Cura per tutto cio’ che ci circonda

ROMPREST organizeaza Gala "Lumea ta? Curata!"

15 iunie 2012

ROMPREST organizeaza Gala „Lumea ta? Curată!”

 

Luna iunie este marcată la nivel global de acţiuni naţionale legate de grija faţă de mediu. Iniţiativa Fundaţiei PRAIS „Lumea ta? Curată!” – LTC www.lumeatacurata.ro,  celebrează astăzi implicarea şi talentul celor 2.137 de elevi de clasa a IV-a din 38 de şcoli, celor 134 cadre didactice din Bucureşti, la finalul celei de a- IV- a ediţi LTC, derulată în parteneriat cu Primăria Sectorului 1 şi Romprest.

 

„Activarea responsabilităţii civice prin joc, stimularea creativităţii prin lecţii deschise interactive susţinute de actori, concursuri şi expoziţii cu lucrări decorative realizate din deşeuri reciclabile, compuneri postate pe site, activităţi de colectare selectivă zilnică, toate au condus la motivarea şi sensibilizarea micilor elevi faţă de mediu, la rezultate deosebite şi în acest an” declară Silvia Bucur, Preşedinte Fundaţia PRAIS.

 

De la lansare în anul 2008, elevii primesc anual gratuit, o carte educaţională şi au acces alături de părinţi, rude, prieteni, la informaţii pe platforma on-line: www.lumeatacurata.ro. În cadrul celor 3 concursuri şcolare din acest an, elevii au colectat selectiv în numai o lună, 74 metri cubi de hârtie şi 33 de metri cubi de plastic, ca rezultat al consumului lor curent. Rezultatele au fost înscrise pe site, generându-se automat topul celor mai active şcoli din sectorul 1. Copiii au creat şi expun peste 584 de obiecte decorative din materiale reciclabile, care sunt premiate anual în cadrul unei ceremonii.

 

Am remarcat şi în acest an, o vie implicare a copiilor şi a cadrelor didactice în proiect, rezultatele fiind mult peste aşteptările noastre. Este un moment de bucurie pentru noi toţi, să premiem grija tinerei generaţii faţă de mediu.”, a declarat Adriana Calcan, Manager Comunicare şi Marketing Romprest.

 

Compania de salubrizare Romprest a asigurat colectarea selectivă din şcoli, iar specialiştii săi au participat la lecţiile deschise. Cele 38 de şcoli din sectorul 1, Bucureşti, au fost dotate cu pubele pentru colectarea selectivă a hârtiei şi plasticului.

 

  

CÂŞTIGĂTORII CONCURSURILOR “LUMEA TA? CURATĂ!”, au fost premiati de Romprest pentru rezultatele excelente obtinute

 

 

·         Concursul de obiecte realizate din materiale reciclabile, câştigătorii pe sector,

 

Locul I

Radu Zamfir Bratu – Şcoala pentru Surzi numarul 1

 

Locul II

Alexandru Radu Săracu – Şcoala cu clasele I-VIII nr. 175 ”Sf. Nicolae

 

Locul III

Andrei Dumitru– Şcoala cu clasele I-VIII nr. 12 “Herastrau”

 

 

·        Concursul de colectare selectivă a deşeurilor din hârtie şi plastic, câştigătorii pe sector,

 

Locul I

Liceul Teoretic “Nicolae Iorga

 

Locul II

Şcoala Nr. 12 “Herăstrău”

 

Locul III

Liceul Catolic “Timotei Cipariu”

 

Gala de azi se desfasoara prin sprijinul Concordia, cu care Romprest participa la numeroase actiuni de ecologizare, dezvoltand conceptul eco-civic in randul participantilor.



Romprest sustine Let's Do It Romania, si in 2011!

Let's Do It Romania!, campanie de curatenie generala la nivelul tarii, aflata la cea de-a doua editie in Romania, se doreste un succes la nivel national si in 2011. Comunitatea Let's Do It, World! a pornit de la iniţiativa Estoniei, ţara care a lansat in 2008 conceptul de curăţenie în toată ţara, într-o singură zi. După Estonia şi alte ţări au preluat ideea, iar acţiunea s-a transformat intr-o adevărată mişcare socială. Peste 1 350 000 participanţi au luat parte la proiect în întreaga lume până în prezent: • Estonia (2008): 50.000 de voluntari – ţara de origine • Letonia: 50 000 (2008), 110 000 (2009), 150 000 (2010) • Lituania: 6000 (2008) 100 000 (2009) 200 000 (2010) • Portugalia (2010): 110 000 de voluntari • Slovenia (2010): 275 000 de voluntari • România (2010): 200 000 de voluntari • New Delhi, India (2010): 50 000 de voluntari • Kerala, India (2010 [...]

Romprest caută colaboratori pentru deszăpezire 2017-2018

01 noiembrie 2017

Compania Romprest Service S.A. caută colaboratori care dispun de utilaje de deszăpezire în vederea închirierii pentru perioada de iarnă 2017-2018.

Pentru detalii, relații la telefon: 0756 05 34 72 - Vlad Ciocan sau pe adresa de e-mail: comercial@romprest.ro

NEWSROOM


MEDIA


NEWSLETTER

Inserisci la tua e-mail per iscriverti

SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA

Tel: +4 021 306 7000/29
Fax: +4 021 306 70 28
Call Center: 021 9460
office@romprest.ro
B-dul Poligrafiei, nr. 1C, et. 3, sector 1, Bucuresti
CIF: RO 13788556
J403673/28.03.2011

Certificari Romprest

ISO 9001  •  ISO 14001  •  OHSAS 18001  •  ISO/EC 27001  •  ISO 50001:2011


    Acest site foloseste cookie. Pentru a vedea politica de cookie a romprest.ro click aici