Die Achtung fur unsere Umwelt

Primăria Sectorului 1 si Romprest lanseaza campania “Curățenia începe de acasă!”

19 octombrie 2017

 Peste 25.000 de locuitori, din 300 de blocuri și 1.200 case din Sectorul 1, vor fi informați despre importanța colectării selective a deșeurilor. Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu compania Romprest, a lansat, începând de miercuri 18 octombrie 2017, campania "Curățenia începe de acasă!", pentru a-i face pe cetățenii din această zonă administrativă mai responsabili față de mediul înconjurător.

Timp de o lună de zile, vor fi organizate întâlniri cu reprezentanții asociațiilor de locatari/proprietari și gospodăriilor individuale selectate în proiect, ocazie cu care le vor fi prezentate materiale informative pentru a-i face să conștientizeze importanța colectării separate a deșeurilor, pe fracție umedă și fracție uscată.
La aceste întâlniri vor participa reprezentanți ai Primăriei Sectorului 1, Poliției Locale și companiei Romprest.

"Locuim în Sectorul cel mai verde din Capitală și suntem mândri că la noi acasă este curățenie, liniște și că trăim într-un loc frumos. Și vrem ca lucrurile să rămână la fel și în viitor. De aceea suntem conștienți că deșeurile produse de noi în locuințe, la serviciu sau pe stradă trebuie colectate în recipiente diferite. Separăm deșeurile menajere (fracția umedă) de ambalajele de tot felul (fracția uscată) și suntem atenți ca, peste tot în jurul nostru, să se respecte această minimă regulă de civilizație. Prin implicarea noastră, a tuturor locuitorilor Sectorului 1, vom produce mai puține deșeuri și vom scoate mirosurile urâte din oraș", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

În Sectorul 1, colectarea separată a deșeurilor se realizează pe două fracții, astfel:

La Asociații de Locatari/ Proprietari (Blocuri):
- Fracție umedă (deșeuri menajere): se colectează separat de Romprest numai în zilele de luni și vineri;
- Fracția uscată (deșeuri reciclabile): se colectează separat de Romprest în ziua de miercuri a fiecărei săptămâni.

La Gospodăriile Individuale (Case):
- Fracție umedă (deșeuri menajere): se colectează separat de Romprest de luni până vineri;
- Fracția uscată (deșeuri reciclabile): se colectează separat de Romprest sâmbăta, la două săptămâni.

Până în 2019 implementăm proiectul ZERO deșeuri în Sectorul 1

Coonsiliul Local a hotărât ca Primăria Sectorului 1 să construiască un sistem integrat de management al gunoaielor. Obiectivul este ca în 24 de luni să fie puse deșeurile în fluxul natural de reciclare. Iată care sunt principalele facilități și beneficii:

- Colectarea selectivă eficientă prin construirea de platforme subterane la asociațiile de proprietari. Se elimină mirosurile, insectele, rozătoarele și se igienizează ghenele;
- Mini stații de compost instalate gratuit la case, astfel încât gunoiul umed să devină îngrășământ;
- Construirea unei stații de tratare. Fracția umedă intră în proces de deshidratare, iar din fracția uscată se  separă plasticul, hârtia, sticla și metalele pentru a fi reciclate. Fracția umedă devine un material uscat, fără miros, care va putea fi transformat în pământ de flori, sau se va folosi la acoperirea gropilor de gunoi.



Romprest sustine Let's Do It Romania, si in 2011!

Let's Do It Romania!, campanie de curatenie generala la nivelul tarii, aflata la cea de-a doua editie in Romania, se doreste un succes la nivel national si in 2011. Comunitatea Let's Do It, World! a pornit de la iniţiativa Estoniei, ţara care a lansat in 2008 conceptul de curăţenie în toată ţara, într-o singură zi. După Estonia şi alte ţări au preluat ideea, iar acţiunea s-a transformat intr-o adevărată mişcare socială. Peste 1 350 000 participanţi au luat parte la proiect în întreaga lume până în prezent: • Estonia (2008): 50.000 de voluntari – ţara de origine • Letonia: 50 000 (2008), 110 000 (2009), 150 000 (2010) • Lituania: 6000 (2008) 100 000 (2009) 200 000 (2010) • Portugalia (2010): 110 000 de voluntari • Slovenia (2010): 275 000 de voluntari • România (2010): 200 000 de voluntari • New Delhi, India (2010): 50 000 de voluntari • Kerala, India (2010 [...]

Romprest caută colaboratori pentru deszăpezire 2017-2018

01 noiembrie 2017

Compania Romprest Service S.A. caută colaboratori care dispun de utilaje de deszăpezire în vederea închirierii pentru perioada de iarnă 2017-2018.

Pentru detalii, relații la telefon: 0756 05 34 72 - Vlad Ciocan sau pe adresa de e-mail: comercial@romprest.ro

NEWSROOM


MEDIA


NEWSLETTER

Geben Sie einfach Ihre E-Mail an abonnieren

SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA

Tel: +4 021 306 7000/29
Fax: +4 021 306 70 28
Call Center: 021 9460
office@romprest.ro
B-dul Poligrafiei, nr. 1C, et. 3, sector 1, Bucuresti
CIF: RO 13788556
J403673/28.03.2011

Certificari Romprest

ISO 9001  •  ISO 14001  •  OHSAS 18001  •  ISO/EC 27001  •  ISO 50001:2011


    Acest site foloseste cookie. Pentru a vedea politica de cookie a romprest.ro click aici