Grija pentru tot ce te înconjoară

Romprest la Parking Day 2012

15 octombrie 2012

Cea de-a treia ediţie a Parking Day este o ediţie manifest pentru un oraş mai verde. Eveniment neconvenţional şi internaţional de mediu, PARK(ing) Day este organizat în România de Radio France Internationale România in parteneriat cu Romprest.

Iar anul acesta am ales centrul Bucureştiului, adică zona zero a aglomeraţiei Capitalei. Două amplasamente sunt disponibile pentru toţi cei care vor să se alăture mişcării pentru un oraş mai verde şi să transforme parcările în parcuri. În zona Unirii, lângă Magazinul Unirea, aripa Călăraşi, 800 de metri pătraţi vor fi invadaţi de gazon viu. Una dintre zonele emblematice pentru bucureşteni, Centrul Vechi, mai precis strada Lipscani, va face şi ea parte din manifestul acestui eveniment, ajuns la a treia ediţie. Fie că este vorba de manifestări culturale, umoristice, sportive sau de responsabilitate socială, programul PARK(ing) Day oferă tutror celor care vor să facă parte din Mişcare un loc de parcare să se exprime.

Cu mic, cu mare, pe 21 septembrie, între orele 10:00 şi 18:00, fiecare bucureştean poate contribui la manifestul pentru Bucureştiul verde. Pe iubitorii de sporturi în pauza de masă îi aşteptăm la un meci de baschet, ping-pong sau badminton. Pentru cei care vor să citească la amiază, avem locuri de parcare special amenajate pentru pofta de lectură. Şi, dacă tot milităm pentru un oraş mai verde, eşti aşteptat să testezi mobila funcţională realizată exclusiv din materiale reciclate.

Iubitorii de animale îşi găsesc locul de parcare la PARK(ing) Day alături de căţeluşii sau pisicile care aşteaptă să fie adoptate. Copiii sunt aşteptaţi la ateliere de pictură şi modelaj, în timp ce adulţii pot învăţa jonglerie.

Cei care trec cu bicicletele prin parcare, la iarbă verde, vineri, între orele 10:00 şi 18:00, pot asista la demonstraţii de forţă şi concursuri. Şi dacă nu îţi place bicicleta, avem şi trotinete de încercat şi expoziţii de admirat! Improvizăm la iarbă verde, facem fitness la iarbă verde. Toate acestea au loc vineri, între orele 10:00 şi 18:00, în centrul Bucureştiului, în parcarea din lateralul Magazinului Unirea, aripa Călăraşi şi în Centrul Vechi, pe strada Lipscani.

Participanţi :Intersport, Asociaţia Casiopeea, Asociaţia Urban 2020, Asociaţia Green Revoluţion, Biciclop, Book Land, Deliveringlife.com, Lady Fit Salon, Improvisneyland, Teatrul Masca, Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian, Incubator 107. Parteneri: Arcub, ApaNova Bucureşti, Mira Telecom, Romprest, Gazonul.ro, Carrefour România şi Intersport. Ne susţin Romania Libera şi Ziare.com.

 



Romprest sustine Let's Do It Romania, si in 2011!

Let's Do It Romania!, campanie de curatenie generala la nivelul tarii, aflata la cea de-a doua editie in Romania, se doreste un succes la nivel national si in 2011. Comunitatea Let's Do It, World! a pornit de la iniţiativa Estoniei, ţara care a lansat in 2008 conceptul de curăţenie în toată ţara, într-o singură zi. După Estonia şi alte ţări au preluat ideea, iar acţiunea s-a transformat intr-o adevărată mişcare socială. Peste 1 350 000 participanţi au luat parte la proiect în întreaga lume până în prezent: • Estonia (2008): 50.000 de voluntari – ţara de origine • Letonia: 50 000 (2008), 110 000 (2009), 150 000 (2010) • Lituania: 6000 (2008) 100 000 (2009) 200 000 (2010) • Portugalia (2010): 110 000 de voluntari • Slovenia (2010): 275 000 de voluntari • România (2010): 200 000 de voluntari • New Delhi, India (2010): 50 000 de voluntari • Kerala, India (2010 [...]

Posturi vacante București - Sediu Izbiceni

17 octombrie 2017
Romprest angajeaza! Punct de lucru – str. Izbiceni nr. 117-119, Sector 1, Bucureşti Referent reclamații la Divizia Salubritate         Responsabilităţi: Elaborează şi transmite adrese de răspuns pentru reclamații/petiții Urmăreşte modul de soluționare a cazurilor gestionate şi ţine legătura cu petenţii          Cerinţe: Studii superioare juridice finalizate Experienţă pe un post similar – minim un an Foarte bune cunoștințe privind structura și conținutul limbii materne Cunoştinţe foarte bune de operare PC (word – redactare corectă a documentelor; excel – mediu)   Șef echipă CCP la Divizia Salubritate – Departament Curățenie Căi Publice Sector 1         Responsabilităţi: Coordonează direct în teren activitatea utilajelor repartizate și a lucrătorilor Conduce direct activitatea de [...]

NEWSROOM


MEDIA


NEWSLETTER

Introduceti e-mail-ul pentru a va abona la stirile Romprest.ro

SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA

Tel: +4 021 306 7000/29
Fax: +4 021 306 70 28
Call Center: 021 9460
office@romprest.ro
B-dul Poligrafiei, nr. 1C, et. 3, sector 1, Bucuresti
CIF: RO 13788556
J403673/28.03.2011

Certificari Romprest

ISO 9001  •  ISO 14001  •  OHSAS 18001  •  ISO/EC 27001  •  ISO 50001:2011