Krețulescu, Calea Victoriei, Piațeta Odeon, Piața Universității, Piața Constituției, Parcul Unirii, Bulevardul Unirii și Centrul Istoric.   Astfel, în timpul zilei, străzile vor fi [...]

”Happy Run – Race for the Cure”, la București. Cel mai mare și eveniment de conștientizare, educare și strângere de fonduri pentru sănătatea femeii

05 iunie 2017
 Happy Run – Race for the Cure 2017, în Parcul Herăstrău. Fundația Renașterea a organizat sâmbătă, 10 iunie, a doua ediție a ”Happy Run! – Race for the Cure Romania”, cel mai mare și de succes eveniment de conștientizare, educare și strângere de fonduri pentru sănătatea femeii. Evenimentul s-a desfășurat în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, iar startul cursei a fost dat la ora 10,00. Cursa de alergare a avut următorul traseu: Parcul Herăstrău/Piața Charles de Gaulle — bd. Mareșal Prezan — șos. Kiseleff — Piața Victoriei — bd. Aviatorilor, cu final tot la intrarea în parc. Romprest va asigura serviciile de salubritate pe toata durata evenimentului! Plimbarea pe o distanță de un km va fi pe traseul Parcul Herăstrău/Piața Charles de Gaulle — bd. Mareșal Prezan — intrare în Parcul Herăstrău pe la Arcul de Triumf — Aleea Michael Jackson [...]

FESTIVALUL AMINTIRI DIN COPILĂRIE | Ediția a IV-a, 7-11 iunie 2017, Parcul Kiseleff – București

02 iunie 2017
 Între 7 și 11 iunie, Primăria Capitalei și Teatrul Ion Creangă, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1 - București, organizează o nouă ediție a Festivalului Amintiri din Copilărie, prilej numai bun pentru copii și părinți să se bucure de soare și relaxare, teatru și muzică în Parcul Kiseleff. Festivalul, aflat la cea de-a IV-a ediție, reunește pe durata celor cinci zile o mulțime de evenimente și activități: spectacole și concerte, instalații creative și jocuri haioase pentru tineri exploratori, ateliere și demonstrații dintre cele mai interesante sau lecturi de povești printre perne fermecate. Cei mici  ̶  și mari deopotrivă  ̶  vor avea ocazia să urmărească actori, instrumentiști, dansatori și acrobați veniți de departe. Printre musafiri se numără trupe și companii din Germania (Dulce Compania și Aras Stilt Band), Olanda (Het Mobiele [...]

Copacul cu Cărți în Parcul Herăstrău 02 iunie - 18 iunie 2017

01 iunie 2017
COPACUL CU CĂRȚI, evenimentul care îi ajută pe bucureșteni să redescopere plăcerea cititului în mijlocul naturii, se redeschide în Parcul Herăstrău – intrarea Charles de Gaulle (peluza Baba Dochia) pentru al patrulea an consecutiv. În perioada 2 – 18 iunie 2017, vom transforma spațiul din Herăstrău într-o zonă de relaxare și lectură în aer liber.  În tot acest interval, publicul de toate vârstele va avea acces gratuit la sute de titluri de cărți din toate domeniile, reviste și publicații de specialitate, se va putea relaxa pe fotoliile puf, hamace și pături amplasate pe iarbă, va asculta muzică ambientală și va se putea distra participând la atelierele și activitățile programate. De luni până joi, zona va fi deschisă între orele 17:00 – 22:00 și va fi dedicată în totalitate lecturii, iar vineri – duminică, între orele 11:00-22:00, vor fi [...]

ETNORAMA – Festivalul Etniilor 12-14 mai 2017 / Parc Herăstrău

05 mai 2017
 Festivalul etniilor – ETNORAMA, la cea de-a treia ediție, în Parcul Herăstrău   Primăria Capitalei prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, vă invită la cea de-a treia ediție a festivalului etniilor – Etnorama, în perioada 12 – 14 mai 2017, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle. Romprest este prezent la festivalul etniilor cu serviciile de salubritate pentru a asigura buna desfasurare a evenimentului! Pentru al treilea an consecutiv, festivalul reunește unele dintre cele mai îndrăgile trupe autohtone și din străinătate, care vor aduce în centrul atenției ritmurile autentice și dansurile specifice comunităților etnice din România, un târg și expoziții cu obiecte și meșteșuguri ale etniilor din România sau ateliere creative pentru copii. Spectacole și concerte Pe scena din Parcul Herăstrău se vor auzi Dubioza Kolektiv [...]

Yakasha Festival 2017 la Parcul Izvor

25 aprilie 2017
Yakasha Festival va avea loc în Parcul Izvor în perioada 28 aprilie - 2 mai 2017. Intrarea este liberă. Romprest va asigura serviciile de salubritate la acest eveniment! Zeci de artiști din Balcani vor lua parte la Yakasha Festival, un eveniment maraton. Pe lângă artiști români reprezentativi, vor concerta și artiști din alte țări: Grecia, Turcia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia. Spiritul balcanic al festivalului Yakasha va fi completat de dans și mișcare scenică, jocuri sportive, workshop-uri, proiecții video, promovarea produselor tradiționale caracteristice fiecărei țări sau show-uri culinare. Program Yakasha Festival Vineri: 28 aprilie 2017 Vineri, 28 aprilie   Sâmbătă, 29 aprilie   Duminică, 30 aprilie   Luni, 1 mai   Marți, 2 mai §  17:00-17:40 IONUT GALANI §  17:50-18:30 GIPSY [...]

Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” 2017

29 iunie 2017
 De 11 ani promovăm frumusețea și unicitatea fiecărei națiuni!  Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” – ediția a XI-a 30 iunie – 2 iulie 2017 Parcul Cișmigiu Organizator: Primăria Municipiului București, prin creart  – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București Ca în fiecare an, festivalul își propune să aducă tradiția autentică în mediul urban prin muzică, dans și artă populară, promovând frumusețea, unicitatea fiecărei națiuni în contextul globalizării și al păstrării identității socio-culturale. Ediția din 2017 celebrează 11 ani de diversitate culturală, reunind în cele trei zile de festival peste 2.000 de artiști, ansambluri românești, ansambluri din străinătate (Coasta de Fildeș, Columbia, Polonia, Serbia, Grecia, Belgia, Germania, Republica Moldova), minorități și [...]

În acest weekend are loc festivalul IEsc – eveniment dedicat Zilei Internaționale a Iei

19 iunie 2017
În perioada 23-25 iunie, în Parcul Circului are loc cea de-a treia ediție a festivalului IEsc – urban, contemporan, românesc. Organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Iei, evenimentul prezintă publicului o serie de manifestări artistice care îmbină latura tradițională cu cea modernă: trei seri de concerte, expoziții de ii și accesorii, studiouri foto profesionale, proiecție de film românesc, însoțită de o discuție cu personalități din industria cinematografică românească, ateliere de creație și o zonă de food și relaxare. IEsc – urban, contemporan, românesc este un eveniment care celebrează IA, un brand de țară ce constituie o permanentă sursă de inspirație și care aduce în atenție folclorul reinterpretat, prin integrarea elementelor tradiționale în contemporan. IEsc are o puternică latură interactivă, oferind tuturor celor prezenți [...]

Festivalul "Opera Copiilor" aduce poveştile în aer liber, între 29 mai şi 1 iunie, la Bucureşti

27 mai 2017
 Opera Comică pentru Copii organizează, între 29 mai şi 1 iunie, în Bucureşti, prima ediţie a Festivalului "Opera Copiilor", o iniţiativă ce propune o serie de activităţi în aer liber, pentru întreaga familie, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului. Evenimentele au loc în Parcul Herăstrău - la Foişor, la Peluză şi pe Aleea "Michael Jackson" -, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, fiecare zi din festival având o tematică specială, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Festivalul debutează cu "Ziua Prieteniei", în cadrul căreia echipa Operei Comice pentru Copii organizează "Picnicul Copiilor" (15.00 - 17.00), la Muzeul Satului, un eveniment caritabil menit să aducă un zâmbet pe chipurile a 200 de copii nevoiaşi din Bucureşti. Următoarele două zile, "Ziua Muzicii" şi "Ziua [...]

Romprest, partener “HOT CHOCOLATE RACE”

07 aprilie 2017
 Sezonul de alergare RUNFEST 2017 ia startul cu un eveniment nou, distractiv si cu o tematica “dulce”: Hot Chocolate Race 10/5 k!  Evenimentul organizat de MPG se va desfasura in parcul Herastrau din Bucuresti si va deschide pofta de miscare a membrilor RUNFEST cu doua curse accesibile de 5 si 10 km. Efortul depus in timpul alergarii va fi  rasplatit la finalul cursei cu un pachet plin cu ispite dulci garnisite cu un toping delicios de ciocolata. Ne vom bucura impreuna de miscare, distractie, muzica energizanta si tot felul de surprize. Va asteptam la cea mai dulce cursa a anului! Sambata, 8 aprilie 2017 ·         08.00: Ridicarea pachetelor de concurs ·         09.30: Inchiderea ridicarilor de pachete ·         09.40: Sesiune de incalzire ·         09.50: Sedinta [...]

Kings of Leon la Arena Națională

15 iunie 2017
 Trupa Kings of Leon va cânta pentru prima dată în România, la Arena Națională din București, pe data de 17 iunie 2017. Artista americană LP (Laura Pergolizzi) și Golan vor cânta în deschidere. Show-ul Kings of Leon va dura aproape două ore. Cei patru vor avea în program piese de pe noul album, dar și hiturile care i-au făcut celebri în întreaga lume. Scena impresionantă de la Arena Națională va avea o dimensiune de 480 mp. Programul evenimentului §  17.00 - deschiderea porților §  17:00 - DJ J The Funky Bear §  18:00 - Golan §  19:30 - LP §  21:15 - Kings of Leon (aprox. 2 ore) Bilete Concert Kings of Leon la Arena Națională §  VIP - 500 lei §  Categoria 1 - 230 lei §  Categoria 2  - 180 lei §  Categoria 3 - 160 lei §  Categoria [...]

HeyDay Music Festival 2017

11 iunie 2017
 În weekendul 9-11 iunie 2017, în Parcul Izvor din Bucureşti, are loc cea de-a doua ediţie HeyDay Music Festival – cel mai mare festival internaţional de trupe tribute din România. 3 zile de festival, 3 scene cu muzică live, 300 de hituri legendare şi în total 30 de ore de muzică. Evenimentul aduce pe cele trei scene, Park Stage, River Stage şi Stars Stage, cele mai apreciate trupe tribute din străinătate, care au concertat la festivaluri prestigioase din Europa, precum Glastonbudget – UK, dar şi trupe din România, recunoscute pentru interpretarea pieselor unor trupe celebre şi stilul vestimentar adoptat, devenind sosii ale artiştilor apreciaţi. Anul acesta vor concerta peste 17 trupe tribute din Italia, Marea Britanie, Cehia și România. Program concerte HeyDay Music Festival 2017 Vineri, 9 iunie 2017 Park Stage 18:20 – Whitesnake – Forever More 20:00 – Bon Jovi – Bon [...]

Romprest – prezent la evenimentul “Natura Fest 2017” la Parcul Izvor

26 mai 2017
 Cea de-a treia ediție Natura Fest va avea loc în Parcul Izvor, în perioada 26-28 mai 2017. Intrarea la eveniment este liberă. Festivalul va cuprinde trei zile de activități culturale diversificate care îmbină concerte acustice, ateliere creative destinate copiilor și adulților, o zonă de lounge reciclat și o zonă dedicată sportului. Romprest pune la dispozitia organizatorilor serviciile de salubrizare, prin colectarea separata a deseurilor reciclabile, dotarile necesare si personal dedicate salubrizarii intregului perimetru.   Program Concert Natura Fest   Vineri – 26 mai 2017 Runna Nest Ex Byron   Sambata – 27 mai 2017 Mr. Jurjak Otherside Les Elephants Bizarres   Duminica – 28 mai 2017 DJ K-lu Basska Șuie Paparude [...]

Romprest te invita la Bucharest Food Festival

29 iunie 2017
Bucharest Food Festival aduce experiente gastronomice inedite in Parcul Herastrau In perioada 30 iunie – 2 iulie, va avea loc in Herastrau, la Roaba de Cultura, a doua editie a Bucharest Food Festival - un eveniment dedicat gurmanzilor, bucatarilor, specialistilor in gastronomie si tuturor celor pasionati de tehnicile si secretele bucatariei gourmet. Festivalul reprezinta o celebrare in aer liber a artei culinare si isi propune sa puna Bucurestiul pe harta internationala a marilor evenimente gastronomice.  In 2016, festivalul, aflat la prima editie, a adunat la un loc peste 50 de restaurante si proiecte culinare, 10 reprezentatii muzicale live ale artistilor locali de renume si peste 20.000 de pasionati de gastronomie, iar anul acesta isi propune o depasire a acestor statistici. Anul acesta, evenimentul va reuni pe parcursul celor trei zile de festival o larga varietate de restaurante celebre din Bucuresti, precum si unii dintre cei mai cunoscuti Chefi [...]

Romprest - prezent la concertul Andrea Bocelli din Piața Constituției

19 iunie 2017
Celebrul tenor Andrea Bocelli va reveni în România, iar Romprest va fi prezent cu serviciile de salubritate la concertul extrarodinar pe care acesta il va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti pe 22 iunie 2017.  Concertul lui Andrea Bocelli va cuprinte atât repertoriul său de operă, cât şi interpretări unice a celor mai îndrăgite hituri ale sale. Prima parte a concertului va cuprinde arii de operă cunoscute, în lumina vocii unice a lui Andrea Bocelli. În cea de-a doua parte, tenorul va prezenta publicului român cântece noi de pe ultimele albume ale sale: „Cinema” şi „Romanza - A 20-a Ediţie Aniversară”. Gheorghe Zamfir se alătură celorlalți artiști consacrați care vor cânta împreună cu tenorul Andrea Bocelli: Andrea Griminelli, Ilaria Della Bidia, Elisa Balbo și Elizabeth Sobart.  Alessandro Safina, un [...]

Romprest, partener al crosului Click!Sanatate – editia a IX-a

18 iunie 2017
Iubitorii de mișcare de la mic la mare au venit astăzi în parcul Herăstrău din București la cea de a noua ediție a crosului Click!Sănătate. Încă de la primele ore ale dimineții, în ciuda vremii destul de capricioase, zeci de oameni au venit să facă mișcare în aer liber și să se distreze. La fel ca în fiecare an, un număr foarte mare de oameni au răspuns afirmativ la inițiativa Click!Sănătate de a înconjura parcul alergând. De la cei mai mici participanți la profesioniști, toată lumea a fost pregătită să alerge echipată corespunzător. Mișcare, indiferent de starea vremii Echipamentele sportive care mai de care, de la spiderman la zâne au fost la rang de cinste încă de la ora 08:00 dimineața. Părinții au venit cu copii de mână sau în cărucioare pentru a se alătura participanților la cros. Distanța propusă pentru acest eveniment a fost de 7 kilometri, startul având loc de [...]

Romprest te invita la Urbatlon

19 iunie 2017
Romprest va fi prezent cu serviciile de salubritate la URBATLON, cea mai energizanta cursa cu obstacole din inima Capitalei. Cea de a 4-a editie a evenimentului vine cu o noua formula de Sportainment. Mult sport si noi teste pentru a va masura pofta de aventura urbana, dar si doze triple de distractie! Traseul desfasurat in incinta Arenei Nationale din Bucuresti, animata de spiritul sportivilor care au pasit in acest loc, va fi presarat cu multe provocari si obstacole super dinamice desprinse din jungla urbana. Ocolirea gropilor, urcatul scarilor, salomul in trafic, stresul si termenele stranse, sansele ratate... toate devin probe sportive menite sa va puna fortele la incercare intr-un mod foarte distractiv si sa va ofere o cursa de alergare exploziva. 3, 2, 1... acceptati provocarea! [...]

Romprest a salubrizat Padurea Baneasa impreuna cu peste 1.000 de studenți ai Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”

13 iunie 2017
 Aproximativ 1.100 de studenți ai Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" au salubrizat, în această după-amiază, o porțiune a Pădurii Băneasa. Acțiunea de ecologizare de astăzi este inițiată de Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", Administrația Domeniului Public și compania ROMPREST. Studenții care s-au alăturat campaniei "Fii Eco!" au primit din partea operatorului de salubritate saci și mănuși. Prezent la eveniment, Edilul Sectorului 1 a declarat: "Doresc să mulțumesc conducerii Academiei de Poliție <<Alexandru Ioan Cuza>> și studenților acestei instituții de învățământ pentru implicarea în proiect. Cu fiecare eveniment de acest gen demonstrăm că împreună putem avea grijă de mediu, de sănătatea noastră și a generațiilor viitoare". [...]

Sustinuti de Romprest, aproximativ 150 de elevi au ecologizat artere din Cartierul Chitila

31 mai 2017
 Aproximativ 150 de elevi de la clasele I- VIII din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 182 "Alexandru Costescu", Școlii Gimnaziale nr. 183 și Școlii Gimnaziale nr. 184 au participat astăzi la prânz la o acțiune de ecologizare a unor zone adiacente unităților de învățământ în care studiază. Este vorba despre străzile Marginei, Păunilor și Mimozei situate în apropierea căii ferate din Cartierul Chitila.   Totodată, elevii au participat cu această ocazie și la ore de ecologie pe diverse teme: colectarea separată şi reciclarea deşeurilor, păstrarea curăţeniei, menţinerea şi păstrarea zonelor verzi ale sectorului, etc.   Aceasta este prima acțiune din cadrul Proiectului "FII ECO!" inițiat de Primăria Sectorului 1 și Compania Romprest, prestatorul serviciului de salubrizare din această zonă administrativă.    Proiectul și-a propus să determine elevii din Sectorul 1 să aib [...]

Festivalul Cycle Chic, sustinut de Romprest

10 mai 2017
 București, 06 mai 2017 – SkirtBike - Asociația Biciclistelor organizează în acest weekend a 8-a ediție ”SkirtBike București”, un festival dedicat biciclistelor și pasionaților de ciclism. Evenimentul va avea loc duminică, 14 mai 2017, începând cu orele 10.00, la Verde Stop Arena, str. Barbu Văcărescu, nr. 162-164. Parada SkirtBike va începe la ora 16.00, pe traseul: Bd. Barbu Văcărescu nr. 162-164 (Verde Stop Arena), Bd. Ștefan cel Mare, Str. Calea Dorobanți, Piața Charles de Gaulle, Bd. Aviatorilor, Bd. Mircea Eliade, Str. Ceaikovski și se va încheia la Verde Stop Arena. Tematica paradei SkirtBike este „Vintage Chic”, biciclistele pot purta ținute cu accesorii din dantelă, modele florale sau pălării romantice.    În cadrul festivalului vor concerta EYEDROPS și Abasc Hub, iar atmosfera va fi întreținută de Ground Zero Beer. De asemenea [...]

Romprest, Primăria Sectorului 1 și comunitatea locală ecologizează Pădurea Băneasa

05 mai 2017
         Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache va da startul, sâmbătă, 06 mai 2017, începând cu ora 09:00, acțiunii de ecologizare a Pădurii Băneasa. Operațiunea de salubrizare se va realiza împreună cu cetățenii care locuiesc în zona cartierelor Jandarmeriei și Vatra Noua.       Astfel, peste 100 de persoane, copii și părinți, vor primi mănuși și saci pentru a colecta deșeurile din pădure împreună cu echipele companiei Romprest, prestatorul serviciului de salubrizare din această zonă administrativă.      “Protecția mediului înconjurător reprezintă o prioritate a administrației pe care o conduc. Doresc să mulțumesc comunității locale pentru spiritul civic de care dă dovadă și de această dată. Numai împreună, administrație locală și cetățeni, putem păstra Sectorul 1 curat și putem avea grijă de sănătatea noastră și a [...]

INFO Programul Operaţional al Companiei Romprest Service de Sărbătorile Pascale

14 aprilie 2017
 Cu ocazia Sfinţelor Sărbători, Compania Romprest Service vă urează Paşte Fericit! De asemenea, Compania Romprest Service S.A. informează că, în perioada 15 aprilie – 18 aprilie 2017, programul de colectare a deşeurilor menajere se va desfăşura normal, atat in Bucuresti, cat si in Ilfov. [...]

Sâmbătă, 25 martie 2017, vă invităm să fiți alături de noi, să sărbătorim împreună Ora Pământului!

21 martie 2017
Sâmbătă, 25 martie 2017, vă invităm să fiți alături de noi, să sărbătorim împreună Ora Pământului! Mesajul nostru pentru comunitatea Earth Hour din România rămâne și anul acesta „Dăruiește naturii energia ta”, pentru a semnala că mediul este un subiect extrem de important și că suntem pregătiți să investim propria energie pentru a-l proteja. Între orele 20:30 și 21:30 vă invităm să stingeți lumina și să vă bucurați de (măcar) o oră în aer liber.  În București organizăm un eveniment în Parcul Izvor, pe 25 martie 2017. Program 17:00 - Începem cu activități pentru copii – jocuri despre natură, habitate. Vom avea și un photo booth unde invităm participanții să își ia un angajament beyond the hour*, să răspundă întrebării: Ce voi face eu anul acesta pentru a proteja natura? * Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa Mai mult [...]

1.400 de operatori încep, de mâine, curățenia de primăvară

10 martie 2017
                 În Sectorul 1, curățenia de primăvară începe din Cartierul Aviației. Primarul Dan Tudorache va da startul campaniei sâmbătă, 11 martie 2017, începând cu orele 10:30, în cadrul unui comandament organizat în colaborare cu compania de salubrizare Romprest.     Timp de o lună, 1.400 de operatori de teren vor salubriza toate cele 1125 de artere din Sectorul 1. Pentru curățenia de primăvară se vor folosi peste 150 de utilaje: autogunoiere, unimoguri,  autoutilitare,  perii,  basculante,  portcontainere,  cisterne cu pompe de înaltă presiune (până la 150 bari), încărcătoare frontale, abrollkippere, multicaruri etc. Tot în cadrul curățeniei de primăvară, Romprest va salubriza toate recipientele de pe domeniul public, folosind echipamente speciale de igienizat şi soluţii ecologice. Astfel vor fi curăţate [...]

Utilajele și operatorii companiei Romprest deszăpezesc străzile secundare din Sectorul 1

09 februarie 2017
               Circulația pe arterele principale din Sectorul 1 se desfășoară în condiții normale. Încă din cursul serii trecute toate străzile destinate traficului RATB precum și arterele pe care se află obiective sociale şi de interes public (spitale, școli, sedii administrative etc.) sunt deszăpezite până la carosabil.                 La ora transmiterii acestui comunicat sunt deszăpezite, cu prioritate, străzile cuprinse în Urgența 2. În prezent, 36 de utilaje Romprest și 367 de operatori acționează, în special, pentru deszăpezirea străzilor secundare, cât și a trotuarelor care aparțin domeniului public. Acțiunea de deszăpezire a străzilor secundare va continua pe tot parcursul zilei, astfel încât să fie degajată zăpada de pe aceste artere în cel mai scurt timp [...]

Utilajele Romprest deszăpezesc unităţile de învăţământ din Sectorul 1

16 ianuarie 2017
 Se lucrează non-stop la deszăpezire în Sectorul 1. Utilajele Romprest și efectivul de muncitori al acestei companii au ca principal obiectiv strânsul zăpezii și căratul acesteia în spații special amenajate precum şi degajarea zăpezii de la cele peste 100 de instituţii de învăţământ din Sectorul 1. În cursul nopților trecute s-a acţionat pentru deszăpezirea grădiniţelor, școlilor și liceelor. Această operaţiune va continua şi  astăzi când 30 de utilaje şi 370 de operatori manuali vor acţiona în acest sens.   De asemenea, s-a lucrat în zonele tuturor piețelor, astfel încât acestea să fie practicabile din această dimineață. Pe străzile principale s-a trecut la eliberarea rigolelor, zăpada de aici fiind strânsă cu o freză care o încarcă direct în camioane. Utilajul este unic la nivelul Bucurestiului, încărcînd un camion într-un [...]

Sectorul 1: Aproximativ 7.000 de metri cubi de zăpadă adunați de pe domeniul public în ultimele două zile

13 ianuarie 2017
                Compania Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1, a mobilizat resursele tehnice și umane pentru degajarea zăpezii de pe domeniul public din această zonă administrativă.             Astfel, în ultimele două zile aproximativ 7.000 de metri cubi de zăpadă au fost adunați de pe străzi care se adaugă celor 7000 de metri cubi aferenți primului val de ninsoare. Aceasta este depozitată pe terenurile Administrației Domeniului Public din zonele Străulești și Casa Presei.             Și la această oră, 26 de utilaje și 365 de operatori se află pe teren pentru a strânge zăpada acumulată în urma ninsorilor din ultimele zile pe străzile principale, secundare, trotuarele aferente domeniului public, refugiile RATB [...]

Continuă deszăpezirea străzilor secundare din Sectorul 1

12 ianuarie 2017
Utilajele Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1, continuă la această oră operațiunea de degajare a zăpezii de pe străzile secundare, cât și a trotuarelor care aparțin domeniului public. În prezent, 22 de utilaje de mici dimensiuni, potrivite pentru spațiile mai înguste, și peste 370 de operatori intervin pentru deszăpezirea străzilor secundare și îndepărtarea manuală a zăpezii. Acțiunea de deszăpezire a acestor artere va continua pe tot parcursul zilei, astfel încât să fie în totalitate degajate de zăpada în cel mai scurt timp posibil. În plus, încă de noaptea trecută a început operațiunea de ridicarea a zăpezii căzută la cel de-al doilea val de ninsori din această iarnă, fiind strânși de pe domeniul public 1400 metri cubi de zăpadă, care se adaugă celor 7000 de metri cubi aferenți primului val de ninsoare. Aceasta este depozitată pe terenurile [...]

Ora 16:00 Utilajele Romprest deszăpezesc străzile secundare

11 ianuarie 2017
 Toate străzile principale din Sectorul 1, precum și cele pe care sunt situate obiective sociale, sunt deszăpezite până la carosabil. La ora transmiterii acestui comunicat, 35 de utilaje Romprest și 290 de operatori acționează pentru deszăpezirea străzilor secundare cuprinse în Urgența 2, cât și a trotuarelor care aparțin domeniului public. Acțiunea de deszăpezire a străzilor secundare va continua pe tot parcursul nopții, astfel încât să fie degajată zăpada de pe aceste artere în cel mai scurt timp posibil. Din cursul serii trecute până în prezent pe arterele din Sectorul 1 au fost împrăștiate aproximativ 200 de tone de sare și aproximativ 80 de tone de clorură de calciu. Primăria Sectorului 1 și Compania Romprest fac un apel către asociațiile de proprietari, agenții economici și persoanele fizice să realizeze deszăpezirea trotuarelor și a curților fără să formeze din nou troiene pe [...]

69 de utilaje și 286 de operatori deszăpezesc arterele Sectorului 1

11 ianuarie 2017
    Utilajele Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1, intervin în prezent pentru degajarea zăpezii de pe arterele principale, circulația desfășurându-se în condiții de iarnă grea.     La ora transmiterii acestui comunicat, 69 de utilaje și 286 operatori acționează pentru deszăpezirea arterelor cuprinse în urgența 1. Este vorba despre arterele destinate traficului RATB (inclusiv pasajele subterane şi supraterane), arterele pe care se află obiective sociale şi de interes public (spitale, sedii administrative etc.) unde acţiunea de deszăpezire se aplică imediat de la declanşarea fenomenelor meteorologice.     De asemenea, se are în vedere şi asigurarea accesului în siguranţă la/de la obiectivele ce deservesc servicii vitale pentru populaţie (sănătate, alimentaţie publică, asigurare energie electrică, termică, transport în comun), dar şi acţionarea la refugiile [...]

Sectorul 1: De la orele 21:00 utilajele Romprest pregătite pentru deszăpezire

10 ianuarie 2017
                         Peste 80 de utilaje şi aproximativ 150 de persoane pe schimb sunt pregătite să acționeze la noapte pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe toate cele 1159 de străzi ale Sectorului 1. Începând cu orele 21:00, utilajele Romprest, în număr 21, vor fi poziționate în punctele fixe și vor interveni în regim de urgență pentru îndepărtarea zăpezii de pe domeniul public, imediat ce va începe ninsoarea. În plus, în a doua parte a nopții, utilajele vor împrăștia material antiderapant pentru combaterea poleiului și prevenirea formării podurilor de gheață .             Primăria Sectorului 1 face un apel către cetățeni ca, începând din această seară, să poziționeze autoturismele astfel încât  să fie permis accesul [...]

Romprest - în plină acţiune de deszăpezire în Sectoarele 1 şi 5 ale capitalei

06 ianuarie 2017
 Pe arterele principale ale Sectoarelor 1 şi 5 se circulă în condiţii normale de iarnă, în acest moment acestea fiind deszăpezite până la carosabil de către cele 110 utilaje Romprest. La nivelul străzilor secundare din cele două sectoare, s-a acţionat la peste 75% din acestea, acţiunea de deszăpezire fiind în continuă desfăşurare.  Aproximativ 300 de mucitori actionează 24h din 24h, în vederea îndepărtării manuale a zăpezii de pe trecerile de pietoni, din staţiile RATB, refugii RATB, căi de acces în instituţiile publice etc. Numărul personalului va fi suplimentat, în funcţie de evolutia condiţiilor meteo.  Compania Romprest intervine cu 110  utilaje, abrollkippere, auto-cisterne, unimog-uri  echipate cu tot ce este necesar pentru o deszăpezire promptă și eficientă a domeniului public, ce sunt dotate cu sistem GPS, care permite monitorizarea în timp real a operațiunii de [...]

Primăria Sectorului 1 pregătită pentru deszăpezire

05 ianuarie 2017
 Peste 80 de utilaje şi aproximativ 150 de persoane/pe schimb sunt pregătite pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe toate cele 1159 de străzi ale Sectorului 1.               La ora transmiterii acestui comunicat utilajele Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din această zonă administrativă împrăștie deja material antiderapant pentru combaterea poleiului și prevenirea formării podurilor de gheață. Primăria Sectorului 1 face un apel către cetățeni ca începând din această seară să poziționeze autoturismele astfel încât  să fie permis accesul utilajelor de deszăpezire, pluguit, combaterea poleiului, încărcat şi transport zăpadă.               Conform Agenției Naționale de Meteorologie în intervalul 5 ianuarie, ora 22:00 – 6 ianuarie, ora 20:00, sunt [...]

Programul de lucru pentru Colectarea Deşeurilor de la populaţie în Sectorul 1, pe perioada sărbătorilor de iarnă

23 decembrie 2016
 Compania Romprest Service vă urează Sărbători Fericite şi Un An Nou Plin de Realizări!               Compania Romprest Service vă informează că:              În perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv 24 decembrie 2016 – 02 ianuarie 2017, programul de colectare selectivă a deşeurilor menajere de la cetăţenii/locuitorii Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti se va desfăşura astfel:    - Pe data de 24 decembrie 2016  – program normal de lucru; -  Pe data de 25 decembrie 2016 – program normal de lucru pentru ziua de duminică; -  Pe data de 26 decembrie 2016– program normal de lucru pentru ziua de luni; -  Pe data de 27 decembrie 2016 – program normal de lucru; -  Pe data de 28 decembrie 2016 – program [...]

Program de lucru Romprest în minivacanţa de 1 decembrie

28 noiembrie 2016
        Cu ocazia minivacanţei de 01 decembrie 2016,  vă informăm că în perioada 30 noiembrie –02 decembrie 2016 (30 noiembrie - ziua în care este sărbătorit  Sfântul Andrei şi 1 decembrie - Ziua Naţională a României), Romprest îşi va desfăşura activitatea în condiţii normale.   Programul de lucru va fi 24 h din 24 h, iar cel de colectare selectivă a deşeurilor menajere de la populaţie şi de la agenţi economici se va desfăşura normal, prin respectarea programului obişnuit de colectare, în toate zonele în care Romprest activează: Ø  Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti; Ø  Judeţul Bacău; Ø  Judeţul Ilfov (inclusiv Cartierul Rezidenţial Cosmopolis)   La mulţi ani, România!   [...]

Romprest este caştigătoarea a două prestigioase premii internaţionale „Best Enterprise” şi „Manager of the year” la „European Award Night” 2016

21 octombrie 2016
 Compania Romprest Service S.A., este singura companie de profil din România ce a fost desemnată câştigătoarea ediţiei 2016 „European Award Night”, la categoriile „Best Enterprise” şi „Manager of the year”, în cadrul „Forumului de excelenţă în calitate şi management”, didicat excelenţei în business la nivel internaţional.    Gala de decernare a premiilor “The Socrates Award Ceremony” s-a desfăşurat într-un cadru festiv la InterContinental Carlton Cannes Hotel, în prezenţa a peste 150 de invitaţi de elită din cele mai importante domenii de business din toată lumea.  Întreaga ceremonie de premiere, organizată de European Business Assembly, a prezentat poveşti de succes ale liderilor de afaceri, tehnologie, ştiinţă şi educaţie, unde reprezentanţii companiei, CEO Elena Barabancea şi CO Owner Isabela Walter au prezentat  performanţa [...]

Peste 150 de tone de deşeuri provenite din depozite necontrolate vor fi colectate în Sectorul 5

19 octombrie 2016
Pe 20 şi 21 octombrie a.c., Primăria Municipiului Bucureşti şi Romprest vor organiza o altă acţiune de colectare a deşeurilor provenite din depozitele necontrolate de la nivelul Sectorului 5 al capitalei, începand cu ora 08:00 a.m.   Străzile aferente pe care se va interveni, în cele 2 zile: Arthur Gorovei N.D.Cocea Eternităţii Brăniştari Cladova Ionescu Cristea Bucureşti – Măgurele.     Romprest va interveni manual şi mecanizat cu o echipă formată din 10 muncitori echipaţi corespunzător şi 5 utilaje (3 basculante, 1 încărcător frontal şi 1 autoperie)/ zilnic, în vederea igienizării zonelor.   Primăria Municipiului Bucureşti, împreună cu operatorul de salubritate Romprest şi cu sprijinul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, iniţiază periodic acţiuni de colectare a deşeurilor, provenite din depozitele necontrolate, formate pe domeniul public din Sectorul 5.  [...]

Romprest nominalizata la „European Award Night”, de European Business Assembly „Socrates Award”

03 octombrie 2016
 Compania Romprest Service este nominalizata de European Award Night” in cadrul Forumului de excelenta in calitate si management”, organizat de European Business Assembly „Socrates Award”, la doua categorii „Best Enterprise” si „Manager of the year” 2016.   The Socrates Nomination Comittee, în cooperare cu partenerii săi din 26 de țări, investighează opinia publică pentru a descoperi lideri contemporani - persoane remarcabile și companii de succes care reprezintă diferite țări care au făcut o mare contribuție la economiile naționale și a proceselor sociale pozitive. Compania Romprest Service este cunoscuta la nivel regional pentru performanța generală de nivel superior și a fost  remarcata de către Comitetul de desemnare.   Comitetul Socrates  a recomandat compania Romprest pentru premiul "Best Enterprise", din cauza poziției puternice pe piața internațională, dorința [...]

Romprest partener evenimentul „Viața Verde” București primul festival ECO al alternativelor durabile

06 septembrie 2016
Parcul Izvor din București găzduiește primul festival ECO - „Viața Verde” București - ediția I, pe 17 și 18 Septembrie 2016. Evenimentul este dedicat dialogului public pentru soluții responsabile și durabile, de dezvoltare a mediului urban în armonie cu natura. Inițiativa aparține Asociației Pachamama România în colaborare cu Asociația Connections. Partenerii în organizarea evenimentului sunt Asociația Pădurea Copiilor și Universitatea Ecologică București, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, al ALPAB și al Primăriei Sectorului 5, având ca sponsor principal Aqua Carpatica. Evenimentul se defășoară cu prilejul „Zilelor Bucureștiului” și promovează un nou stil de viață în rândul locuitorilor prin adoptarea unei atitudini mai active și mai responsabile în raport cu natura. Vreți să vedeți cum arată un parc din ambalaje de plastic? Vreți să vedeți care este [...]

Peste 150 de tone de deşeuri vor fi colectate în Sectorul 5, din depozitele necontrolate

07 septembrie 2016
Primăria Municipiului Bucureşti  va continua zilele următoare, acţiunea de colectare a deşeurilor din depozitele necontrolate. Peste 150 de tone vor fi colectate de către operatorul de salubritate Romprest, de pe străzile: Bucureşti – Măgurele şi Erie Eroul, pe 08 septembrie 2016 si Livezilor, Brăniştari şi Cladova, pe 09 septembrie 2016. Romprest va interveni, zilnic, cu 6 utilaje (3 basculante, 1 încărcător frontal, 1 autoperie şi 1 cisternă) şi 15 muncitori. La începutul lunii septembrie s-au colectat deşeurile din depozitele necontrolate formate pe străzile: Brăniştari, Cladova, Şinei, Ionescu Cristea, N.D. Cocea, Erie Eroul, Gheorghieni, Sabinelor, Uranus şi Tudor Vladimirescu, de unde întreaga cantitate de deşeuri colectata a depăşit 100 tone. Această campanie este organizată lunar, în Sectorul 5  şi are ca scop ecologizarea ariei administrative şi, totodată conştientizarea cetăţenilor spre [...]

Primăria Municipiului Bucureşti continuă acţiunea “depozitelor necontrolate” în Sectorul 5

31 august 2016
 Primăria Municipiului Bucureşti împreună cu operatorul de salubritate Romprest şi cu sprijinul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti va continua acţiunea de colectare a deşeurilor din depozitele necontrolate la nivelul Sectorului 5. Această campanie este organizată lunar, în Sectorul 5  şi are ca scop ecologizarea ariei administrative şi, totodată conştientizarea cetăţenilor spre dezvoltarea unuei atitudini eco-civice corespunzătoare faţă de mediul înconjurător. Start-ul lunii septembrie va fi dat mâine (01 septembrie 2016), începând cu ora 08:00 pe străzile  Brăniştari, Cladova, Şinei, Ionescu Cristea, N.D. Cocea şi va continua pe 02 septembrie a.c. cu străzile Erie Eroul, Bucureşti – Măgurele, Gheorghieni, Sabinelor, Uranus şi Tudor Vladimirescu. Operatorul de salubritate Romprest va aloca resursele necesare desfăşurării în bune condiţii a  activităţii de colectare a [...]

Romprest – partener BIAS (Bucharest International Air Show) si la editia 2016

28 iulie 2016
 BUCHAREST AIR SHOW & GENERAL AVIATION EXHIBITION 2016: 100 DE PILOŢI ŞI PARAŞUTIŞTI, 100 DE AERONAVE ÎN EVOLUŢIE ŞI EXPUSE PUBLICULUI BUCHAREST INTERNATIONAL AIR SHOW & GENERAL AVIATION EXHIBITION 2016 ·         BIAS: sâmbătă, 30 iulie       BUCHAREST AIR SHOW & GENERAL AVIATION EXHIBITION 2016: 100 DE PILOŢI ŞI PARAŞUTIŞTI, 100 DE AERONAVE ÎN EVOLUŢIE ŞI EXPUSE PUBLICULUI BUCHAREST INTERNATIONAL AIR SHOW & GENERAL AVIATION EXHIBITION 2016 BIAS: sâmbătă, 30 iulie General Aviation Exhibition: 29-30 iulie 100 de aeronave în evoluții aeriene și expuse la sol 250 de piloți și parașutiști de elită Participanți din 9 țări.   Cel mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition are loc sâmbătă, 30 iulie 2016, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti [...]

Romprest – partener Via Sport si la ce-a de-a 7-a editie!

01 iulie 2016
 Aflat la ce-a de-a 7-a editie, Via Sport, vine anul acesta cu o serie de noi activitati sportive si cat mai multe surprize si concursuri, pentru copii si adulti. Timp de 9 weekend-uri, între 1 iulie și 28 august, Șoseaua Kiseleff se va transforma pe intr-o vară plină de distracție și evenimente speciale. Programul începe în fiecare vineri de la ora 22:00 și se încheie duminica, la 14:00.   Romprest este partener al acestui eveniment sportiv, inca de la prima editie, si anul acesta vine in intampinarea participantilor cu mobilizare spre o atitudine pozitiva fata de mediul inconjurator. Prin serviciile de salubritate, Romprest va asigura desfasurarea evenimentului, pe toata perioada verii, in cele mai bune conditii, asigurand dotarile si personalul aferent.   Via Sport este un proiect ambitios, inceput in 2010, care isi propune sa promoveze activitatea fizica in randul rezidentilor orasului Bucuresti.   In fiecare [...]

ROMPREST - prezent la Street Delivery

07 iunie 2016
 Între 10 și 12 iunie mai multe străzi din București, Timișoara, Iași și Baia Mare se transformă în spațiu de promenadă și spectacol în cadrul unei noi ediții Street Delivery, eveniment-manifest de urbanism, arhitectură şi arte. Ediția Street Delivery - desfășurată anul acesta sub sloganul Meserie! - își propune să aducă împreună noua generație de makeri (designeri de produs, de modă, ilustratori, arhitecți, artiști 3D, programatori) și meșteșugarii tradiționali (cizmari, ceasornicari, tâmplari, croitori, șelari, ceaprazari) pentru un schimb de experiență, unelte și viziuni. În București, strada Arthur Verona devine timp de trei zile un laborator în care meserii uitate primesc un suflu nou. Vizitatorii Street Delivery pot urmări desfășurarea pas cu pas a 12 ateliere de arte și meserii, de la fierărie, croitorie, legătorie de carte, tapițerie și serigrafie până la sticlărie [...]

Romprest – partener la primul Festival Gourmet din Romania

03 iunie 2016
#BucharestGourmetFestival, un eveniment dedicat culturii gastronomice si artei gustului, va avea loc in zona Drive In din Baneasa Shopping City, in perioada 3-5 iunie. Prezentat de Digi 24, Digi FM si Digi Life, cu sprijinul Baneasa Shopping City, Bucharest Gourmet Festival va oferi celor prezenti in cadrul festivalului o experienta culinara de neuitat, aducand laolalta un public cat mai divers care este conectat la tot ceea ce inseamna gastronomie - un fenomen cultural in crestere. Gastronomia celebreaza calitatea si unicitatea mancarii, dar si modalitatea aparte de pregatire a acesteia. Secretul realizarii unui preparat gourmet consta in gasirea aromelor rafinate, sofisticate, care definesc pasiunea pentru arta culinara. Bucharest Gourmet Festival isi propune sa transforme primul weekend din luna iunie a acestui an intr-o sarbatoare a artei gustului. Festivalul va include cinci zone principale: Street Food, Fine Dining & Urban Contemporary, International Cuisine, Romanian [...]

Romprest te invită să fii eco-activ la Crosul Click! Sănătate

10 iunie 2016
Click! Sănătate te invită la cea de-a VIII-a ediție a crosului Click! Sănătate Te așteptăm să alergi duminică, 12 iunie, în Parcul Izvor. După șapte ediţii de succes la care au alergat peste 5.000 de persoane, redacția Click! Sănătate te invită să alergi alături de vedete pentru a susține un stil de viață sănătos. Pentru că promovăm stilul de viaţă sănătos prin mişcare, indiferent de vârstă, anul acesta organizăm Cursa Populară, dar şi Crosul Familiei, eveniment la care pot alerga părinţii alături de cei mici pe un traseu special. Romprest este partener al acestui proiect, încă de la primele ediţii, cu serviciile de salubritate, reuşind de fiecare dată să se ocupe ca întregul eveniment să se desfăşoare în cele mai bune condiţii de curăţenie. Romprest susţine, în mod constant, astfel de proiecte ce militează spre un stil de viaţă sănătos şi protejarea mediului înconjurător. Cursa [...]

Romprest, partener cu servicii de salubritate la concertul The Hollywood Vampires, pe 06 iunie la Romexpo

30 mai 2016
Pe  6 iunie în  Bucureşti, la Romexpo, super-grupul The Hollywood Vampires format din Johnny Depp, Alice Cooper şi Joe Perry (Aerosmith) va susţine un show exploziv în premieră în România. Este o onoare , dar şi un moment unic pentru ţara lui Dracula, având în vedere că o trupa precum The Hollywood Vampires vine la noi în acelaşi an în care a performat la decernarea premiilor Grammy. Grupul The Hollywood Vampires, în care s-au perindat nume grele ale rock-ului precum John Lennon sau Ringo Starr, a fost înfiinţat de către legendarul Alice Cooper în 1970. În 2015, i-a cooptat pe Johnny Depp şi Joe Perry ( Aerosmith) pentru a susţine un concert la Festivalul Rock în Rio, din Brazilia, iar după succesul răsunător, aceştia au decis să pornească în turneu începând cu data de 24 Mai 2016.  Aşadar, Phoenix Entertainment vă invită să vă răcoriţi în [...]

Romprest vă invită la URBATLON

06 iunie 2016
 ROMPREST vă invită la URBATLON, pe 11 iunie, la Arena Naţională! Acceptaţi provocarea celei mai electrizante curse de alergare cu obstacole pentru a vă bucura de o experienţă inedită: 9 probe distractive, pe un traseu de numai 5 km! Profitaţi de ultimele zile cu taxă redusă până duminică. Înscrieri pe: www.runfest.ro. #cursacuobstacole #sportsidistractie #ROMPREST #URBATLON2016   3, 2, 1... START la super cursa cu obstacole din inima Capitalei! Pe 11 iunie, cea de a 3-a ediţie a URBATLON vă aşteaptă să vă testaţi pofta de aventură urbană şi distracţie. Pe un traseu desfăşurat în incinta Arenei Naţionale, veţi fi provocaţi să intraţi într-o cursă de alergare explozivă, presărată cu obstacole dinamice şi distractive desprinse din jungla urbană... ocolirea gropilor, urcatul scărilor, slalomul în trafic, stresul şi termenele strânse, orele lucrate peste program, sşansele [...]

Flash Mob D.D.D. - eveniment de constientizare a protejarii mediului inconjurator

06 mai 2016
 Într-o atmosferă de bucurie, dans și voie bună peste 150 de copii au participat în această dimineață, în Parcul I. C Brătianu,  la acțiunea organizată de Compania Rompres,  Primăria Oradea și Școala de Dans "FIT Dance" . Această acțiune de conștientizare a importanței protejării mediului a fost primul flash mob D.D.D. din cadrul Proiectului "Atitudinea ECOntează", dedicat copiilor. În acest sens a fost organizat un workshop eco-educativ susţinut de echipa Romprest - DDD şi un Flas Mob, la care au participat elevi din clasele primare, membrii şcolii de dans FIT Dance, cadre didactice, părinţi şi reprezentanţi ai Primăriei Oradea, Poliţiei Oradea şi Romprest. Toți participanții au primit din partea companiei, tricouri, diplome de participare și medalii, de care copiii au fost foarte mândri. La finalul evenimentului, toți participanții au fost serviți cu fructe. "Evenimentul a avut [...]

Flash Mob D.D.D. – eveniment de conștientizare a protejării mediului înconjurător

05 mai 2016
Mâine, 6 mai, ora 10:00, în Parcul Central I.C. Brătianu, S.C. Compania Romprest Service S.A., operatorul licenţiat ce deţine exclusivitatea serviciului D.D.D. (dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare) pe domeniul public în Municipiul Oradea, în parteneriat cu Primăria Oradea și Școala de Dans "FIT Dance", va organiza primul flash mob D.D.D. din cadrul Proiectului "Atitudinea ECOntează", dedicat copiilor. Evenimentul are ca scop conştientizarea şi informarea copiilor despre importanţa protejării şi preţuirii mediului înconjurător şi stimularea acestora spre o atitudine eco pozitivă faţă de tot ceea ce îi înconjoară. În acest sens, va fi organizat un workshop eco-educativ susţinut de echipa Romprest - DDD şi un Flash Mob, la care vor participa elevi din clasele primare, membrii şcolii de dans FIT Dance, cadre didactice, părinţi şi reprezentanţi ai Primăriei Oradea, Poliţiei Oradea şi [...]

INFO Programul Operaţional al Companiei Romprest Service de Sărbătorile Pascale

26 aprilie 2016
Cu ocazia Sfinţelor Sărbători, Compania Romprest Service vă urează Paşte Fericit! De asemenea, Compania Romprest Service S.A. informează că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2016, programul de colectare a deşeurilor menajere se va desfăşura astfel: In Municipiul Bucuresti: Duminica, 1.05.2016 – Liber Luni, 2.05.2016 – Program Normal de Lucru În Judetul Ilfov, programul de colectare din ziua de luni, 2.05.2016 – va fi efectuat marti, 3.05.2016, excepţie făcând: Obiectivele Chitila şi Brăneşti– programul va fi efectuat sâmbată, 30.04.2016 Cartier rezidenţial Cosmopolis : Programul de colectare de duminică, 1.05.2016 va fi efectuat sâmbătă, 30.04.2016 Programul de colectare din ziua de luni, 2.05.2016 va fi efectuat în ziua de marţi, 30.05.2016 [...]

“Ora de ecologie” la scoala gimnaziala nr.139 “Mircea Santimbreanu”, sustinuta de Primaria Municipiului Bucuresti si Romprest

14 aprilie 2016
Aproape 200 de elevi  din clasele primare ai scolii gimnaziale nr. 139 “Mircea Santimbreanu”, din Sectorul 5,  participa la o ora de ecologie sustinuta de Primaria Municipiului Bucuresti si Romprest. Elevii, insotiti de cadrele didactice participa activ la ora de ecologie,  prin indrumarea specialistilor in domeniu care le arata importanta adoptarii unei atitudini pozitive fata de mediul inconjurator, prin: conservarea , protejarea si imbunatatirea calitatii mediului, protejarea sanatatii oamenilor, ultilizarea prudent si rational a resurselor naturale. Micii ecologisti vor lua parte la actiunea de pre-colectare separata a deseurilor reciclabile, la final fiind premiati de catre organizatori cu medalii si diplome. Prin manifestarea grijei fata de mediul inconjurator, Primaria Municipiului Bucuresti  si Romprest organizeaza astfel de activitati de responsabilitate sociala, mediul fiind o componenta esentiala in dezvoltarea durabila a fiecarei [...]

Comandament de salubrizare la Primăria Sectorului 1

07 aprilie 2016
 Viceprimarul Sectorului 1, Vasile Moțoc, a convocat joi, 7 aprilie 2016, un comandament de salubrizare la sediul administrației locale din bulevardul Banu Manta nr. 9. La întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai Poliției Locale Sector 1, ai companiei de Salubritate Romprest și alți factori de decizie implicați în acțiunea de curățenie. Cu această ocazie, viceprimarul Sectorului 1 a solicitat salubrizarea de urgență a terenurilor virane, inclusiv a celor private, care adăpostesc depozite necontrolate de gunoaie. "Protecția mediului și sănătatea locuitorilor din Sectorul 1 reprezintă o prioritate a administrației pe care o conduc. Am vrut să mă asigur că toți factorii de decizie știu ce au de făcut pentru a elimina, în cel mai scurt timp, de pe raza acestei zone administrative depozitele necontrolate de gunoaie, care sunt un pericol permanent pentru sănătatea bucureștenilor. Pe această cale, fac un apel către [...]

Atitudinea ECOnteaza - Primaria Municipiului Bucuresti, Primaria Sectorul 1 & Romprest

05 aprilie 2016
 Viceprimarul Sectorului 1, Vasile Moțoc, și primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, impreuna cu compania de salubritate Romprest, au participat marți, 5 aprilie 2016, la o amplă acțiune de ecologizare a Pădurii Băneasa. La acțiunea organizată de Primăria Sectorului 1 și firma de salubritate au participat 120 de elevi și cadre didactice de la Liceul Teoretic "Alexandru Vlahuță". Aceștia au salubrizat o porțiune a Pădurii Băneasa, dinspre strada Jandarmeriei, de unde au colectat o cantitate de peste 1000 kg de deșeuri. Romprest va continua sa salubrizeze intreaga zona colectand toate deseurile. La finalul evenimentului, micii ecologiști au primit din partea oficialităților prezente diplome și medalii. "Atitudinea Eco și grija față de mediu se cultivă de la cele mai fragede vârste. Iată de ce, Primăria Sectorului 1 îi implică pe cei mici în majoritatea acțiunilor ecologiste pe care le [...]

Romprest va colecta peste 500 de tone de deşeuri din depozitele necontrolate în Sectorul 5

28 martie 2016
 În săptămâna 28 – 31 martie, Romprest va continua campania de colectare a deşeurilor din depozitele necontrolate, de la nivelul Sectorului 5. Pe o perioadă de 4 zile, se vor accesa zonele în care se formează foarte repede aceste depozite de deşeuri, ce necesită acţiuni de ecologizare, constante, din pricina gradului rapid de umplere. Cantitatea estimata ce urmeaza a fi colectată este de peste 500 de tone. Zonele în care se va interveni în această săptămână sunt: N.D. Cocea, Tiparniţei, Şinei, Ionescu Cristea, Cladova, Brăniştari, Zăbrăuţului, Înclinată, Humuleşti şi Livezilor. Având în vedere cantitatea mare de deşeuri, înregistrată deja pe teren, Romprest va aloca un număr de 25 muncitori şi 8 utilaje (basculante şi încărcătoare frontale) vor interveni zilnic în aceste zone pentru a asigura ecologizarea acestora. [...]

Sectorul 1 dă startul campaniei de curăţenie de primăvară

16 martie 2016
Primăria Sectorului 1 dă startul campaniei de curățenie de primăvară începând cu data de 19 martie 2016. Până la începutul lunii mai, administrația locală și compania Romprest, prestatorul serviciului de salubrizare din Sectorul 1, vor organiza ample acţiuni de salubrizare manuală şi mecanizată a celor 1125 de artere din această zonă administrativă. În cadrul curățeniei de primăvară, compania Romprest va desfășura următoarele activități: răzuitul rigolelor, măturatul manual și mecanizat, stropitul și spălatul carosabilului şi trotuarelor cu substanțe ecologice și apă din puțurile proprii de mare adâncime, precum și întreținerea curățeniei. De asemenea, vor fi colectate deșeurile rezultate de la populație, precum și cele existente în depozite necontrolate. "Ca în fiecare an, după terminarea sezonului rece, Primăria Sectorului 1 demarează o amplă campanie de salubrizare a [...]

Noul sistem de management al deşeurilor în judeţul Bacău

30 ianuarie 2016
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău (A.D.I.S.) şi Compania Romprest Service S.A. prezintă noul sistem de management al deşeurilor în judeţul Bacău, în baza contractului de delegare prin concesionare a gestiunii serviciilor publice de colectare şi transport al deşeurilor municipale în judeţul Bacău, valabil 8 ani, în cadrul unui  eveniment ce se desfăşoară  la  Baza Romprest - Oneşti, sâmbătă 30 ianuarie 2016, începând cu ora 11:00. În urma licitaţiei organizate de A.D.I.S. Bacău, a fost atribuit către Compania Romprest Service S.A., contractul de concesiune pentru delegarea gestiunii serviciului de colectare şi transport a deşeurilor municipale din 65 localităţi, împărţite în 4 zone de lucru; restul localităţilor din judeţ, Municipiul Bacău şi alte 22 de localităţi nu fac obiectul contractului. Din cele 65 de  de localităţi , 3 UAT-uri [...]

INVITAŢIE ROMPREST&ADIS 30 IANUARIE 2016

28 ianuarie 2016
   Avem deosebita plăcere să vă invităm la evenimentul de prezentare a noului sistem de management al deşeurilor în judeţul Bacău  – „Delegarea prin cesionare a gestiunii serviciilor publice de colectare şi transport al deşeurilor municipale în judeţul Bacău”, ce va avea loc sâmbătă, 30 ianuarie 2016, la ora 11:00 la Baza Romprest din Oneşti (Str. Fântânele, nr. 1).   În cadrul evenimentului se vor prezenta echipamentele de lucru şi personalul aferent prestării serviciului de salubritate, iar la întâlnire vor participa reprezentanţii A.D.I.S. Bacău (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare) şi ai Companiei Romprest Service S.A.   Romprest pune la dispoziţie un microbuz pentru a asigura transportul la locaţie. Punctul de întâlnire va fi în faţa sediului Romprest din Municipiul Bacău: Vasile Alecsandri, nr. 41 [...]

Circulație în condiții normale de iarnă pe străzile Sectorului 1

17 ianuarie 2016
În Sectorul 1, circulația se desfășoară în condiții normale de iarnă, fără ca traficul rutier să fie afectat. La ora transmiterii acestui comunicat se intervine pe străzile secundare pentru îndepărtarea zăpezii, arterele principale fiind deja curățate. Prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1 acționează cu 72 de utilaje și 200 de muncitori pentru deszăpezirea străzilor din această zonă administrativă și pentru combaterea poleiului. Acțiunea de deszăpezire a străzilor secundare va continua în paralel cu marile bulevarde până mâine dimineață. "În Sectorul 1 am luat din timp măsuri pentru ca anotimpul rece să nu ne ia prin surprindere. Stocul de material antiderapant este asigurat, iar utilajele de deszăpezire intervin pe toate arterele din această zonă administrativă. Începând din acest an, aceste utilaje sunt dotate cu sistem GPS, astfel că avem informații în timp [...]

Circulație în condiții normale de iarnă pe străzile Sectorului 1

04 ianuarie 2016
 Circulația pe străzile Sectorului 1 se desfășoară în condiții normale de iarnă, fără ca traficul rutier și pietonal să fie afectat. La ora transmiterii acestui comunicat, 62 de utilaje și 387 de muncitori intervin pentru îndepărtarea zăpezii și combaterea poleiului de pe străzile din această zonă administrativă. În acest moment, se acționează cu precădere pe străzile secundare, după ce, în cursul zilei și nopții trecute, s-a intervenit pe marile bulevarde și pe străzile secundare, pe care sunt situate obiective sociale și de interes public. Începând cu orele 19:00, când traficul se va decongestiona, Compania Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1, va declanșa operațiunea de pluguire. În paralel, va continua și acțiunea de împrăștiere a materialului antiderapant. "În Sectorul  1  am luat din timp măsuri pentru ca anotimpul rece să nu ne ia [...]

Programul de lucru pentru Colectarea Deşeurilor de la populaţie în Sectorul 1, pe perioada sărbătorilor de iarnă

21 decembrie 2015
  Compania Romprest Service vă urează Sărbători Fericite şi Un An Nou Plin de Realizări!               Compania Romprest Service vă informează că:              În perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv 24 decembrie 2014 – 03 ianuarie 2016, programul de colectare selectivă a deşeurilor menajere de la cetăţenii/locuitorii Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti se va desfăşura astfel:   -  Pe data de 24 decembrie 2015  – program de lucru normal (se vor efectua programele de lucru şi pentru data de 25 decembrie 2015); -  Pe data de 25 decembrie 2015 – LIBER; -  Pe data de 26 decembrie 2015 – program normal de lucru, cu începerea activităţii de la ora 08.00), pentru ziua de sâmbătă; -  Pe data de 27 decembrie [...]

Sectorul 1: Colectare selectivă direct de la domiciliu

26 noiembrie 2015
  Primăria Sectorului 1, alături de compania Romprest, demarează o nouă campanie de colectare separată a deșeurilor menajere, pe două fracții – umedă și uscată – începând cu 1 decembrie 2015, în baza noii strategii de gestionare a deşeurilor. Astfel, locuitorii Sectorului 1 vor putea depozita separat deșeurile provenite din gospodărie în două recipiente, unul pentru deșeurile de ambalaje, iar celălalt destinat deșeurilor menajere. Compania Romprest, prestatorul serviciului de salubritate din această zonă administrativă,  a dotat fiecare asociație de proprietari/locatari cu două pubele, pe culori, care să le permită locatarilor să colecteze separat deșeurile rezultate în gospodărie. În pubela de culoare verde, destinată fracției uscate, se pot depozita doar deșeuri de ambalaje, de la pungi de hârtie, cutii de carton, ambalaje de la sucuri și lactate, la recipiente din sticlă, PET-uri [...]

În mini vacanţa de 1 decembrie 2015, Romprest va avea program normal de lucru

26 noiembrie 2015

Vă informăm că pe datele de  30 noiembrie - Sfantul Andrei şi respectiv 1 decembrie 2015 - Ziua Naţională a României, Romprest îşi va desfăşura activitatea în condiţii normale, 24 h din 24 h, iar programul de colectare selectivă a deşeurilor menajere din Sectorul 1 se va desfăşura normal, prin respectarea programului obişnuit de colectare.

 

 

La Mulţi Ani, România!

Acțiune de mediu comună Atitudinea ECO

17 noiembrie 2015
                Instituția Prefectului Municipiului București, Primăria Generală a Municipiului București, SC Compania Romprest SA și Centrul Carpato–Danubian de Geoecologie au organizat astăzi o acțiune comună privind protecția mediului la Școala Gimnazială “Nicolae Grigorescu” din Sectorul 1. La acțiune au luat parte Prefectul Capitalei, domnul Paul-Nicolae Petrovan, Primarul General interimar, domnul Ștefănel-Dan Marin, reprezentanți ai Romprest, ai Centrului Carpato–Danubian de Geoecologie, ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, membrii Comisiei de protecție a mediului și ecologie din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București, aproximativ 80 de elevi din clasele a II–III–IV–a, conducerea Școlii Gimnaziale “Nicolae Grigorescu” și cadre didactice. Programul a inclus activități de plantare de pomi fructiferi, arbuști decorativi, bulbi [...]

În Sectorul 1, Romprest va acţiona în sezonul rece 2015 – 2016 cu aproximativ 90 utilaje şi minim 300 de muncitori pe 1159 artere şi tronsoane de artere

09 noiembrie 2015
Pentru sezonul rece 2015 – 2016, Romprest este pregătit să intervină cu până la 90 de utilaje şi minim 300 de persone zilnic  pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe toate cele 1159 artere şi tronsoane de artere ale Sectorului 1. Potrivit programului de deszăpezire aprobat de Consiliul Local Sector 1, compania Romprest va interveni cu utilaje dotate corespunzător: abrollkippere 6x4 (cu sărăriţă/cisterna şi plug), autocisterne 6x4 cu plug, basculante 4x4, 6x4 cu plug şi sărăriţă/cisternă, basculante 8x4 cu plug, încărcătoare frontale, multicar 6x4 cu sărăriţă/cisternă şi plug (pentru trotuare largi şi străzi secundare înguste), motofreze pentru trotuare, tractoare cu sărăriţă şi plug, unimog-uri cu sărăriţă şi plug.                   300 de persoane - minim 100 de persoane/pe schimb, echipate corespunzător, vor acţiona 24 din 24 h, în vederea [...]

În Sectorul 1 continuă acţiunea de colectare selectivă a deşeurilor vegetale

08 octombrie 2015
 Primăria Sectorului 1 continuă campania de colectare selectivă a deşeurilor vegetale de la populaţie, ce se va desfăşura, în fiecare sâmbătă, numai în intervalul orar 08:00 – 10:00 pe raza administrativă a sectorului. Prima acţiune de colectare va fi efectuată de Romprest, prestatorul serviciului de salubrizare din Sectorul 1, sâmbăta aceasta, 10 octombrie 2015, în acelaşi inteval orar. Toţi locuitorii sectorului sunt invitaţi să scoată frunzele şi crengile uscate din curţile lor pentru ca acestea să fie colectate de Romprest. Romprest va asigura utilajele necesare, dotate corespunzator, de mare capacitate şi personalul aferent care vor acţiona pe toate străzile din zonele cu case din sector. Campania se va desfăşura în fiecare sâmbătă în Sectorul 1 şi va continua numai în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo şi de volumul de vegetaţie scos de cetăţeni. Această campanie de [...]

Romprest sustine RFI România, care aduce din nou PARK(ing) Day la Bucureşti

16 septembrie 2015
Pentru al şaselea an consecutiv, în ziua de vineri, 18 septembrie, RFI România va plasa Capitala pe harta mondială PARK(ing) Day – evenimentul în care locuitorii marilor metropole oraşe sunt invitaţi să îşi imagineze un oraş mai verde, fără automobile, ambuteiaje, si poluare. Asemenea ediţilor precedente, porţiunea din spatele Băncii Naţionale a străzii Lipscani va fi acoperită, pentru câteva ore, cu gazon. La această a şasea ediţie, iniţiativei RFI România i se vor alătura domnul Francois Saint-Paul,  ambasadorul Franței în România și actriţa Medeea Marinescu, ambasadoarea Paris Climat 2015 pentru România. Copii se vor bucura de prezența actorilor de la Teatrul Ion Creangă, care vor susţine spectacolul „Pinguinii melomani”, de ateliere de plantat flori și de un concert de percuție. Anul acesta, PARK(ing) Day va atrage atenţia asupra Conferinţei Naţiunilor Unite de la [...]

COMUNICAT DE PRESĂ

06 mai 2015
     COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A., având în vedere informaţiile apărute în presă şi cele furnizate în cadrul conferinţei ţinute de reprezentantul DIICOT astăzi 06.05.2015, comunicăm următoarele:      Între Compania Romprest Service S.A., A.N.A.F.  - Antifraudă Fiscală şi A.N.A.F. -  D.G.A.M.C. există un litigiu civil, înregistrat sub nr. 66438/299/2014, obiectul acestui litigiu reprezentându-l contestaţia pe care subscrisa a formulat-o împotriva Deciziei emise de către A.N.A.F.  - Antifraudă Fiscală, prin care s-au instituit măsuri asiguratorii pe bunuri mobile şi imobile.      Compania Romprest Service S.A. este o societate lider la nivel naţional în domeniul salubrizării localităţilor, dovedind seriozitate constantă în raporturile fiscale şi comerciale pe care le-a avut cu terţi şi cu statul român.      De [...]

Romprest continua actiunile de salubrizare in Sector 5 - 100 tone deseuri colectate

09 aprilie 2015
 Compania de salubritate Romprest continua actiunea de salubrizare si igienizare a zonelor insalubre din Sectorul 5, acolo unde in mod frecvent sunt depozitate deseuri necontrolate.   Astfel, in aceasta dimineata, (9 aprilie 2015), incepand cu ora 8.00, s-a actionat in zona blocurilor din Strada Zabrautiului, precum si in zona blocurilor situate pe Strada Amurgului –intersectie cu Strada Pucheni. Cantitatea de deseuri estimata a se evacua din aceasta zona este de 120 - 150 tone.   Operatorul responsabil cu salubritatea in acest sector, S.C. Romprest Service S.A., a desfasurat actiuni destrangere, colectare si evacuare a deseurilor necontrolate. Ulterior acestea au fost transportate si depozitate la rampa ecologica. De asemenea, strazile au fost maturate manual si mecanizat iar carosabilul si trotuarele au fost spalate, inclusiv aleile dintre blocuri. La actiune au participat 25 de operatori manuali, 4 autobasculante, 2 incarcatoare frontale, un [...]

INFO Program Colectare Selectiva a Deseurilor Menajere in Sectorul 1

07 aprilie 2015
Cu ocazia Sfintelor Sarbatori, Compania Romprest Service va ureaza Paste Fericit! De asemenea, Compania Romprest Service S.A. informeaza cetatenii/locuitorii Sectorului 1 al Municipiului Bucuresti ca, in perioada 10 – 14 aprilie 2015, programul de colectare a deseurilor menajere se va desfasura astfel:   ·         Vineri,  10.04.2015 programul se va desfasura ca in orice alta zi de vineri; ·         Sambata, 11.04.2015, program normal de sambata; ·         Duminica, 12.04.2015, program normal; ·         Luni , 13.04.2015 programul se va desfasura normal ca in orice zi de luni, singura diferenta fiind ca vom incepe activitatea de la ora 08:00; ·         Marti,  14.04.2015 programul se va desfasura normal. [...]

Romprest susţine proiectul “Asociaţiei de luptă împotriva bolii Parkinson”, realizând primul covor de 15.000 lalele în centrul Bucureştiului

03 aprilie 2015
 Primul covor de flori din România  este expus, vineri, în centrul Bucureştiului pentru a atrage atenţia asupra luptei împotriva bolii Parkinson. Covorul natural se întinde pe 50 de metri pătraţi şi este realizat din peste 15.000 de lalele roşii, plantate de angajaţii Romprest, sub indrumarea arhitecţilor peisagişti ai companiei. Laleaua este simbolul internaţional al Bolii Parkinson, după cum au anunţat reprezentanţii evenimentului. Acesta este expus în zona pietonală Lipscani – Smârdan, în faţa Băncii Naţionale a României, unde va rămâne până pe 5 aprilie.  Peste 72.000 de români suferă de Boala Parkinson, aceasta fiind cea de-a doua afecţiune neurologică degenerativă, la nivel naţional. Parkinsonul se declanşează cel mai frecvent în intervalul de vârstă 50 – 70 de ani, în ultimii ani crescând numărul persoanelor care prezintă simptome [...]

Sectorul 1: Începe curăţenia de primăvară pe strada ta

13 martie 2015
            Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a dat startul curățeniei de primăvară în cadrul unui comandament organizat vineri, 13 martie 2015, pe Bulevardul Kiseleff. Timp de o lună, peste 150 de utilaje vor salubriza toate cele 1125 de artere din această zonă administrativă.                       ”Strada și orașul sunt o prelungire a casei noastre. Este responsabilitatea noastră să păstrăm oraşul curat și să protejăm mediul înconjurător. Trebuie să  avem grijă de sănătatea noastră, a copiilor noştri şi a generaţiilor viitoare!”, a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, prezent la eveniment. Soluții ecologice pentru salubrizarea domeniului public În cadrul curățeniei de primăvară, Compania Romprest, prestatorul serviciului de salubrizare din această zon [...]

Evoluţia Grupului Romprest şi viziunea de business integrat

25 februarie 2015
Încă de la inceputul activităţii sale – anul 2001 – Grupul Romprest funcţionează după standarde şi politici internaţionale de business. Întregul sistem de activităţi pe care l-am implementat în ariile deservite, este rezultatul transferului de know- how şi însuşirea celor mai bune practici europene în domeniu, ceea ce a contribuit la consolidarea poziţiei noastre de lider pe piaţa naţională, poziţie pe care o avem de aproximativ 14 ani şi cea de operator cu un inalt grad de competitivitate pe piaţa internaţională.  Atingerea standardelor europene se reflectă în  businessul integrat desfăşurat, atât cantitativ, cât şi calitativ: începând de la personalul de o vastă experienţă, care asigură respectarea şi aplicarea corectă a legislaţiei naţionale şi a aquisului comunitar în domeniu, pana la investiţiile masive realizate în utilajele, tehnica şi tehnologia [...]

Circulație rutieră în condiții de iarnă pe toate arterele Sectorului 1

29 decembrie 2014
 Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe toate străzile principale și secundare din Sectorul 1. La ora transmiterii acestui comunicat, aproape 80 de utilaje ale companiei Romprest înlătură zăpada și împrăștie material anti-derapant, solid și lichid, pe cele 1088 de străzi din această zonă administrativă. Totodată, peste 350 de muncitori ai companiei Romprest degajează manual zăpada de pe trotuare, din intersecții, treceri de pietoni, din zona intrărilor în unităţile sanitare, în unitățile de învățământ, din staţiile RATB, refugii RATB, căi acces instituţii publice etc. Potrivit programului de deszăpezire aprobat de Consiliul Local Sector 1, compania Romprest este pregătită să intervină în perioada sezonului rece 2014-2015 cu aproximativ 90 de utilaje dotate corespunzător: abrollkippere (sărăriţă şi plug), autocisterne, basculante, auto-cisterne multifuncţionale [...]

Can Design Festival şi-a premiat câştigătorii

12 decembrie 2014
Concursul Can Design Festival, organizat la iniţiativa Asociaţiei Alucro, în parteneriat cu IBM România, Romprest şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, şi-a premiat câştigătorii în cadrul Galei Premiilor Pentru Un Mediu Curat, joi, 11 decembrie 2014. Aflat la prima ediţie, cu tema “Can City” – realizarea de obiecte din doze de aluminiu care se înscriu în arhitectura urbană – concursul Can Design Festival s-a desfăşurat pe două categorii. În categoria Elevi au fost înscrise 47 de proiecte, iar în categoria Adulţi 13 proiecte. „Pornind de la programul Every Can Counts, ne-am dorit să transpunem colectarea dozelor într-un concurs de creativitate, dar care să îi determine atât pe copii, cât şi pe adulţi să aibă iniţiative concrete de protejare a mediului. ” a declarat Adina Magsi, Director General ALUCRO. Premiile au fost [...]

Programul de lucru pentru Colectarea Selectivă a Deşeurilor Menajere în Sectorul 1, pe perioada sărbătorilor de iarnă

17 decembrie 2014
 Compania Romprest Service vă urează Sărbători Fericite şi Un An Nou Plin de Realizări!               Compania Romprest Service vă informează că:              În perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv 24 decembrie 2014 – 04 ianuarie 2015, programul de colectare selectivă a deşeurilor menajere de la cetăţenii/locuitorii Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti se va desfăşura astfel:   -  Pe data de 24 decembrie 2014  – program de lucru normal; -  Pe data de 25 decembrie 2014 – LIBER; -  Pe data de 26 decembrie 2014 – program normal de lucru, cu începerea activităţii de la ora 08.00); -  Pe data de 27 decembrie 2014 – program normal de lucru pentru ziua de sâmbătă; -  Pe data de 28 decembrie 2014 – program normal de lucru pentru ziua de [...]

Circulație rutieră în condiții de iarnă pe toate străzile Sectorului 1

02 decembrie 2014
 Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe toate străzile principale și secundare din Sectorul 1. La ora transmiterii acestui comunicat, zeci de utilaje ale companiei Romprest împrăștie soluţii anti-îngheț și anti-derapante pe cele 1088 de străzi din această zonă administrativă. Începând de vineri, 28 noiembrie 2014, aproximativ 70 de utilaje au intervenit zilnic pentru deszăpezirea și combaterea poleiului pe toate arterele Sectorului 1 împrăștiind peste 1500 tone de sare și peste 400 tone de clorură de calciu. De asemenea, 120 de muncitori/schimb au acționat în vederea îndepărtării manuale a zăpezii din zona intrărilor în unităţile sanitare, în unitățile de învățământ, de pe trecerile de pietoni, din staţiile RATB, refugii RATB, căi acces instituţii publice etc. Potrivit programului de deszăpezire aprobat de Consiliul Local Sector 1, compania [...]

De 1 decembrie 2014, Romprest va avea program normal de lucru

28 noiembrie 2014

 Vă informăm că pe data de 1 decembrie 2014 -  Ziua Naţională a României, Romprest îşi va desfăşura activitatea în condiţii normale, 24 h din 24 h, iar programul de colectare selectivă a deşeurilor menajere din Sectorul 1se va desfaşura normal, prin respectarea programului obişnuit de colectare.

La Mulţi Ani, România!

O premieră în România, concursul de artă creativă “Can City”

05 noiembrie 2014
Se deschid porţile pentru “Can City”, primul oraş din România realizat  în întregime din doze de aluminiu. Asociaţia Alucro în parteneriat cu IBM România si Romprest organizează în perioada 05 noiembrie - 30 noiembrie concursul naţional de artă creativă Can Design Festival, cu tema “Can City”. Concursul îşi propune să inspire comunitatea către refolosirea dozelor din aluminiu, în scopul realizării unor obiecte, care puse împreună să redea imaginea un oraş din doze. Regulamentul este disponibil pe www.candesignfestival.ro . Eşti pasionat de artă, design, meşteşugit sau pur şi simplu vrei să încerci o nouă experienţă? Atunci nu trebuie să ratezi prima ediţie a festivalului de artă creativă Can City. CanDesignFestival.ro  este o platformă dedicată tuturor, un proiect fără limită de vârstă, care îşi propune să transpună colectarea dozelor din [...]

Romprest participă şi la cea de-a doua etapă a ediţiei 2014 a campaniei de educaţie ecologică şi mediu EcoAtitudine

20 octombrie 2014
EcoAtitudine este cel mai amplu program de educație ecologică destinat elevilor claselor 0 - VIII, urmând a se desfășura până în anul 2020. Campania vizează conştientizarea ȋn rȃndul elevilor din România a importanței colectării selective a deşeurilor, un domeniu în care România ȋncă atrage semnale negative din partea comunităţilor europene.              Obiectivul organizatorilor este ca pȃnă ȋn anul 2020 să dezvoltăm noi atitudini civice, responsabile faţă de mediul înconjurător. Grija față de mediu trebuie să devină o deprindere intrinsecă atȃt pentru cei peste 1.000.000 de elevi, cȃt şi pentru profesorii care vor fi implicați ȋn campania EcoAtitudine.  10 județe din Romȃnia sunt implicate în proiect: Ilfov, Vrancea, Buzău, Prahova, Argeş, Dȃmbovița [...]

Romprest participă şi la cea de-a cincea ediţie Park(ing) Day – Proiect unic în România

17 septembrie 2014
Timp de o zi, RFI România, în parteneriat cu Romprest transformă strada Lipscani într-un parc. Vineri, 19 septembrie, RFI România organizează pentru a cincea oară consecutiv în Capitală evenimentul PARK(ing) Day, un manifest pentru un oraş mai verde. Strada Lipscani din Bucureşti - zona din spatele Băncii Naţionale a României - va fi acoperită, preţ de câteva ore, cu 300 de metri pătraţi de gazon viu şi redată celor care îşi doresc un oraş mai verde. RFI România a înscris Bucureştiul, încă din anul 2009, pe harta mondială a PARK(ing) Day, alături de oraşe precum Paris, Berlin, San Francisco, Munchen, Washington, Chicago, Bratislava, Lyon, Melbourne sau Singapore. Pentru cea de-a cincea ediţie, RFI România aşteaptă bucureştenii pe spaţiul PARK(ing) Day cu o bibliotecă în aer liber, realizată cu sprijinul Seneca Anticafe,  dar şi cu ateliere [...]

Proiectul „Pre-colectează selectiv la tine acasă!” este implementat cu succes de Romprest

31 iulie 2014
Proiectul  „Pre-colectează selectiv la tine acasă!” este implementat cu succes de Romprest. În prezent peste 45.000 de locuitori ai Sectorului 1 pre-colectează selectiv la domiciliu. Compania Romprest Service, împreuna cu Primăria Sectorului 1, au iniţiat un program menit să faciliteze colectarea selectivă a deşeurilor din ambalaje în rândul populaţiei la nivelul Sectorului 1, axat pe conştientizarea directă a cetăţenilor.       “Pre-Colectează selectiv la tine acasă!” este un program demarat în octombrie 2009 la 23 de asociații de proprietari din zonele Ion Mihalache și Calea Griviței. Programul de pre-colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje de la populație cuprindea în acel moment peste 300 de asociații de proprietari- locatari din zonele: Calea Griviței (de la intersecția cu Str. Caraiman până la Podul Grand), Bd. Bucureștii Noi, Str. Turda, Bd. Mareșal [...]

Romprest – partener Via Sport! cu servicii de salubritate

30 iunie 2014
Aflat la cea de-a 5-a editie, Via Sport este un proiect initiat in 2010 si  isi propune sa promoveze activitatea fizica in randul rezidentilor orasului Bucuresti. Via Sport! aduce  activitati sportive pentru adulti si copii, zona de lounge, jocuri ale mintii si concursuri, timp de 9 weekenduri, intre 27 iunie si 24 august, pe Soseaua Kiseleff.  Programul incepe in fiecare vineri de la ora 22:00 si se incheie duminica, la 13:00. Romprest este partener traditional Via Sport! inca de la prima editie, asigurand pe parcursul celor 5 editii servicii de salubritate aferente desfasurarii evenimentului. Totodata, Romprest desfasoara si sustine proiecte ce au ca scop “sport pentru un mediu curat si sanatos!” La Via Sport oricine este binevenit, intrarea este libera, nu exista limita de varsta, iar echipamentul sportiv este pus la dispozitie de catre organizatori. Pentru a asigura accesul fiecarei persoane la toate categoriile de sport si a evita [...]

Romprest işi intensifică activitatea de salubritate pe timpul verii

30 iunie 2014
 Romprest va intensifica activitatea de salubritate la nivelul Sectorului 1, pe parcursul verii 2014. 11.000 mc de apă din puţurile proprii vor fi folosiţi pentru spălatul stradal, detergenţi ecologici, dublarea cantităţii de deşeuri colectate faţă de o lună obişnuită (comparativ cu o lună de primăvară), deşeuri colectate selectiv de pe domeniul public, arată activitatea Romprest în timpul verii.     Pentru desfăşurarea activităţii de salubritate, Romprest foloseşte peste 200 utilaje: gunoiere, unimoguri,  autoutilitare,  perii,  basculante,  portcontainere,  cisterne,  abrollkipper etc.  Pentru a asigura buna desfăşurare a activităţii de salubritate din Sectorul 1, Romprest va intensifica ritmul de colectare al deşeurilor, atât din punctele de pre-colectare amplasate pe domeniul public (Sectorul 1) cât şi de la gospodăriile individuale şi asociaţiile de locatari din Sectorul 1 [...]

Program Urbatlon 2014

20 iunie 2014

Romprest a participat la Gala Campaniei,,Baterel și Lumea Non-E”

18 iunie 2014
 Asociația Environ a organizat 17 iunie 2014, Gala de Premiere a câștigătorilor celei de-a treia ediții a campaniei de conștientizare, responsabilitate socială și colectare selectivă ,,Baterel și Lumea Non-E”, la care au participat peste 250 de copii, însoțiți de părinți și cadre didactice. Evenimentul a avut loc în sala de teatru a International School of Bucharest situat pe Șoseaua Gării Cățelu, nr.1R. În prezența reprezentantilor Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice și a reprezentanților Ministerului Educației, Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, dar și a reprezentanților Ambasadei Republicii Federale Germania si a Romprest SA, a avut loc festivitatea de premiere a celor mai creativi elevi, alături de cei mai implicați profesori și cele mai active școli în campania de colectare selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și de baterii.   Compania de salubritate Romprest [...]

Romprest a premiat campionii la fotbal in cadrul celei de-a XII-a ediţie a Cupei MAE

10 iunie 2014
  Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a deschis, astăzi, 5 iunie 2014, la Clubul Diplomatic, festivitatea de premiere a celei de-a XII-a ediţii a „Cupei MAE”. La eveniment au participat reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai federaţiilor sportive şi ai mass – media. În cuvântul de deschidere ministrul afacerilor externe a mulţumit organizatorilor, sponsorilor şi participanţilor care au făcut posibilă desfăşurarea cu succes a evenimentului, evidenţiind totodată importanţa Cupei MAE ca eveniment de diplomaţie publică:  „Doresc să felicit pe toţi participanţii la competiţiile Cupei MAE din acest an. Mă bucur să constat că acest eveniment a devenit deja o tradiţie şi beneficiază de un interes tot mai mare în rândul corpului diplomatic acreditat la Bucureşti. Ediţia din acest an ne-a oferit [...]

Romprest - partener prin servicii de salubritate la URBATLON - o cursa fara egal!

10 iunie 2014
               MPG vine cu o noua provocare in aceasta vara si ofera iubitorilor de sport un eveniment unic, o cursa fara egal: URBATLON! Conceputa ca o manifestare dedicata miscarii, energiei pozitive, relaxarii si bucuriei de a fi alaturi de oameni, cursa URBATLON isi propune sa energizeze Bucurestiul la maxim… pe 21 iunie 2014! Evenimentul se va desfasura intr-o locatie simbolica pentru toti cei care indragesc sportul si evenimentele sportive, Arena Nationala.                URBATLON este un eveniment unic in Romania care urmareste sa atraga si sa dirijeze interesul publicului asupra necesitatii de a se antrena pentru a face fata cat mai bine obstacolelor vietii de zi cu zi. De asemenea, URBATLON 2014 va demonstra tuturor celor care vor raspunde invitatiei, ca sportul este distractiv, creste calitatea vietii prin imbunatatirea starii de sanatate, prin relaxare si [...]

Romprest – partener traditional la Street Delivery si in 2014, in Bucuresti cu servicii de salubritate

10 iunie 2014
Street Delivery rămîne acelaşi eveniment-manifest ce îşi propune recuperarea, sau mai bine zis asumarea spaţiului public pentru a-l reda, pentru a-l aduce mai aproape de locuitorii săi. Locuitori care din păcate, în general au încetat să stabilească o relaţie afectivă cu oraşul. Street Delivery are de anul acesta şi un logo nou realizat de Flavius Veliciu. Expresia care dă titlul ediţiei de anul acesta, Societatea Mobilă a fost preluată dintr-un articol semnat de Cristian Neagoe, unul din organizatorii evenimentului, pe care am avut ocazia să îl aud vorbind despre acel material în cadrul unul atelier Creative Fitness Studio. Alegerea e cât se poate de inspirată, şi probabil deloc întâmplătoare. Si in aceasta editiei, Romprest este alaturi de Street Delivery, cu serviciile de salubritate, fiind un partener traditional al organizatorilor. Avand in vedere ca intreg evenimentul, ce se va desfasura in perioada 13 [...]

Romprest, companie de salubritate, partener Environ la Romenvirotec

26 martie 2014
Peste 300 de copii vor participa in acest an la Romenvirotec in cadrul evenimentelor organizate de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Asociația Environ, in parteneriat cu Romprest   Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Asociația Environ, in parteneriat cu Romprest organizează pentru al treilea an consecutiv, standul ,,Micul Ecologist” în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Expoziției Internaționale pentru Tehnologii și Echipamente de Protecția Mediului Romenvirotec, care se deschide miercuri, 26 martie 2014, în prezența Ministrului Mediului si Schimbarilor Climatice, dl. Attila Korodi. Elevii unitatilor de invatamant înscrise în campania națională de informare, conștientizare și colectare selectivă ,,Baterel și Lumea NON-E”, precum si toti copii cu vârste cuprinse între 5-16 ani sunt invitați la standul 35 din Pavilionul C2, pentru o inscursiune de câteva ore în lumea [...]

Romprest partener si la prima etapa a Editiei 2014 a campaniei de educatie ecologica “Ecoatitudine”, cu serviciile de salubritate

24 martie 2014
Grupul European de Presă, prin revista Infomediu Europa, lanseaza Campaniei de Educație Ecologică și Mediu: „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informaţie, Acţiune” , Ediţia 2014, prima etapă.  EcoAtitudine ediția 2014 a debutat cu Ora de Ecologie, eveniment ce a avut loc luni, 24 martie 2014, la Centrul de Conferințe Auditorium Pallady din București, Sala Buenos Aires, cu începere de la ora 11.00. Campania EcoAtitudine este realizată sub patronajul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului și a  Gărzii Naţionale de Mediu. „EcoAtitudine = Responsabilitate, Informaţie, Acţiune” se desfășoară în două etape anuale și vizează conștientizarea elevilor de gimnaziu din Alexandria, Ploiești, Buzău, Focșani, București și județele Argeș și Ilfov asupra importanței colectării selective a deșeurilor, un domeniu în care România atrage [...]

Romprest demarează acţiunea de deratizare în Municipiul Oradea

14 martie 2014
 Romprest,  compania care deţine exclusivitatea prestării serviciului DDD (Deratizare, Dezinsecţie, Dezinfecţie) în Municipiul Oradea,  demarează  împreuna cu Primăria Municipiului Oradea, prima etapă a deratizării domeniului public, în cadrul unei conferinţe workshop, organizate la sediul Romprest, str. Balogh Istvan nr.17, începând cu ora 11.00. Conform prevederilor Legii 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, a Legii 51/2006 - serviciile comunitare de utilităţi publice şi HCL 386/2009 - Regulamentul propriu al serviciului de salubrizare a Municipiului Oradea s-a conferit Companiei Romprest Service SA dreptul de exclusivitate în aria administrativ teritorială a Municipiului Oradea pentru acest serviciu public, pentru o perioadă de 4 ani (18.12.2012-18.12.2016). Acţiunea de deratizare zone publice şi spaţii verzi va avea start-ul, luni 17 martie a.c. şi se va desfăşura în [...]

Romprest da startul curateniei de primavara in Bucuresti!

18 februarie 2014
       Compania Romprest este prezenta cu serviciile de salubritate in Bucuresti. Datorită condițiilor meteo favorabile din ultima perioadă, administrația locală a Sectorului 1 va demara treptat acțiunea de curățenie de primăvară. În această perioadă, compania Romprest, prestatorul serviciului de salubritate din Sectorul 1, va interveni manual și mecanizat pentru salubrizarea celor 1085 de străzi din această zonă administrativă. Serviciile pe care Romprest le asigură în această perioadă sunt: măturatul manual şi întreţinerea curăţeniei, măturatul mecanizat cu ajutorul autoperiilor colectoare, spălatul carosabilului și a trotuarelor folosind apă din puţurile proprii de mare adâncime, soluţii ecologice speciale și pompe de înaltă presiune, precum şi răzuitul rigolelor.  În cadrul curăţeniei de primăvară, Romprest va spăla arterele principale şi secundare, de pe domeniul public [...]

Circulaţie rutieră în condiţii normale de iarnă pe străzile Sectorului 1

27 ianuarie 2014
                La ora transmiterii acestui comunicat circulaţia rutieră pe străzile Sectorului 1 se desfăşoară în condiţii normale de iarnă. Peste 70 de utilaje şi 300 de muncitori intervin zilnic pentru a deszăpezi şi a preveni formarea poleiului pe arterele din această zonă administrativă. De vineri seara până duminică seara, utilajele Romprest- prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1- au împrăştiat 2600 de tone de material antiderapant solid şi 300 de tone de material lichid pe arterele din această zonă administrativă. Dacă în weekend Compania Romprest a acţionat în special pentru deszăpezirea străzilor principale şi a arterelor pe care sunt situate obiective sociale- spitale, şcoli, sedii de poliţie şi pompieri etc. - la această oră utilajele  firmei de deszăpezire intervin pe străzile secundare din această zonă administrativă. Totodată, muncitorii [...]

Comandament de iarnă la Primăria Sectorului 1

24 ianuarie 2014
 Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a convocat în dimineața zilei de vineri, 24 ianuarie 2014, comandamentul de iarnă pentru a se asigura că utilajele de intervenţie rapidă ale Romprest sunt pregătite să intervină pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil şi pentru a preveni formarea poleiului. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru  Bucureşti şi 10 judeţe din țară, valabilă de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00. Potrivit meteorologilor, în zonele aflate sub avertizare de cod portocaliu, ninsorile vor fi abundente, iar vântul va sufla cu peste 70 de kilometri pe oră, viscolind şi troienind zăpada. La momentul transmiterii acestui comunicat, aproximativ 70 de utilaje şi 300 de persoane sunt pregătite să intervină pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe toate cele 1080 de străzi ale Sectorului 1. Încă din seara zilei [...]

La nivelul Sectorului 1, utilajele Romprest sunt pregătite pentru acţiunea de deszăpezire

23 ianuarie 2014
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ninsori viscolite şi ger în aproape toată ţara, inclusiv în Capitală, în intervalul 24 ianuarie, ora 18.00 – 26 ianuarie, ora 12.00. În această perioadă se va depune un strat consistent de zăpadă, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. Potrivit meteorologilor, vântul se va intensifica cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va avea viteze de peste 60....70 km/h, viscolind ninsoarea. Aproximativ 70 de utilaje şi 300 de persoane sunt pregătite să intervină pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe toate cele 1080 de străzi ale Sectorului 1. Începând din seara zilei de joi, 23 ianuarie, orele 20:00 utilajele companiei Romprest-prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1 – vor fi poziționate în 21 de puncte fixe și vor acționa cu promptitudine [...]

La nivelul Bucureştiului, Romprest a acţionat în sectoarele 1 şi 5 cu peste 80 de utilaje

27 noiembrie 2013
La nivelul Bucureştiului, Romprest a acţionat în Sectoarele 1 şi 5 cu peste 80 utilaje    În urma articolelor apărute în presă, facem următoarele precizări: Ţinând cont de codul galben emis de către ANM (în perioada 26 noiembrie – ora 20.00 şi 27 noiembrie ora 14.00), dar şi de procedurile specifice, implementate în parteneriat cu autorităţile contractante, Romprest a desfăşurat programul de deszăpezire compus din 80 de utilaje şi peste 150 de persoane/schimb, la nivelul Sectorului 1 si 5, care au acţionat prompt pentru a preîntâmpina eventualele neplăceri cauzate de condiţiile meteo. Pentru a gestiona în mod eficient acţiunea de deszăpezire, Romprest şi-a dezvoltat propria procedură care prevede existenţa unui număr de 21 de puncte fixe în Sectorul 1 şi 6 puncte fixe în Sectorul 5, conform strategiilor de deszăpezire aprobate de Consiliul Local al Sectorului 1 şi [...]

La nivelul Sectorului 1, Romprest va acţiona pe 1080 de strazi cu aproximativ 90 utilaje şi minim 300 muncitori

18 noiembrie 2013
             Aproximativ 90  de utilaje şi minim 300 de persoane sunt pregătite să intervină în această iarnă pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe toate cele 1080 de străzi ale Sectorului 1. Potrivit strategiei de deszăpezire aprobată de Consiliul Local Sector 1, compania Romprest este pregătită să intervină în perioada sezonului rece 2013- 2014 cu aproximativ 90 de utilaje dotate corespunzător: (abrollkippere, autocisterne, basculante, auto-cisterne multifuncţionale, încărcătoare frontale, multicar, tractoare şi unimoguri). Totodată, 300 de persoane - minim 100 de persoane/pe schimb, vor acţiona 24 din 24 h, în vederea îndepărtării manuale a zăpezii de pe trecerile de pietoni, din staţiile RATB, refugii RATB, căi acces instituţii publice etc. Numărul personalului va fi suplimentat, în funcţie de condiţiile meteo. Compania Romprest a luat din timp măsuri pentru [...]

Romprest începe lucrările de reabilitare a spaţiilor publice din Centrul istoric al Municipiului Timişoara

28 octombrie 2013
 Timişoara, 28 octombrie 2013 Primăria Municipiului Timişoara predă amplasamentul Companiei Romprest Service care da start-ul lucrărilor de reabilitare a spaţiilor publice din Centrul istoric al Municipiului Timişoara. Durata proiectului este de 21 luni, perioada de derulare fiind 28.10.2013 - 29.07.2015. Proiectul prevede următoarele lucrări: de arhitectură,rutiere,  de alimentare cu apă şi canalizare, reţele de alimentare cu energie electrică, de alimentare cu termoficare, de alimentare cu energie electrică, instalaţii electrice pentru iluminatul public şi canalizare telecomunicaţii. Teritoriul propus spre reamenajare face parte din Situl Urban Cartierul Cetate Timişoara şi are o suprafaţă de intervenţie de 45.923 m2 din care 32.890 m2 pieţe publice şi 13.033 m2 străzi şi zone pietonale aferente (cu o lungime de 1.207 m). Cele 4 pieţe şi 10 străzi din cartierul Cetate supuse reabilitării în [...]

Romprest la Folk You!

20 septembrie 2013
Compania de salubritate Romprest te invita la Folk You! Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă şi ArCuB vă oferă trei zile de muzică şi poezie, de excelenţa sentimentelor sublime, întreţinute de artişti excelenţi. “De câte ori se apropie Gala Folk You! toate simţurile mele încep să atingă cote maxime şi asta pentru că acolo, pe strada Franceză, se strâng români cărora le place muzica şi poezia, dar mai presus de orice le place să fie liberi şi rebeli, le place să cânte cu noi cei de pe scenă, iar legătura aceasta plină de emoţie şi culoare este tot ce poate să-şi dorească un artist. Acolo există acel nivel extrasenzorial care n-are cum să nu fie liber şi frumos... N-are cum!”, ne-a declarat Adrian Sărmăşan. PROGRAM Vineri, 20 septembrie: Marius Baţu, Mircea Vintilă & Brambura, Zuralia Orchestra, Emeric Set, OCS, Taxi, Vama Sâmbătă 21 septembrie: Adrian Sărmăşan, Dinu [...]

Romprest la PARK(ing) Day 2013

13 septembrie 2013

Romprest prezent la Chitila Film Fest

27 august 2013
Cinefilii se vor putea bucura anul acesta de cea de-a treia editie a Chitilia Film Fest, o competiţie naţională de filme documentare şi scurtmetraje, în perioada 30 august – 1 septembrie 2013. Chitila Film Fest este o competiţie naţională de filme documentare şi scurtmetraje de ficţiune şi animaţie, dedicată regizorilor români şi se doreşte a deveni, odată cu ediţiile viitoare, organizate anual, o rampă de lansare pentru tinerii regizori, în cursa pentru marile festivaluri de film internaţionale. Compania Romprest Service vine în sprijinul organizatorilor punând la dispoziţie serviciile de salubritate (dotarea, curăţenia şi personal aferent activităţii în zonă, colectarea şi transportul deşeurilor). Publicul va fi aşezat pe malul din dreptul celor trei stejari seculari, simbol al rezistenţei din timpul celui de-al doilea război mondial, aceştia fiind marcaţi pe hărţile militare ca ajutor pentru [...]

Romprest la Parking Day 2013

02 septembrie 2013
Cea de-a patra ediţie a Parking Day  se desfaşoară pe 20 si 21 septembrie 2013  atunci când betonul din centrul vechi se va metamorfoza în spaţiu de joaca şi relaxare pentru copii şi pentru adulţi. În aceste două zile, noul spaţiu verde promite să vă bucure privirile şi vă invită la mişcare. Însă, pe lângă buna dispoziţie şi relaxarea din noile parcuri, ne dorim să luaţi şi câteva învăţăminte şi pentru acasă: urbea este locuită de oameni care doresc să işi trăiască viaţa în comunitate, care să înveţe unii de la alţii, care se respectă şi se inţeleg – pentru un viitor mai bun pentru noi toţi! Vă dăm întâlnire pe 20 si 21 septembrie, însă, până atunci, să ne aducem aminte despre conceptul acestui proiect internaţional şi despre ediţiile pe care le-a organizat RFI în Romania până astăzi. PARK(ing) Day este un [...]

Romprest sustine Green Village, un proiect B'ESTFEST/ Emagic si Asociatia Star Education

01 august 2012
Romprest s-a alăturat şi anul acesta acţiunilor eco din cadrul festivalului B'ESTFEST prin organizarea unei expozitii în care sunt prezentate obiecte realizate din materiale reciclate. În cadrul Green Village vor fi expuse o parte din cele 584 de obiecte decorative din materiale reciclabile. Obiectele, făcute de elevii de clasa a IV-a din 38 de şcoli din Secorul 1 din Bucureşti, au fost realizate în cadrul concursului din şcoli "Lumea ta? Curată!", susţinut de Romprest.  De asemenea, Romprest va sprijini organizatorii pe toata durata desfăşurării evenimentului B'estFest prin a le pune la dispoziţie serviciile de salubritate şi dotările aferente în vederea păstrării “Grijii pentru tot ce te incojoară!” [...]

ROMPREST - prezent la concertul Roger Waters – The Wall

21 august 2013
Romprest este alături de Emagic la concertul Roger Waters - The Wall – eveniment ce va avea loc pe data de 28 august în Piaţa Constituţiei. Roger Waters, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd, aduce în România cea mai spectaculoasă producţie muzicală a momentului – show-ul The Wall.   Romprest va sprijini organizatorii pe toata durata desfăşurării evenimentului prin a le pune la dispoziţie serviciile de salubritate şi dotările aferente în vederea păstrării “Grijii pentru tot ce te incojoară!” Fanii Pink Floyd, una dintre cele mai iubite trupe rock din istoria muzicii, vor avea în sfârşit ocazia să vadă live, la Bucureşti, super-producţia inspirată de cel de-al unsprezecelea album al trupei, The Wall. Considerat o adevărată capodoperă, show-ul The Wall este combinaţia perfectă de muzică live, proiecţii impresionante, efecte vizuale uimitoare şi decoruri grandioase, toate reunite [...]

ROMPREST - prezent la concertul Depeche Mode – The Delta Machine Tour - prin serviciile de Salubritate

05 mai 2013
Considerat drept unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului, concertul Depeche Mode se va bucura de o producţie extraordinară, peste 2000 de persoane fiind implicate în organizarea spectacolului ce va avea loc miercuri, pe 15 mai, la Arena Nationala. Pentru ca întreg evenimentul să se desfaşoare in cele mai bune condiţii, Romprest asigură serviciile de Salubritate: curăţenia zonei dedicate desfăşurării evenimentului prin punerea la dispoziţie a personalului adecvat acestui tip de serviciu , dotarea cu recipiente în vederea colectării deşeurilor  şi ridicarea/transportul acestora. Celebrând mai mult de trei decenii în industria muzicală, cu peste 100 milioane de albume vândute în toată lumea, Depeche Mode şi-a petrecut mare parte a acestui an lucrând la cel de-al 13-lea material discografic. Lansarea albumului este programată pentru primăvara anului viitor, succedând "Sound Of [...]

Romprest premiază câştigătorii campaniei de educaţie ecologică Atitudinea R, peste 2 tone deşeuri reciclabile HCP colectate selectiv

10 iunie 2013
      Romprest, în parteneriat cu Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Primăria Municipiului Bucureşti, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti organizează gala de premiere a caştigătorilor campaniei de educaţie ecologică ATITUDINEA R, la ArCub.   ATITUDINEA R a promovat, în premieră, pre-colectarea selectivă printr-un proiect dinamic şi educativ, prin punerea în scenă a unei piese de teatru pe teme eco în care conceptul de protejare a mediului înconjurător este abordat original şi, pe de altă parte, lansarea competiţiei între şcolile participante. Proiectul pilot ATITUDINEA R a fost implementat în 8 şcoli din Sectroul 1, în perioada martie – iunie 2013 și peste 2.000 de elevi din clasele a III-a şi a IV-a au participat activ la aceste  acțiuni, perioadă în care Romprest a colectat de la şcolile [...]

Finalizare Proiect Angajaţi calificaţi

26 aprilie 2013
 Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013   Comunicat de presa                               26 aprilie 2013      Finalizare Proiect Angajaţi calificaţi      Proiect cofinantat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin: Programul Operational Sectorial pentru dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 „Investeşte în Oameni” POSDRU/108/2.3/G/79230 Axa prioritară nr. 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii” Domeniul major de intervenţie 2.3. „Acces şi participare la formare profesională continuă (FPC)” Tilul proiectului: „Angajati calificati”               [...]

REGULAMENTUL CAMPANIEI DE EDUCAŢIE ECOLOGICĂ „Atitudinea R ”

18 aprilie 2013
Art. 1 – Organizatorul Organizatorul Concursului cu premii „Atitudinea R” (denumit in continuare „Concurs”) este  S.C. Compania Romprest Service S.A. („Organizatorul”). ATITUDINEA R promoveaza, in premiera, colectarea selectiva printr-un proiect dinamic si educativ. Programul presupune, pe de o parte, punerea in scena a unei piese de teatru pe teme eco in care conceptul de protejare a mediului inconjurator este abordat original si, pe de alta parte, lansarea competitiei intre scolile participante.   Art.2 – Parteneri: -          Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice (MMSC), -          Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucuresti (ISMB). -          Primaria Municipiului Bucuresti (PMB). -          Primaria Sector 1 al [...]

Romprest te învaţă să “Fii ECO

09 aprilie 2013
Pre-colectarea selectivă începe acasă!”     Compania de salubritate Romprest Service şi Primăria Oraşului Chitila lansează proiectul pilot ecologic “Fii ECO! Pre-colectarea selectivă începe acasă!”, ce se va desfăşura pe o perioadă de trei luni în Oraşul Chitila. Proiectul pilot presupune conştientizarea şi informarea cetăţenilor în vederea dezvoltării unei atitudini eco-civice pentru protejarea mediului prin implicarea acestora în acţiunea de pre/colectare selectivă şi a creşterii cantităţilor de deşeuri reciclabile, pre/colectate selectiv.  Pe domeniul public, Romprest a amplasat recipiente pentru pre-colectare selectivă a deşeurilor reciclabile (HÂrtie & Carton, Plastic & Metal), iar prin intermediul proiectului pilot “Fii ECO!Pre-colectarea selectivă începe acasă!” se vor distribui gratuit, tuturor gospodăriilor aproximativ 25.000 saci de [...]

Regulamentul Campaniei de Educatie Ecologica "Atitudinea R"

08 aprilie 2013
REGULAMENTUL CAMPANIEI DE EDUCAŢIE ECOLOGICĂ „Atitudinea  R ” organizat de S.C. Compania Romprest Service S.A. (perioada: martie – iunie 2013) Art. 1 – Organizatorul Organizatorul Concursului cu premii „Atitudinea R” (denumit in continuare „Concurs”) este  S.C. Compania Romprest Service S.A. („Organizatorul”). ATITUDINEA R promoveaza, in premiera, colectarea selectiva printr-un proiect dinamic si educativ. Programul presupune, pe de o parte, punerea in scena a unei piese de teatru pe teme eco in care conceptul de protejare a mediului inconjurator este abordat original si, pe de alta parte, lansarea competitiei intre scolile participante.   Art.2 – Parteneri: -          Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice (MMSC), -          Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucuresti [...]

Romprest inaugurează în Municipiul Oradea serviciile DDD (Deratizare, Dezinsecție, Dezinfecție)

05 aprilie 2013
 Primăria Municipiului Oradea și Compania  Romprest Service  organizează o conferință de presă la baza Romprest pentru prezentarea Serviciilor DDD(Deratizare, Dezinsecție, Dezinfecție) și tratamente fitosanitare. Romprest, una dintre cele mai importante companii de salubritate,  facility management, DDD,  întreținere și amenajare spații verzi /arhitectură peisageră, la nivel național, se lansează  și în Municipiul Oradea prin prestarea serviciilor DDD și tratamente fitosanitare. Timp de patru ani de zile, activitățile de deratizare, dezinsecție, dezinfecție și tratamente fitosanitare se vor desfășura pe suprafețele ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Oradea, minim 17.000.000 mp, de către Compania Romprest Service, companie ce deține exclusivitatea prestării serviciului, în conformitate cu legislația în vigoare. Romprest dispune de specialiști în domeniu și logistica [...]

Peste 2.000 de elevi din clasele a III-a şi a IV-a învaţă despre colectarea selectivă cu Romprest

28 martie 2013
Romprest a lansat, în parteneriat cu Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), Primăria Municipiului Bucureşti şi Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, programul pilot al campaniei de informare ATITUDINEA R.   ATITUDINEA R este primul proiect complex iniţiat de Romprest, în colaborare cu alte instituţii de stat şi parteneri. Programul are ca scop conştientizarea şi informarea participanţilor (copii, cadre didactice, părinţi) asupra importanţei pre-colectării selective şi formarea unui comportament eco-civic faţă de mediul înconjurător. În cadrul proiectului vor fi efectuate şi implementate periodic programe de pre-colectare selectivă, prin organizarea unor competiţii între şcoli. „De-a lungul timpului, compania Romprest, alături de partenerii tradiţionali, dintre care menţionez autorităţi locale, autorităţi centrale, instituţii de învăţământ etc., s-a implicat activ în diverse [...]

Romprest in Sectorul 1: Peste 90 de utilaje pregătite pentru deszăpezire

25 martie 2013
 Romprest in Sectorul 1: Peste 90 de utilaje pregătite pentru deszăpezire   Comandamentul de iarnă al Primăriei Sectorului 1 a luat act de avertizarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie şi este pregătit să intervină.   Peste 90 de utilaje ale Companiei Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1 vor fi poziționate în 20 de puncte fixe, fiind astfel pregătite să intervină cu promptitudine pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil.   Punctele fixe sunt: Piaţa Victoriei (intrare pe Buzeşti), Piaţa Victoriei (intrare pe Lascăr Catargiu), Piaţa Romană (intrare pe Dacia), B-dul Aviatorilor (Pescăruş), Piaţa Charles de Gaulle, Calea Floreasca (la intrarea dinspre Pasajul Pipera), Str. Nicolae Caranfil (staţia de carburanţi AGIP), B-dul Aerogării (staţia de carburanţi OMV), Piaţa Victoriei (intrare pe Calea Victoriei), Gara de Nord (vis-a-vis de coloane), B-dul Banu Manta (în faţa [...]

Romprest prezent la Gala Francofoniei 2013

25 martie 2013
Romprest  present la Gala Francofoniei 2013 20.03.2013 Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va participa joi, 21 martie 2013, la Gala Francofoniei, ocazionată de aniversarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei – (OIF). Evenimentul este organizat de Ministerul Afacerilor Externe, în contextul Zilei Internaţionale a Francofoniei, în parteneriat cu Societatea Română de Radio şi cu sprijinul Grupului Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone – GADIF. Printre participanţi se vor număra oficialităţi române de nivel înalt, numeroşi şefi de misiuni diplomatice acreditate în România şi personalităţi culturale proeminente în sfera francofoniei. Programul Galei cuprinde concertul cu repertoriu francofon oferit de Orchestra Naţională Radio, dirijat de maestrul Tiberiu Soare, cu participarea prestigiosului solist Gabriel Croitoru [...]

Campionii Covaliu și Susanu și actrița Medeea Marinescu se alatură Fundatiei Wings în proiectul "Mănâncă Sănătos, Fă Sport!"

23 martie 2013
Campionii Covaliu și Susanu și actrița Medeea Marinescu se alatură Fundatiei Wings în proiectul "Mănâncă Sănătos, Fă Sport!" Copii, părinți, bunici precum și invitați de seamă ai scenei sportive și culturale române au fost alături de Fundația Wings în programul de prevenire și combatere a obezității infantile ”Mănâncă sănătos, fă sport”. Fundația mulțumește pe această cale, tuturor participantilor la evenimentul organizat în 23 Martie în Băneasa Shopping City. Cei prezenți au avut parte de 2 ore de distracție ”sănătoasă”, jocuri, concursuri și demonstrații de dans și sport, alături de echipa fundației și a invitaților lor. Cele peste 50 de familii prezente la eveniment au fost inițiate în tainele unui stil de viață sănătos de Trupa Zurli, trainerii Atlantis Fitness & Lifestyle și au deprins bune obiceiuri alimentare alături de doamna Rodica Nedelea [...]

Romprest dă startul curăţeniei de primăvară în Bucureşti

19 martie 2013
  Romprest dă startul curăţeniei de primăvară în Bucureşti   ·         În perioada martie – aprilie, Romprest desfăşoară, în Sectorul 1 şi Sectorul 5, curăţenia de primăvară, ca parte a „Programului de măsuri şi acţiuni pentru gospodărirea şi înfrumuseţarea Municipiului Bucureşti” realizat de Primăria Generală, împreună cu primăriile de sector. ·         Peste 2.000 de agenţi de salubritate Romprest vor acţiona 24 h din 24 h în Luna Curăţeniei. ·         Utilajele vor acţiona 24 h din 24 h pentru curăţentie.  ·         Echipa Romprest va salubriza aproximativ 2.000 de străzi/zilnic. ·         Peste 5.600.000 mp de zonă verde, la nivelul [...]

Primăria Sectorului 1: Peste 90 de utilaje Romprest pregătite pentru deszăpezire şi prevenirea formării poleiului

24 ianuarie 2013
Primaria Sectorului 1: Peste 90 de utilaje Romprest pregătite pentru deszăpezire şi prevenirea formării poleiului Peste 90 de utilaje şi minim 200 de muncitori/pe schimb sunt pregătiţi să intervină, 24 de ore din 24, pentru a deszăpezi şi a preveni formarea poleiului pe toate cele peste o mie de străzi din Sectorul 1. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol pentru Capitală şi alte 31 de judeţe din sudul, estul şi nordul ţării valabilă de joi, ora 18.00 până vineri, ora 20.00. Potrivit meteorologilor, în Capitală, în prima parte a intervalului, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ploaie, iar începând de vineri dimineața aceastea se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. Utilajele de intervenţie rapidă ale Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1, vor fi poziționate în 20 de puncte fixe, cu 4 mai multe decât iarna trecută, fiind astfel [...]

Download now the song from the Romprest Flash Mob commercial

18 ianuarie 2013

Following your request, the song of the  Romprest Flash Mob commercial can be downloaded from the link : http://www.girlshare.ro/32107087.1

Utilajele Romprest împrăștie materiale anti-îngheț pe străzile Sectorului 1

11 ianuarie 2013
Utilajele Romprest împrăștie materiale anti-îngheț pe străzile Sectorului 1 Zeci de utilaje ale companiei Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1, au început să împrăștie, încă de vineri, 11 ianuarie, ora 5 dimineață, soluţii anti-îngheț și anti-derapante pe arterele principale şi secundare precum şi în zona intrărilor în unităţilor sanitare din Sectorul 1. Până la ora transmiterii acestui comunicat, utilajele Romprest au împrăştiat peste 160 de tone de material anti-derapant solid şi peste 50.000 de litri de material anti-derapant lichid pe arterele din această zonă administrativă. În urma acestei intervenţii traficul rutier se desfășoară în condiții normale de iarnă pe toate străzile Sectorului 1. Utilajele Romprest vor continua să împrăştie soluţii anti-îngheț și anti-derapante atâta timp cât condiţiile meteo [...]

Primarul general Sorin Oprescu a vizitat Baza Operationala Romprest

23 noiembrie 2012
Vineri, 23 noiembrie 2012, primarul general Sorin Oprescu a vizitat baza operationala a Companiei Romprest Service in vederea verificarii utilajelor, dotarilor si echipamentelor pregatite pentru sezonul rece 2012 - 2013. Romprest a prezentat intreaga flota aferenta intervenirii in actiunea de deszapezire si combatere a poleiului in sectoarele 1 si 5 ale capitalei, compusa din 300 utilaje, dotate complet, si depozitele in care sunt stocate materialele antiderapante (10.000 tone clorura de sodiu  si 4.000 tone solutie clorura de calciu). Romprest este compania care deţine cea mai mare baza operationala, la nivelul Bucurestiului si are propriile staţii pentru producerea soluţiilor de clorură de calciu lichide. "Am fost şi suntem în continuare pregătiţi. Sper ca şi anul acesta să fim tot atât de bine, chiar şi mai bine, pentru că s-a demonstrat că se poate. (...) Vă aduc aminte că anul trecut s-a circulat şi în [...]

Programul Romprest pentru sezonul rece Strategia de deszăpezire şi combaterea polieiului în Sectorul 1, 2012 – 2013

22 noiembrie 2012
Programul Romprest pentru sezonul rece Strategia de deszăpezire şi combaterea polieiului în Sectorul 1, 2012 – 2013 Din data de 15 noiembrie 2012 a intrat în vigoare programul de deszăpezire şi combaterea poleiului, pentru sezonul de iarnă 2012 – 2013, întocmit de Romprest pentru Sectorul 1 din Bucureşti. Efectivele Romprest vor asigura aceste servicii până în data de 15 martie, conform legislaţiei în vigoare, stabilite cu autoritatea contractantă. Gradele de urgenţă Conform legislaţiei în vigoare, intervenţia Romprest în acţiunea de deszăpezire din această iarnă se va face după următorul program: Urgenţa 1: vizează arterele destinate traficului RATB (inclusiv pasajele subterane şi supraterane), arterele pe care se află obiective sociale şi de interes public unde acţiunea de deszăpezire se demarează imediat de la declanşarea fenomenelor meteorologice şi se finalizeaz [...]

Romprest împreună cu Asociaţia Environ la cea de-a doua ediţie a Campaniei naţionale de conştientizare, responsabilitate socială şi colectare selectivă "Baterel şi Lumea Non-E"

15 noiembrie 2012
Luni,  22 octombrie 2012, Asociația Environ in parteneriat cu Romprest a lansat cea de-a doua ediție a Campaniei naționale de conștientizare, responsabilitate socială și colectare selectivă „Baterel și Lumea NON-E”. Evenimentul s-a desfășurat la Ministerul Mediului și Pădurilor, doamna Ministru Rovana Plumb dând startul oficial al ediției 2012-2013. Campania se adresează elevilor din toate ciclurile de învățământ – primar, gimnazial si liceal – și are ca scop principal implicarea atât a elevilor cât și a profesorilor în realizarea unei rețele naționale de colectare și reciclare selectivă (în special a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice – DEEE şi a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi). Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Garda Națională de Mediu şi Ministerul Mediului şi [...]

"Baterel și Lumea NON-E" la cea de-a doua ediție

22 octombrie 2012
Luni,  22 octombrie 2012, Asociația Environ in parteneriat cu Romprest a lansat cea de-a doua ediție a Campaniei naționale de conștientizare, responsabilitate socială și colectare selectivă „Baterel și Lumea NON-E”. Evenimentul s-a desfășurat la Ministerul Mediului și Pădurilor, doamna Ministru Rovana Plumb dând startul oficial al ediției 2012-2013. Campania se adresează elevilor din toate ciclurile de învățământ – primar, gimnazial si liceal – și are ca scop principal implicarea atât a elevilor cât și a profesorilor în realizarea unei rețele naționale de colectare și reciclare selectivă (în special a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice – DEEE şi a bateriilor şi acumulatorilor uzaţi). Proiectul se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Garda Națională de Mediu şi Ministerul Mediului şi [...]

Romprest tests the first hybrid truck in Eastern Europe, for waste management activities

04 octombrie 2012
Romprest, in partnership with Volvo and the District 1 City Hall, tests for the first time, both in Romania and Eastern Europe, the first hybrid truck technology - Volvo FE, dedicated to waste management services. Romprest wants to purchase, in the next period, several hybrid devices for current activities in Bucharest. Volvo FE hybrid truck uses 30% less fuel, it is environmentally friendly, CO ₂ emissions are 30% lower and produces up to 50% less noise compared to a conventional diesel truck. Volvo FE will be used by Romprest both in waste management and street cleaning activities like - watering, spraying and mechanical sweeping. “Waste management is a challenging field, where, in an effort to protect the environment, numerous innovations shall be made. We are very happy that together with our partners, Volvo and The District 1 City Hall, we bring for the first time in Romania and Eastern Europe, a hybrid truck dedicated to waste management activities [...]

Romprest at Parking Day 2012

15 octombrie 2012
The third edition of Parking Day is a manifesto edition for a greener city. An unconventional and international environmental event, PARK (ing) Day is organized by Radio France Internationale in Romania in partnership with Romprest. And this year we chose the center of Bucharest, the Capital’s congestion that is ground zero. Two locations are available for those who want to join the movement for a greener city and to turn parking spaces into parks. In the Unirii area, near Unirea Shopping Center, Calarasi wing, 800 square feet will be invaded by lawn. One of the flagship areas for Bucharest, the Old Town, specifically Lipscani Street will also be a part of this event manifesto, now in its third edition. Whether there are cultural, humorous, sporting or social responsibility events, PARK (ing) Day program gives everyone who wants to join the movement a parking space to express themselves. Everyone, on September 21, from 10:00 to 18:00, each resident of Bucharest [...]

Romprest supports and awards performance!

19 septembrie 2012
Bucharest, August 22, 2012 - Romprest Company, one of the most important companies of waste management, facility management, landscape architecture and DDD services, nationwide, awarded today, at its headquarters, the weightlifter Razvan Martin, bronze medalist at the 2012 Summer Olympics, in 69 kg category. “We are very pleased that, today, at Romprest headquarters, there is a very important event happening, both for us and for the Romanian sports, in general. I mean for us because, since the company was established, we have been involved in awarding those results which put Romania on the performance map. Also, I mean for sports, because, here and now, we thank this young Romanian weightlifter, Razvan Martin, for the result in the Summer Olympics, where, in a select company, he managed to win the bronze medal in 69 kg category”, said Elena Barabancea, Managing Department Director of Romprest. The award given by the President of the company, Mr [...]

Romprest denies the news posted in Click Daily

31 iulie 2012

Romprest Service Company SA denies the news of the article “God forbid you need a toilet on the highway”, which appeared in Click Daily on the 31 of July 2012, whereby our company would be "in charge of these public toilets".
We mention that the overall activity of the company regarding maintenance services, cleaning and waste disposal services for the facilities located on the Sun Highway, ceased on May 31, 2012.

Romprest fulfilled its contractual duties held throughout the validity thereof. The contract was terminated following its expiry, Romprest taking back and removing all equipment and personnel related to the contract, from that date on.
We mention that the customer (CNADNR) confirmed, qualitatively, all the services provided by our company during the validity period of the contract.

Romprest supports the largest air show in Romania - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition

18 iulie 2012
PRESS RELEASE BUCHAREST AIR SHOW & GENERAL AVIATION EXHIBITION: 100 aircraft flying and public displayed, over 100 pilots and paratroopers Romprest supports the largest air show in Romania - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS 2012) which will be held on 21 and 22 July 2012, on the International Airport Bucharest Baneasa - Aurel Vlaicu and it will be organized under the patronage of the Ministry of Transport, the Bucharest Airports National Company, in partnership with the City Hall of Bucharest. Celebrating 100 years of aeronautics history of the Bucharest Baneasa Airport, the most impressive of this year's air show brings together 100 planes and helicopters flying and public displayed, and over 100 elite pilots and paratroopers. For the first time in Bucharest, the air show will be attended by two of the most famous aerobatics formations in the world: The Frecce Tricolori (Italian, literally Tricolour Arrows), (Italy [...]

Romprest attended the Awards Gala of the campaign "EcoAtitudine" in Prahova County

21 iunie 2012
Romprest attended the Awards Gala of the campaign "EcoAtitudine" in Ilfov County For Phase I of the project "EcoAtitudine = Responsibility, Information, Action" Ecological and Environmental Education Campaign - 2012 Edition EcoAtitudine, a campaign initiated by Infomediu Europe Magazine, in partnership with the Regional Environmental Protection Agency Ilfov and the National Environmental Guard - IFOV County Headquarters, with the main partner Romprest Service SA Company named its winners. The event took place on 20 June 2012 at 12:00 at ROMEXPO SA, Iorga Hall (C6 flag, upstairs) Mărăşti Blvd No. 65-67, District 1, Bucharest, attended by over 25 students from I to VIII grades from the 6 schools included in the project, teachers and local officials, project partners, waste management and mass media operator. Schools participating in Ilfov County: 1. Elementary School, I-VIII GRADES No.1, Baloteşti 2. Elementary School, I-VIII GRADES [...]

Romprest campaign in Baia Mare

02 iulie 2012
Baia Mare City Hall and Romprest organize "The Headquarters of maintenance and development of Green Areas" Baia Mare, June 29, 2012 Romprest, one of the most important companies of waste management, facility management, maintenance and planning of green areas nationwide, extends its field of activity in Baia Mare by landscape architecture services. Together with the City Hall of Baia Mare, the Mayor Catalin Cherecheş and Romprest organizes, in Revolution Square, the first team for the company presentation, with the facilities, equipments and types of services allocated to serve the city green segment. Over 20 machines and 100 workers are trained to ensure the maintenance and planning of the public green spaces of the city. Within 4 years Romprest has the task of maintaining all the green areas in Baia Mare, while the five parks (City Park " Regina Maria", Câmpul Tineretului, Dacia Park, Central Park and the future Central Park) are [...]

Romprest attended the Awards Gala of the campaign "EcoAtitudine" in Bucharest

20 iunie 2012
Romprest attended the Awards Gala of the campaign "EcoAtitudine" in Bucharest For Phase I of the project "EcoAtitudine = Responsibility, Information, Action" Ecological and Environmental Education Campaign - 2012 Edition EcoAtitudine, campaign initiated by Infomediu Europe Magazine in partnership with the Regional Agency for Environmental Protection and the National Environmental Guard Bucharest - Bucharest Police Station, with the main partner, Romprest Service Company SA, named  its winners. The event took place on 20 June 2012 at 12:00 at ROMEXPO SA, Iorga Hall (C6 flag, upstairs) Mărăşti Blvd, No. 65-67, District 1, Bucharest, attended by over 50 students from I to VIII grades in the 5 schools involved in the project, teachers and local officials, project partners, waste management and mass media operators. Schools participating in Bucharest: 1. School No. 141 "I.C Bratianu" 2. Elementary School, No.  139 [...]

Romprest attended the Awards Gala of the campaign "EcoAtitudine" in Ilfov County

20 iunie 2012
Romprest attended the Awards Gala of the campaign "EcoAtitudine" in Ilfov County Phase I of the project "EcoAtitudine = Responsibility, Information, Action" Ecological and Environmental Education Campaign - 2012 Edition EcoAtitudine, campaign initiated by Infomediu Europe Magazine, in partnership with the Regional Environmental Protection Agency Ilfov and the National Environmental Guard - County Headquarters IFOV, with the main partner Romprest Service SA Company, named its winners. The event took place on 20 June 2012 at 12:00 at ROMEXPO SA, Iorga Hall (C6 flag, upstairs) Mărăşti Blvd, No. 65-67, district 1, Bucharest, attended by over 25 students from classes I to VIII from the 6 schools included in the project, teachers and local officials, project partners, waste management and mass media operators.          Schools participating in Ilfov County: 1. School, I-VIII GRADES No.1, Baloteşti 2 [...]

Romprest attended the Awards Gala of the campaign "Baterel and the Non-E World”

14 iunie 2012
Romprest attended the Awards Gala of the campaign “Baterel and the Non-E World” The Awards Gala of the campaign „Baterel Battery and the Non-E World" was held in the presence of representatives of the Ministry of Environment and Forests, and other public figures and state administration authorities. The event was held in the theater of the International School of Bucharest (Şos. Gării Căţelu, No. 1R) and it marked the end of the national awareness and selective collection campaign carried out by Environ Association during the school year 2011-2012. The campaign was implemented in schools and high schools in Romania and is based on a pilot project of collection and information launched by Environ Association in 2011. As in the first edition, “Baterel and the Non-E World” took place under the patronage of the Ministry of Environment and Forests, Ministry of Education, Youth and Sports and the National Environmental Guard, in [...]

Romprest is the partner of Street Delivery in 2012

12 iunie 2012
BUCHAREST, June 12, 2012 Between 15 and 17 June 2012 Cărtureşti Foundation and the Order of Architects of Romania organize in Bucharest on Arthur Verona street, the Street Delivery seventh edition, a planning, architecture and art event, which seeks the recovery of the urban landscape by pedestrians and the community. Bucharest was declared in 2011, according to the Aphekom study, the most polluted European capital, being a victim of the development at the expense of the comfort and quality of life.  Meanwhile, the urban landscape has deteriorated and it has been separated from the citizens, becoming only the result of official projects and the response to real estate developers, conducted in the absence of any real dialogue and any involvement of entities who can negotiate the harmonization of environmental and community right to influence the quality of the public space. In many areas, but especially in the city center lacks coherence of pedestrian [...]

Romprest is joining Eco-Rom Ambalaje with the campaign: You collected, you win!

15 iunie 2012
Romprest is joining Eco-Rom Ambalaje with the campaign: You collected, you win! Bucharest, June 2012 Eco-Rom Ambalaje, the company holding the license for "Green Dot" in Romania and the most important organization of economic takeover of the obligation of recycling and recovery of packaging waste, launched a campaign of information, education and accountability regarding the selective packaging waste collection:"You collected, you win!" The campaign runs from June 18 to July 28, 2012, in 23 cities, key towns where Eco-Rom Ambalaje supports the collection development: Alexandria, Arad, Baia Mare, Bacău, Braşov, Craiova, Cluj, Constanţa, Deva, Focşani, Iaşi, Mediaş, Ploieşti, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Slobozia, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Tulcea, Zalău, Bucharest included - District 1, District 2, District 3, District 6. "The campaign “You collected, you win!" is part of a series of initiatives [...]

Romprest organizes the Awards Gala: "It’s Your World? Clean!"

15 iunie 2012
Romprest organizes the Awards Gala: "It’s Your World? Clean!" June is marked globally by national actions related to environmental concern. PRAIS Foundation initiative:"It’s Your World? Clean! "- YWC www.lumeatacurata.ro, celebrates today the commitment and talent of the 2,137 of the fourth graders  from 38 schools, of the 134 teachers in Bucharest at the end of the fourth edition to YWC, conducted in partnership with the District 1 City Hall and Romprest. “Activation of civic responsibility through game, creativity stimulation through interactive open lessons supported by players, competitions and exhibitions with decorative paper made from recyclable waste, essays posted on the site, daily selective collection activities, all led to motivate students regarding the environment, to remarkable results this year”, says Silvia Bucur, President of PRAIS Foundation. Since its launch in 2008, the students have received [...]

Romprest says Let's Do It, Romania! in 2012, too

11 mai 2012
"Let's Do It, Romania!" keep their friends close in 2012. Therefore Romprest Service Company helps us this year also with collecting garbage bin liners from the following counties: Buzau, Galati, Ilfov, Prahova and Tulcea. Romprest aims to provide an integrated view of waste management services for high professional competence. Based upon this idea, Romprest Company has set as its first target to build long-term relationships, bringing forth innovation and, the most important factor, service quality at a higher level, in support to the collaborators to achieve the most ambitious goals. The experience over time has been the leading brand basis. Romprest brand innovations revolutionized the field service market, by introducing new assessment criteria, the Romprest standards. Romprest Service Company continued investing in strengthening the operational bases, in equipment to European standards and training programs of the staff. Tomorrow we shall shout [...]

It’s Your World? Clean! - Fourth Edition

10 mai 2012
Selective waste collection starts at school: 2,137 students from 38 schools, in District 1, participate in the fourth edition of "It’s Your World? Clean. " PRAIS Foundation along with Romprest - lead partner, launched the fourth edition of extracurricular education program "It’s Your World? Clean! "YWC, providing direct intervention on a number of 2,137 students from IV grade, in 38 schools in Bucharest - District 1 and aims to educate the young generation to be civic responsible for the selective collection of recyclable waste, promoting concern for nature. The first 3 editions brought together over 8,671 students and 272 teachers from 135 schools in Bucharest, Brasov, Medgidia, Arad, Timisoara and 20,000 family members of the students. 50 lessons were presented, students have created over 1,900 decorative objects from recycled materials, of which 300 were awarded, 325 essays on environmental issues entered directly on [...]

The world of P * ET - Kids Fest: the first festival in Romania dedicated exclusively to children!

19 aprilie 2012
"The World of P * ET - Kids Fest" is the first children's festival organized in Romania and it will take place this weekend on June 16 to 17, in Unirea Square park. The event promises to the participants two days of fairy tales, in which games will not miss, contests, live music, plays, and a range of other surprises prepared by the host of the event, "P * ET", the Alien Friend of Children everywhere. "The World of P * ET - Kids Fest" is an event hosted by Betty Ice, designed and organized by Emagic, in partnership with Zurli. "The World of P * ET" is a real miniature city, a beautiful and clean world, a world full of color and fun, created especially for the days that P * ET, the alien friend wants to spend in Romania, with the small ones. From up there, from his planet, P * ET saw that people are living in Bucharest in buildings of brick, concrete or wood. He instead lives in a transparent pyramid and wants us to feel at [...]

EcoAtitudine 2012 Campaign+

29 martie 2012
"EcoAtitudine Campaign = Responsibility, Information, Action" - Edition 2012 Educational Campaign addressed to the students of I – VIII grade Infomediu Europa magazine, in partnership with the National Agency for Environmental Protection and the National Environmental Guard, along with Romprest will organize "EcoAtitudine campaign = Responsibility, Information, Action" Edition 2012 in two stages, namely: • Phase I: 15 March 2012 - 1 June 2012 • Phase II: 10 September 2012 - 25 November 2012 This edition will be held in Bucharest and Ilfov, Prahova, Arges, Olt, Vrancea, Covasna and Harghita and it will include the following elements: A competition between schools participating in the 8 counties, as mentioned below, concerning the selective collection of PET bottles, cardboard, paper, glass, and electronic and electrical waste; 2. Organizing a drawing competition with the theme Campaign for I to IV grades in participating [...]

Romprest invests 12 million Euros in a more efficient collection system

27 martie 2012
Romprest, one of the most important waste management, facility management and planning green spaces companies, invests 12 million Euros this year, in a project that will be a more efficient collection system and it will continue the investment in equipment and in the labor force. One of the company's priorities is the environmental protection. Thus, following European directives, the company will run from 2012 - 2013 a large project that will be a more efficient system of collection, transport and recovery for recycling waste. The investment in this project amounts to 12 million Euros. The project, unique in Romania, should be an automated sorting station, which will be reducing the ramp storage with 40%. At this point, according to EU legislation we are required to reach a target of 15%. In 2012 the company will continue to invest in equipment and software to expand the company's fleet vehicles for work – waste management, facility management [...]

Spring cleaning has started in District 1

16 martie 2012
The mayor of District 1, Andrei Chiliman, has started the spring cleaning campaign on Friday, March 16, 2012. For a month, 24 hours a day, more than 70 machines and 600 workers of the Romprest Company, the waste management service provider in District 1, will wash and clean all the streets in this administrative area. During March-April, the roads will be swept manually and mechanically, the gutters should be scrapped of soil excess and the trash cans and containers for selective waste collection from the public domain (receptacles and containers) will be cleaned automatically. After the general cleaning, the Administration of Public Domain, District 1, will begin the redevelopment of the existing green spaces and repairing the playing equipment and damaged banks. "Green spaces are an oasis of health for all. It's our duty to protect the environment and to keep the city clean. We need to take care of our health, our children and future generations" [...]

Over 96,000 cubic meters of snow collected by Romprest in the sectors 1 and 5

16 februarie 2012
This winter Romprest collected over 96,000 cubic meters of snow in sectors 1 and 5, working 24 hours a day, according to the snow removal strategy agreed with the District City Halls. According to the snow removal strategy both in District 1 and District 5 the snow is removed from the main roads, in the streets where social objectives are located on: schools, hospitals, kindergartens, police and fire headquarters and other public institutions and on secondary roads. Romprest operates in winter conditions by spreading, permanently anti-skid material by plowing, clearing and collecting snow to ensure a normal traffic. In snow removal action there are also present Romprest employees which remove the snow manually from crossroads, urban transport stations, tram refugies, metro stations , entrances in public health units and in schools, and so on. Romprest will continue its job of removing snow in the two sectors, involving all relevant resources to combat icy roads [...]

Romprest continues the snow removal action in sectors 1 and 5 of the capital

08 februarie 2012
According to the snow removal strategy both in District 1 and District 5 the snow is removed on main roads(circulated by transport vehicles) and on secondary roads where social objectives are located on: schools, hospitals, kindergartens, police and fire headquarters and other public institutions. In District 1, in the snow removal action is organized by the 80 machines of Romprest Company; they continuously spread anti-skid material on primary and secondary arteries of District 1, collect and dump the snow in order to free the streets and to ensure a normal traffic in winter conditions. In the snow removal action there are also present Romprest employees which remove the snow manually from intersections, urban transport stations, tram refugies, metro stations, entrances in public health units and in schools, and so on. Last night the snow collection operation was conducted in the areas of District 1: in neighborhoods like Pajura, Aviaţiei; Str. Lascar Catargiu [...]

Press Conference - the qualified employees’ project

31 ianuarie 2012
Project co-financed by European Social Fund through the Sectoral Operational Programme for Human Resources Development 2007-2013   Press release   Project co-financed by European Social Fund through: The Sectoral Operational Programme for Human Resources Development 2007-2013 "Investing in People" SOP HRD/108/2.3/G/79230 The priority axis no. 2 "Linking lifelong learning and labor market" The key area of intervention 2.3. "Access and participation in continuing vocational training (CVT)" Title: "Qualified employees" Romprest Service Company S.A. launches the "Qualified employees" - Project SOP HRD/108/2.3/G/79230, co-financed by the European Social Fund. In the project, which has a total budget of 2,087,730.00 Ron 300 employees will be trained and retrained from January 2012 to April 2013. Romprest contributes decisively to the training of its employees through its extensive experience [...]

Press Conference - the qualified employees’ project

30 ianuarie 2012
Project co-financed by European Social Fund through the Sectoral Operational Programme for Human Resources Development 2007-2013   Press release Project co-financed by European Social Fund through: The Sectoral Operational Programme for Human Resources Development 2007-2013 "Investing in People" SOP HRD/108/2.3/G/79230 The priority axis no. 2 "Linking lifelong learning and labor market" The key area of intervention 2.3. "Access and participation in continuing vocational training (CVT)" Title: "Qualified employees" Romprest Service Company S.A. launches the "Qualified employees" - Project SOP HRD/108/2.3/G/79230, co-financed by the European Social Fund. In the project, which has a total budget of 2,087,730.00 Ron 300 employees will be trained and retrained from January 2012 to April 2013. Romprest contributes decisively to the training of its employees through its extensive experience in [...]

20,000 m³ of snowy roadways, crossroads and refugees cleaned from District 1

31 ianuarie 2012
Romprest Company, the snow removal service provider in District 1, collected and transported 18,000 m³ of snow over the weekend, January 27 to 29, 2012. Since the snow stopped, Romprest transported and stored in the north side of Bucharest, in areas previously established, more than 20,000 cubic meters of snow. The areas where the snow was removed are: Victoria Square, Lascar Catargiu Blvd, Magheru Blvd, University Square, Ion Mihalache Blvd, Calea Griviţei and Calea Dorobanţi. The snow collection action on the arteries of District 1 will continue on Monday, January 30, in order to clean primary and secondary arteries of this administrative area. In parallel, the snow removal action and spreading anti-skid material both solid and liquid continues on the secondary roads in District 1. At this time, over 300 workers manually remove snow from crossroads, urban transport stations, tram refugies, entrances to subway stations, to public health facilities, to [...]

The snow removal action of Romprest Company on the streets in District 1 is hampered by blizzard

26 ianuarie 2012
Over 70 machines from Romprest Company are spreading continuously anti-skid material on primary and secondary arteries of District 1. Unfortunately, the snow removal operation is hampered by strong winds which spread the snow back on the road. At this time, there are no traffic jams; in addition to the snow removing machines there are also present Romprest employees which remove the snow manually from crossroads, urban transport stations, tram refugies, metro stations , entrances to public health facilities and to  schools, and so on. From 20.30 Romprest will start the action of lifting and transporting the snow from the areas Victoria Square, Lascar Catargiu Blvd, Ion Mihalache Blvd ,Calea Griviţei and Calea Dorobanţi. The snow will be transported and stored in the north side of the Bucharest premises. According to the snow removal strategy in District 1 the snow is removed on main roads (circulated by transport vehicles) and on secondary roads where [...]

Qualified employees

03 ianuarie 2012
Project co-financed by European Social Fund through the Sectoral Operational Programme for Human Resources Development 2007-2013   "Investing in People" SOP HRD/108/2.3/G/79230 The priority axis no. 2 "Linking lifelong learning and labor market" The key area of intervention 2.3. "Access and participation in continuing vocational training (CVT)" Romprest Service Company S.A. has an extensive experience in implementing activities and projects which need qualifying the employees through continuous training, as well as validation and certification within their authorized center for evaluation and certification of professional competences acquired in other contexts than the formal ones and the certification of the skills acquired in CVT programs. Owning the training permit for three professional qualifications Romprest Service Company S.A. provides the opportunity of qualification and requalification to a target group of 300 [...]

Romprest, ready for the snow removal action

22 decembrie 2011
Romprest Service Company S.A. is ready for the snow removal action. Machines and workers are ready to intervene, 24 hours a day to remove the snow and prevent the effects of frost all over a thousand streets in District 1. According to forecasts issued by the National Meteorological Administration, in the next few days, in the capital, it will snow slightly. Maximum temperature will be of 3-4 degrees C and the minimum of 4 ... -2 degrees C. Fast intervention machines of Romprest are ready to intervene to remove snow from roads and to prevent glaze. "We have over 70 snow removing machines with the latest equipment, ready to welcome the first snow this year. Moreover, all fuel stocks and anti-skid material are provided in advance, and each director knows very well what to do in winter time, just to eliminate the often-spoken term "taken by surprise", says the Mayor of District 1, Andrei Chiliman. In District 1 there are 16 fixed points of [...]

Romprest organized together with the District 1 City Hall, Bucharest the first Snow Command for the winter season 2011 to 2012

03 noiembrie 2011
Romprest organized together with the District 1 City Hall, Bucharest the first Snow Command for the winter season 2011 to 2012 The District 1 City Hall is ready again this year to welcome the winter season. Romprest Service Company, a company that operates the waste management activities nationwide, is present in District 1, Bucharest with over 70 equipments (plus the spare) and 500 workers who are ready, 24 hours a day, for snow removal and preventing the effects of frost all over a thousand streets in District 1. The Mayor of District 1, Andrei Chiliman, verified Thursday, November 3, 2011, along with a Romprest team all emergency equipment for removing the snow and the glazed frost at Romprest company depot, the waste management and snow removal service provider in District 1. "We have over 70 snow removing machines with the latest equipment, ready to welcome the first snow this year. Moreover, all fuel stocks and anti-skid material are provided in [...]

The second phase launching of Ecological and Environmental Education Campaign

21 septembrie 2011
REPORTER Media Group in partnership with the Regional Agency for Environmental Protection Bucharest, Environmental Protection Agency Ilfov, National Environmental Guard - Ilfov County  Police Station, National Environmental Guard - Bucharest Police Station and Ilfov County School Inspectorate and Bucharest School Inspectorate participated in the second phase launching of the project "EcoAtitudine = Responsibility, Information, Action" - 2011 edition, on 20 September, at Environmental Protection Agency center, in Bucharest. "In the first phase of this project, trips were organized for children where they were able to see what it really means the recycling", said Stere Creţu, Chairman of REPORTER Media Group. The second phase of the campaign intends, with over 7,000 students and teachers involved in the project, to provide a complete and comprehensive development of the 'green'concept  by stimulating artistic and [...]

Romprest wins the first match in "Cornel Dinu" Cup, the Corporate Championship - 2011 edition

04 septembrie 2011
Sunday, September 4, 2011, Romprest team won the first match against the team of Lidl Discount Romania 05 in the football Championship between companies, „Cornel Dinu Cup” Corporate Championship with a score of 15-02. Romprest team, composed of a group of 12 "players" - the team components are Romprest Service Company SA employees, occupying various positions, totally different from what they showed on the field today. Being an amateur championship, the majority of those present at this championship will do it out of passion for football, and when it is a competition and the football is respected and played "by the book". Congratulations to all those who had a good start today, in this long road of football competition, amateur level, so that matches will be played according to the drawing of lots; Romprest, which is part of Group C, will have the following matches: PHASE 1 Sunday, September 4th 16:00 Romprest - Discount Lidl [...]

Over twenty ways to claim your city in PARK (ing) Day

31 august 2011
On September 16 Radio France InternationaleRomania transforms the parking spaces into parks. Over twenty projects have been selected to participate in the second edition of PARK (ing) Day Bucharest. There are environmental associations, animal welfare NGOs, cyclists, urban activists, artists and architects who propose the Bucharest residents learning to love their city. In parking spaces of Unirea Square (Unirea Shopping Center, Calarasi wing) and Carrefour Baneasa, between 10.00 and 18.00, there will be activities for all tastes. Those from Just a Magazine will exchange magazines, there will be game sessions, and they will challenge everyone to tell about their relationship with Bucharest. Bucharest memories may be shared at "Confession Booth" of those from Make a Point. The Bucharest residents will have new memories, this time on the grass, with the photographer Florin Ghioca. Visitors can make new friends, by adopting a dog from GROUP INITIATIVE FOR [...]

Romprest - Main partner in "Otopeni Air Show 2011" - the most spectacular air rally of the year in Romania

15 iulie 2011
For the first time we see aviation demonstrations, outstanding acrobatics and a stunning combination of talents, courage and professionalism. All these will be seen on Saturday, July 16, 2011, at the International Airport Henri Coanda Bucharest, at Otopeni Air Show meeting, in a major air show. The event is organized by Bucharest Airports National Company, under the patronage of the Ministry of Transport. Now in its third edition, Otopeni Air Show gives the public the opportunity to know and admire the best professional pilots in Romania, the elite pilots from, Romanian Air Club, Tarom, Romanian Air Force Staff, General Inspectorate of MIA Aviation, Aviation Structure of SRI and from Craiova flight test Center. The program includes a demonstration of Aerobatic Yakers and the parade of flight schools - School of Civil Aviation, Regional Air Services, Fly Level, and Carpatair Flight Training. "It is a great pleasure to be along with the organizers of Otopeni Air [...]

The first phase of “EcoAtitudine = Responsibility, Information, Action” campaign ended

03 iunie 2011
EcoAtitudine = Responsibility, Information, Action, campaign initiated by REPORTER Media Group in partnership with the National Environmental Protection Agency, National Environmental Guard, Regional Agency for Environmental Protection Bucharest, Environmental Protection Agency Ilfov, National Environmental Guard - Ilfov County  Police stations, National Environmental Guard - Bucharest Police stations, Ilfov County School Inspectorate and Bucharest School Inspectorate named its winners during a festivity concluding the first part of the project that took place Friday, June 3, 2011. The Awards Gala was organized at the Fire Training Center „General Brigadier Cornelius Stoicheci", event attended by representatives of the schools participating in the project and the campaign partners. The first phase of the project was conducted in 6 schools in Ilfov county and 5 schools in Bucharest and consisted in a contest between the 11 schools in Ilfov County [...]

Care for the environment seen by children: 'It’s Your World? Clean! "in the end of the third edition

08 iunie 2011
Bucharest, June 8, 2011. In the week that globally celebrates environment, we can ask a question and seek an answer? "It’s Your World? Clean! "- YWC, the so called national education project initiated by PRAIS Foundation and implemented in partnership with District 1 Municipality Bucharest and Romprest. Having reached its third edition, the program involved at sector level over 4,200 students in IVgrade of 38 schools and over 8,000 family members. "It’s Your World? Clean! "- LTC is the educational component of our national planting movement 'Millions of People, Millions of Trees", officially recognized by UNEP, which has as main objective the development of a responsible civic behavior of the younger generation, the environment and the planet's resources, the selective collection of recyclable waste, promoting our modern methodologies of their extracurricular education, "said Silvia Bucur, President PRAIS Foundation. Now [...]

Romprest was “Caring for everything that surrounds you!" at Sting’s concert held in Constitution Square on June 6, 2011

07 iunie 2011
Monday, June 6, 2011, Constitution Square in Bucharest had the opportunity to have the famous singer, Sting, as our guest, which has performed "Symphonicity" with an impressive orchestra composed of 50 instrumentalists. Approximately 10,000 spectators came to Constitution Square in the capital to watch Sting's concert, the first since 2011 that the artist endorses in the European tour "Symphonicity" On a large impressive scene, Sting performed some well-known songs inserting other new singles that had "success" among the public. The whole area dedicated to the concert was cleaned and equipped by Romprest, the waste management company that already has a history with the organizer - Emagic, in making such events. An impressive orchestra composed of 50 instrumentalists conducted by famous Sarah Hicks, accompanies Sting in an impressive journey through the most popular songs from his solo career and his time with the band, The Police, and [...]

Romprest alongside Street Delivery, in 2011

07 iunie 2011
At the 6th edition of Street Delivery there were included over 300 cultural projects which are all steps forward towards creating Arthur Verona pedestrian area. Delivery Street aims to transform Arthur Verona Street into a pedestrian cultural route that will directly connect Grădina Icoanei and Cişmigiu Park, thereby facilitating the crossing of the East-West axis. The project is unique in the recent history of Bucharest with massive involvement of civil society in the decisions about the city. Our immediate goal is to convince the Romanian authorities to participate in creating a green promenade for the Bucharest residents. Alongside Street Delivery initiative comes Romprest that will support the organizers for the duration of the event (June 10 to 12, 2011) through providing waste management services and related facilities to preserve "Caring for everything that surrounds you!” Cultural projects taking place in the street between 10 to 12 June [...]

This summer, the city residents “banish the ghosts of old electronics”

26 mai 2011
Environ Association in partnership with the Ministry of Environment and Forests announced the ongoing campaign "Banish the ghosts of old electronics" in Bucharest. The campaign will run from May 25 in the all 6 districts of the capital and seeks separate collection and recycling of electrical and electronic waste equipment (WEEE). The project is trying to implement, at the entire population level, the functional awareness program and an efficient collection of electrical and electronic waste equipment. During the event launch which will take place at the collection center, EcoRampa, The Minister of Environment, Mr. Laszlo Borbely, will give an open lesson on collection and recycling issues in the front of 60 students of School No. 3 in Pipera. Project started nationwide in February 2011 and it aims at the selective collection and recycling of electrical and electronic waste at national level in accordance with the provisions of Directive 1037/2010 [...]

Romprest is the main partner of Nicholas Voiculet artist initiative, 'Give Hope'

24 mai 2011
Bucharest, May 24, 2011. The ambassador of Romania by sound, Nicholas Voiculeţ joins the world artists in humanitarian actions currently taking place in the world to give good thoughts and hope to victims in Japan. The humanitarian concert "Give Hope" for Japan initiated by Niculae Voiculet with the support of the Romanian Parliament, Romanian Red Cross, Embassy of Japan, Ministry of Foreign Affairs and last but not least, UNESCO, will take place Friday, May 27, 2010, 19:00 at the Parliament Palace, Rosetti room and it is an eternal homage brought to the missing and their grieving families, a sound prayer for harmony and peace. "I played on Japanese stages and I ascended in the applause of an initiated audience. It's hard to forget those uplifting moments. Now I join those who give hope through my sounds." Those attending the humanitarian concert initiated by Niculae Voiculet will be able to transmit their thoughts of hope in writing on [...]

Romprest comes with waste management services to Shakira's concert on May 7, 2011 in Constitution Square, Bucharest

06 mai 2011
Saturday May 7, 2011, it will take place in Bucharest one of the most anticipated concerts of the year, Shakira concert. The star, who has already stepped inoto our country in 2006, in Timisoara,she is no stranger to the Romanian public, who hums her songs, already famous. She will promote the album "The Sun Comes Out". With 7 albums sold in over 60 million copies, the artist record includes an impressive collection of awards that brings together not less than 142 trophies and awards including two Grammy Awards, seven Latin Grammy Awards, three Billboard Music Awards, 12 awards received in the Latin Billboard Music Awards Gala, six trophies and 4 World MTV Music Awards nominations, plus another 260 different categories or international music industry awards. The anthem of the World Cup last year, "Waka Waka" was another brilliant Shakira’s success. The single is selling in over 2 million copies worldwide, becoming the most played [...]

After Shakira’s concert, Romprest participates also in "Damian Draghici & Nigel Kennedy" concert, on May 8 in the Constitution Square, with waste management services

06 mai 2011
Romprest Service Company ensured that all waste management services, which it offers to such events, contributes to Classical Meets Jazz meeting to be held in the Constitution Square in Bucharest, between Damian Draghici and Nigel Kennedy.  They prepare a memorable concert on May 8th at 19:30. You will see the show on Sunday; it will be something "exceptional". First we have a mixture of jazz and classical music. Damian Draghici will again experience the electric flute new songs he worked in recent months. I first heard it in November last year, with Diane Schuur and Eddie Daniels. Nigel Kennedy is one of the most talented violinists in the world. Another 100 Romanian violinists will join him on stage. "We are ready for action, considering that after Shakira's concert, which is expected a total number of over 15,000 spectators to attend, at a distance of only one day, Damian Draghici & Nigel Kennedy concert follows. Romprest entire team [...]

Romprest is present with its waste management services at the Night of Museums

10 mai 2011
The two neighbors, The National Museum of Natural History "Grigore Antipa" and The National Museum of the Romanian Peasant move to George Enescu Square (near Athenaeum) for a day and a night time. We expect you at the Night of Museums, at 18.00, up to 4 am to get lost and find yourself in a Maze Museum. Find us all night and the next day from morning at 10.00 until night time, at 17.00! For the entire area dedicated to the event Romprest Service Company provides the organizers every waste management services (equipment, cleaning and the related personal for the activities in the area, collection and transport of waste). Those who travel this street museum route, unique in the Museum Night event, will have the opportunity to learn about the customs and traditional village feasts, to know more about the species of creatures of this planet and to discover who were the personalities who have changed the destiny of two museums. There will be also concerts and special [...]

"STEJARII ROMANIEI(Romanian Oaks)" - a project initiated by FRR and Romprest

06 aprilie 2011
Bucharest Romanian Rugby Federation (FRR) and Romprest initiated the project "Romanian Oaks", a project that aims to promote the true values of rugby, past and present glories of the game with the oval ball. The start is given Friday, April 8, at 13.00, at the Romanian Rugby Federation (Bd Marasti, no. 18-20, Sector 1, Bucharest), together with the Mayor of Sector 1, Bucharest, Andrei Chiliman and other famous names of rugby. FRR and Romprest representatives, along with the Mayor of Sector 1, Bucharest, will be planting oak trees in the yard of the Romanian Rugby Federation; each tree will receive the name of a former great glory of the Romanian rugby. "Through this project we want to promote rugby values: fair play, honor, patriotism, courage, strength. Great names of the Romanian rugby were not forgotten. We are grateful for what they did. Moreover, we try to mix the past with the present. In the next period I will try to condense the best of [...]

It’s Your World? Clean! "Environmental education campaign initiated by Prais Foundation, Romprest Service Company and Sector 1 of Bucharest-

29 martie 2011
Bucharest, March 29, 2011. PRAIS Foundation, in institutional partnership with the School Inspectorate of Bucharest, Sector 1 of Bucharest and Romprest - lead partner, launched the third edition of the extracurricular educational program "It’s Your World? Clean! ". The program addresses a number of 2166 students of class IV in 38 schools in Bucharest - Sector 1. The main objective of the initiative is to educate the young generation to be civic responsible for the selective collection of recyclable waste, thereby directly contributing to environmental protection. The implementation of the project will last for 5 months.   "It’s Your World? Clean! " is the educational component of the national movement of planting “Millions of People, Millions of Trees” program, officially recognized by UNEP. The first two editions have involved over 6500 students, 250 teachers from 100 schools in Bucharest, Brasov, Medgidia, Arad, Timisoara and [...]

Ecological Events Calendar

18 martie 2011
February 2 - March 15 to April 15 - March 22 - March 23 - April 1 - April 17 - April 22 - April 24 - May 10 - May 15 - May 22 - May 24 - June 5 - June 8 - June 17 - June 21 - July 11 - August 9 - September 16 - September 18 - September 16 to 22 - September 22 - September 23 - September 25 - September 26 - October 1 - October 4 - October 8 - October 31 - November 8 - December 11 - December 29 - World Wetlands Day, Ramsar Convention Forest month World Day for Water World Meteorological Day Birds day [...]

Ecological Learning Campaign Launch 'EcoAtitudine' in Bucharest schools, District 5 and in Ilfov

14 martie 2011
REPORTER Media Group in partnership with the Regional Agency for Environmental Protection Bucharest, Environmental Protection Agency Ilfov, National Environmental Guard - Ilfov County Police stations, National Environmental Guard - Bucharest Police stations and Ilfov County School Inspectorate and Bucharest School Inspectorate, with the main partner Romprest Service Company SA invites you to join us at the launch of the "EcoAtitudine = Responsibility, Information, Action" project - Edition 2011 (corresponding to I-VIII grades). Launching of the project "EcoAtitudine = Responsibility, Information, Action" and the concept "ecological time" exclusively dedicated to students of classes I to VIII will be held on Tuesday March 15, 2011, 13.00, at the Environmental Protection Agency Bucharest. The "EcoAtitudine = Responsibility, Information, Action" project (Edition 2011) will take place in two stages: Phase I: March 15 to June [...]

Romprest - leader in awarding prizes in 2009

24 decembrie 2010
For 10 years, Romprest Service Company has made his presence felt in the field service market, by the variety of industries, the complexity of services, its facilities and investments made, over time. Through its innovative spirit, reliability and timeliness that the Romprest Service Company SA proved in all its areas of service, it registered a large nationwide development. We have implemented performance mechanisms intended to increase the level of improvement of the entire company: investing in people, by accessing SOP HRD 2007-2013, Priority Axis 5- "Increasing employment in rural areas"-, by training and staff qualifications, as well as giving facilities and the company equipment a quality that easily reach European standards for use. All these issues together have managed to raise the status of the company that is now so visibly recognized by major institutions, by the number of prizes awarded Romprest Service Company SA, only for 2009 activity [...]

Sector 1: The first selective waste collection center, independent in terms of energy

11 februarie 2011
Bucharest, February 11, 2010 The residents of Sector 1 will benefit from the first collection center on 10 different waste streams, powered exclusively by alternative energy, Monday, February 14, 2011, Nationwide premiere, the center of Şos. Odăi, no. 367 can offer the residents of Bucharest collection facilities to European standards. The ten waste streams (which is the raw material), which can be collected at EcoRampa are: paper, cardboard, plastic, white glass, colored glass, ferrous and nonferrous metals, tires, electrical waste, light bulbs and lamps, used batteries and textiles. EcoRampa project was conducted in collaboration with the Environ Association, Sector 1 of Bucharest and Romprest Company and it aims to determine citizens and to adopt a socially responsible behavior by storing recyclable waste in a collection and processing center. "Wastes, whatever their nature, are an environmental hazard. Left to chance on green spaces or in the [...]

Road traffic runs smoothly on all main and secondary streets in District 1, by snow removal activity of the Company Romprest

28 decembrie 2010
The road traffic runs under normal conditions all winter on the main avenues and side streets in District 1. During last night, Romprest company equipment, snow removal service provider in District 1, intervened to remove the snow deposited on the streets and to spread anti-skid material. At this point, over 100 people are involved to manually remove snow from intersections, RATB stops, tram shelters, entrances to subway stations, in public health institutions, schools, and so on. In parallel, Romprest Company machines continue to spread anti-freeze and anti-skid solution on all streets to prevent formation glaze in District 1. In District 1 there are16 fixed points of early intervention consisting of machines that are ready to emergency remove the snow in the neighborhoods’ arteries they are assigned. Each fixed point corresponds to a number of main and secondary roads, which will meet each crew deployed in the field. Fixed points are arranged in the [...]

In District 1, the traffic runs under normal conditions

17 decembrie 2010
The road traffic runs under normal conditions in all main avenues and side streets in District 1 that are located social objectives: schools, hospitals, kindergartens, police and fire headquarters. Romprest Company equipment intervene on main and secondary roads to remove snow and spreading continuously liquid and solid anti-skid material to prevent the effects of frost and snow deposit. At this point, Romprest representatives intervene with 53 snow removing machines (for emergency program No. 1) and 300 workers 24 hours a day to manually remove snow from the pedestrian crossings from RATB stops and the tram shelters and for removing the snow from the gutters. According to the snow removal strategy in District 1 the snow is removed on main roads (circulated by transport vehicles) and on secondary roads where social objectives are located on: schools, hospitals, kindergartens, police and fire headquarters. They also intervene with priority for snow removal on [...]

Romprest - We're in the snow removal Command

16 decembrie 2010
According to the forecast transmitted by the National Administration of Meteorology in the next time period, the weather will deteriorate across the country. In order to anticipate frost formation, ice and snow deposits on main and secondary roads of Sector 1 Romprest Service Company has already passed to the action of snow removal. Therefore, starting since around noon, Romprest Service Company has mobilized the equipment to apply a preventive treatment consisting in liquid anti-skid material solution (organic calcium chloride solution of 30% concentration) on main roads and urban transport routes. Each fixed point corresponds to a number of main and secondary roads, which will meet every crew deployed in the field. The fixed points where the snow removing machines are stationed follow: - Victoria Square - pastila Kiseleff - Aviatorilor; - Universitate Square - Fountain; - Romană Square - A.S.E.; - Bd. Beijing - Pescăruş Parking; - Berzei - Dinicu [...]

Romprest in the snow removal action - Road traffic runs smoothly on all main and secondary streets in District 1

24 ianuarie 2011
The road traffic runs under normal conditions of winter on the main avenues and side streets in District 1. At this time, there are no traffic jams. Romprest representatives intervene with 44 snow removing machines and 230 workers to manually remove snow from intersections, RATB stops, tram refuges, entrances in subway stations, entries in medical units, in schools, from the roadside (until borders) in the areas of social importance and so on. During last night, the Romprest Company machines collected over 100 snow dumps in the following areas: Piata Victoriei, Piata Romană, Piata Revolutiei, Bd. Ion Mihalache, Bd. Aviatorilor and so on. The snow is transported and stored in Chitila in pre / authorized areas. The action of remouving and collecting snow on the main roads of District 1 will continue in the night of Monday to Tuesday from 22.00. Romprest’s fast intervention equipments are ready to intervene in order to prevent the formation of frost because [...]

Romprest was closer to the people on the eve of winter holidays

11 decembrie 2010
Saturday December 11, 2010, Romprest team arrived in February 16 Market, Sector 1, Bucharest, with a car full of panettone, which they distributed to all those present at that time in the area. On the eve of winter holidays people were surprised by Romprest representatives from the older to the most little ones by offering a little something from Romprest Company and specific habitual wishes for holidays. People's reaction was shockingly surprising, since the moment they noticed Romprest car with the doors open, and for several minutes the crowd did not dare to come closer. So what followed for only an hour, it was a time full of gifts, people astonished that they receive something "free", the scrimmage and finally their reaction of joy. A number of Romprest representatives have marched through the market, offering to all those present, especially to the elderly who did not believe that "someone could offer them something," in this difficult [...]

Romprest offered gifts to children at the Center for Minors Pinocchio

10 decembrie 2010
Every year on the eve of winter holidays Romprest Service Company comply with the tradition: it concentrates on the orphanages, children's homes, centers for minors, retirement homes for elderly, and so on. This is what happened now with the Centre for Minors Pinocchio, which has about 60 children, originating either from the street, orphans or with parents incapacitated to raise them. Some children from the center, which are aged between 6 and 18, have mild disabilities and there are also those for the auxiliary school. Romprest Santa brought early to these children, who have prepared a winter celebration with dedication: the smallest recited poems on the theme of holidays, the adults competed in the interpretation of sketches - created by them, and all sang carols, so that each child has left its mark on all those moments of artistic realization. Applause from Romprest audience were impressive and the surprises prepared by Santa( brought by Romprest) aroused [...]

Volleyball team: Dinamo Romprest BUCHAREST CHAMPIONS LEAGUE 2010-2011

25 octombrie 2010
The volleyball team Dinamo-Romprest is in the Champions League from 2010 to 2011. It is an opportunity for the volleyball players to make the team noted in matches they will play according to 2011 European Cups - CEV Champions League Women - Main Phase (home and away): 1) Dinamo Romprest Bucharest (ROU)  – Rabita Baku (AZE): 24.11.2010; 2) Aluprof Bielskobiala (POL) – Dinamo Romprest Bucharest (ROU): 30.11.2010; 3) Scavolini Pesaro (ITA) – Dinamo Romprest Bucharest (ROU): 08.12.2010; 4) Dinamo Romprest Bucharest (ROU) – Scavolini Pesaro (ITA): 14.12.2010; 5) Dinamo Romprest Bucharest (ROU) – Aluprof Bielskobiala (POL): 05.01.2011; 6) Rabita Baku (AZE) – Dinamo Romprest Bucharest (ROU): 11.01.2011. Dinamo Romprest Team: 1.MARCOVICI ALIDA CARMEN  2.HINCU ANA MARIA   3.RADU IRINA    4.GLIGORIC BILIJANA    5 CRANCEVICI ALEKSANDRA 6.VESOVIC JOVANA  7.MINCA DANIELA  [...]

Romprest machines spread anti-freeze materials on the streets of Sector 1

02 decembrie 2010
Romprest Company machines began to disperse anti-freeze and anti-skid solutions on the main and secondary roads in District 1 since last night. In addition, over 100 people have intervened this morning for spreading anti-skid material in intersections, RATB stops, tram refuges, and so on. According to the rules of waste disposal and hygiene approved by the General Council of Bucharest, the companies providing snow removal services in the Capital acts only on main and secondary roads. The pavements beside the buildings and the parking lots are for the residents or businesses to remove the snow and the ice. In District 1 there are 16 fixed points for fast intervention consisting of a large and a small machine which are ready to remove snow in emergency from the arteries in neighborhoods where they are distributed. Each fixed point corresponds to a number of main and secondary roads, which will meet each crew deployed in the field. The fixed points where the snow removing [...]

"Banish the ghosts of old electronics" Gala

01 decembrie 2010
In the evening of Saint Andrew at Romexpo, Romprest named the winners of "Banish the ghosts of old electronics" gala, along with District 1 of Bucharest and the Environ Association. During the Saint Andrew evening we organized an extraordinary gala at Romexpo  together with Environ Association and District 1 of Bucharest, where we awarded the most "hardworking WEEE collectors", as follows: The "greenest" tenants / owners association in District 1, Ion Mihalache Blvd, no.114 - represented by CONTONERU VALERICA (125P) The "greenest" institution in District 1 - Ministry of Health (1155p) Company "free" of WEEE in District 1 - ELVILA (473p) The most EcoActive citizen of District 1 - SOFRONIE LAZAR (326p) At the time of balance, Romprest noted that it is the only WEEE collection campaign that managed over a period of only one month to reach the amount of 8 tons. Volunteer teams invaded Sector 1 of [...]

Romprest, the waste management company, is involved in the national campaign

24 septembrie 2010
Let's Do It, Romania! "Is the biggest social involvement project organized so far in Romania, aiming at cleaning heaps of garbage generated by people in natural areas of the country in one day. National Cleaning Day is September 25, 2010, when all Romanians are expected to participate. We may set a record: at the moment, Romania is the largest country carrying out this project. The project was successfully implemented in Estonia (2008), Latvia and Lithuania (2009), Portugal (March 2010) and Slovenia (April 2010). Romprest Service Company SA has joined the national initiative "Let's Do It Romania!" On the localities where it has license activation for waste management services, in counties: Ilfov, Braila, Galati, Prahova, Buzau and Tulcea. In these areas Romprest will come into action by collection / loading heaps of waste, pre-collected by volunteers, followers of the program. Basically after 25th September 2010 – when it will be actually begin [...]

Waste management - Romprest at Park (ing) Day

16 septembrie 2010
Bucharest, September 17th - Park (ing) Day is an ecological event organized worldwide, which highlighted the lack of green space in big cities. It is the day when citizens will enjoy the green space in their capital ... in parking spaces in the central area. Park (ing) Day is an annual event, worldwide, held simultaneously in 140 cities in 21 countries and six continents in 2009, according to parkingday.org, the event promoters. For one day, the parking spaces are transformed into green areas, where everyone is invited to spend a day at picnic. Whether they are reading, playing with their children, repairing their bicycles or spending a few moments with friends, each resident of Bucharest is called to turn the parking area into the green space they need. In five major parking areas in the capital, the parking lots will be covered with lawn, provided and installed by Green Factory. A professional team of Green Factory will handle all the areas dedicated to Park [...]

Employment growth in rural areas

14 septembrie 2010
Project co-financed by European Social Fund through the the Sectoral Operational Programme Human Resources Development 2007 – 2013 "Invest in People!" SOP HRD /74/5.2/A/47386 Priority Axis 5 "Promoting the active employment measures" Key Area of Intervention 5.2 "Promoting long-term sustainability of rural areas in terms of human resource development and employment" Romprest SERVICE COMPANY SA works continuously to develop and integrate all segments of the population in activities leading to advancement and knowledge, by providing jobs within the company. This approach is supported by the company's co-financing from the SOP HRD 2007 - 2013, according to the financing contract no. SOP HRD /74/5.2/A/47386 ratified on July 7, 2010 between MASOPHRD (www.fseromania.ro) and Romprest Service Company SA. The overall objective aimed at increasing employment in rural areas with long-term positive effect. The project specific [...]

Romprest Service Company at UNEP (United Nations Environment Programme)

30 august 2010
The environmental education campaign 'It’s Your World? Clean ", launched Prais Foundation, the District 1 City Hall and Romprest in schools in Sector 1, Bucharest was a great success, acknowledged also by UNEP (United Nations Environment Programme - http:// www.unep.org / billiontreecampaign / CampaignNews / BTCPrais.asp). By conducting the environmental education campaign there were tracked issues such as the development of civic behavior and environmentally responsible by saving the planet's resources, the selective collection of recyclable waste, protecting the environment through volunteering and the respect for nature. "It’s Your World? Clean" – the extracurricular educational program promoted modern teaching methodologies: in 38 open classes with experts on environmental issues, students were encouraged to write essays and projects on environmental protection, and to care for natural resources. Students also created [...]

Romprest and District 1 City Hall initiated the program "Pre-Collect selectively at home!"

04 august 2010
Romprest Service Company, together with the District 1 City Hall, have initiated a program designed to facilitate the selective collection of the population in the District 1 focused on direct awareness of the people. "Pre-Collect selectively at home!" is a program that was initially implemented in October of 2009. Romprest distributed free bin liners dedicated to pre-selective collection (Paper & Cardboard, Plastic & Metal and Glass) to tenants associations in District 1 that have garbage pipes for waste disposal. This distribution was made by Romprest representatives directly to tenants associations’ administrators in Grivitei and Ion Mihalache areas (over 23 tenants associations, 65 staircases, 1,800 apartments, 3,500 residents). Average Romprest bin liners distributed by housing association in order to pre-collection, early initiation program exceeded 3500 units / month (Plastic & Metal, Glass, Paper & Cardboard). The average [...]

Romprest and Berca Hall celebrate the local folk festival "Plaiul Soimului (Falcon’s Territory)"

06 iulie 2010
Sunday, July 4, 2010, according to local tradition, in Berka area was held a Folklore Festival "Plaiul Soimului", organized by Berka Hall, having as main partner Romprest Service Company. "Plaiul Soimului " had more than 5,000 visitors who enjoyed the " joyful" show through the artistic moments and talented children supported by artists of traditional music and beyond. In the area dedicated to this event, local merchants and vendors exhibited their products for sale, delighting us with the variety of their products on display. Romprest Service Company supported the Berka Hall action, by getting involved the whole festivity program, especially militating for what best characterizes it "Caring for everything that surrounds you." Romprest has brought at the location containers necessary to preserve cleanliness and it also brought the proper equipment for cleaning the area. Each child who had an artistic moment in this festival [...]

"It’s Your World? Clean!" Gala - June 8, 2010

09 iunie 2010
District 1 City Hall and Romprest support the national environmental education initiative: "It’s Your World? Clean! " June 8, 2010. PRAIS Foundation's national initiative "It’s Your World? Clean! ", at the second edition in Bucharest, was successfully implemented together with District 1City Hall and his partner Romprest in 38 schools, involving over 2,100 fourth grade students and over 4,000 members of their families who received a free educational and informative set. In extracurricular activities, 38 open classes were attended by over 2,000 students. During the 2009-2010 school year, in addition to educational activities, students have created over 600 decorations from recycled materials that entered the contest and the winners at each school were awarded today, June 8, 2010 during a large ceremony with the location at the school gym no. 12 "Herăstrău", where the best works from each school participating in the program [...]

Romprest has collected over 22,232 tones of WEEE in Sector 1, Bucharest

30 iunie 2010
Romprest Service Company SA, joined WEEE collection campaigns in the District 1 through its own actions and the collection in partnership with public and private institutions. The quantities of WEEE collected by Romprest, from such campaigns from the beginning of the year until today (January to June 2010) amounted to a value of over 22,232 tones of WEEE by: National campaign "The Great Disposal", initiated by the Ministry of Environment and Forests, which takes place quarterly basis (Saturday and Sunday) involving Romprest Service Company, District1 Municipality and the Environ Association. WEEE collection campaign "Take it in the streets", initiated by Romprest, Environ Association, District 1 Municipality and a campaign for the free WEEE lift that takes place on the second Sunday of each month. The "action VerDEEE"(GreenWEEE) initiated by the City Hall (15 to 16 May 2010), is part of the " The capital Grows Green". All these [...]

Romprest attended Eros Ramazzotti concert by its waste management services

12 iulie 2010
Eros Ramazzotti performed on Saturday July 10 2010, on the stadium "Iolanda Balas Soter" in Bucharest, offering the thousands of fans a show full of passion and energy, which included both his well-known songs, and songs on the latest album, "Ali e Radici". Attending the event with its waste management services Division, Romprest Service Company ensured the concert to take place in the best conditions. Like any other event of this scale, the organization is up to the highest standards. This happened in this case, too, where all details have been set up by a team of strategic partners, each with specific tasks in organizing the concert. Romprest Company allotted task was to provide the waste management services, before, throughout the concert, and after its ending. The services have been applied directly through the: staff dedicated to cleaning the area (before and after the concert), equipped with proper selective collection containers for [...]

NEWSROOM


MEDIA


NEWSLETTER

Enter your email to subscribe to Romprest.ro news feed

SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA

Tel: +4 021 306 7000/29
Fax: +4 021 306 70 28
Call Center: 021 9460
office@romprest.ro
B-dul Poligrafiei, nr. 1C, et. 3, sector 1, Bucuresti
CIF: RO 13788556
J403673/28.03.2011

Certificari Romprest

ISO 9001  •  ISO 14001  •  OHSAS 18001  •  ISO/EC 27001  •  ISO 50001:2011